2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

logos sn [At: DIONISIE, C. 167 / Pl: ~uri / E: ngr λόγος] 1 (Fam; irn) Discurs. 2 (Flz) Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității. 3 (Tlg) Cuvânt al lui Dumnezeu, persoana a doua a Sfintei Treimi.

LOGOS, logosuri, s. n. 1. Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității, cuvântul divin. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

LOGOS, logosuri, s. n. 1. (Azi, mai ales ironic) Cuvîntare, discurs. Părea muncit de gîndul să rostească un logos. MACEDONSKI, O. III 10. [Soleanu] ține logosul ce urmează așa de potrivit cu împrejurarea, ca și discursurile... rostite de Don Quichotte. GHEREA, ST. CR. I 269. 2. (În filozofia materialistă din Grecia antică) Legea universală a lumii, legea existenței, cauzalitatea generală.

LOGOS s.n. 1. (În filozofia materialistă din Grecia antică) Principiul ultim al lumii, al existenței. 2. (Astăzi ironic) Cuvîntare, discurs. [< gr. logos].

LOGOS s. n. 1. (în fil. materialistă antică) ordinea, rațiunea cosmică, ipostază a divinității; formă superioară a gândirii umane. 2. (fam.) cuvântare, discurs moralizator. (< gr., fr. logos)

LOGOS ~uri n. 1) (în filozofia antică) Lege universală a dezvoltării lumii; legea existenței. 2) iron. Expunere oratorică în fața unui public; discurs; cuvântare. /<ngr. logos, fr. logos

lógos n., pl. urĭ (ngr. și vgr. lógos). Vechĭ. Azĭ. Iron. Discurs.

logoș, ~ă smf, a [At: HERODOT, 162 / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1-2 (Înv) (Om) pitic.

LOGOȘ adj. și s.m. (Mold.) Pitic. 1. Adj.(Fig.) Firea la duhul maminos și vîrtos stîrv logoș și fricos au pus. CANTEMIR, IST. 2. S.m. Nește logoși mititei îmblînd după dînsul. DOSOFTEI, VS. La stat mici cît abiĭa de trecĭa de un logoș. NCCD, 341. N-au stătut cucoș fără creastă, nici logol fără tălpijic. B 1774, 20r; cf. B 1774, 18r. Etimologie necunoscută. Vezi și logoși.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

LOGOS s. v. alocuțiune, cuvânt, cuvântare, discurs.

logos s. v. ALOCUȚIUNE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DISCURS.

LOGOȘ adj. v. liliput, liliputan, pitic.

logoș adj. v. LILIPUT. LILIPUTAN. PITIC.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

logos (logosuri), s. n. – Discurs, predică. Ngr. λόγος (Gáldi 206). Sec. XVIII, azi ironic.

logoș (logoșă), adj. – Foarte mic, pitic. Origine necunoscută. Sec. XVII, înv.Der. logoși, vb. (înv., a micșora).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

logos, logosuri s. n. 1. Termen folosit în filozofia antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității. 2. (În teologia creștină) Rațiunea sau sensul divin care subzistă în creaturi ca suport al existenței lor. ♦ Cuvântul lui Dumnezeu (Dumnezeu-Fiul), a doua persoană a Sfintei Treimi, care a venit în lume întrupându-se, așa cum au anunțat prorocii Vechiului Testament, Dumnezeul-Fiul întrupat fiind Iisus Hristos. 3. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din fr. logos, gr. logos.

LÓGOS (cuv. gr.) s. n. 1. (FILOZ.) Una dintre noțiunile fundamentale ale filozofiei grecești antice. Termen introdus de Heraclit din Efes cu sensul de ordine necesară, proprie deopotrivă Cosmosului și gândirii omenești în forma ei superioară. Ulterior, i s-au atribuit sensuri diverse ca, de ex.: rațiune cosmică sau destin (stoicii), rațiune divină (Filon Iudeul), o ipostază a divinității, cuvânt divin (neoplatonismul și creștinismul), spirit și rațiune universală (idealiștii) ș.a. 2. (Ir. sau glumeț) Cuvântare, discurs.

Intrare: logos
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • logos
  • logosul
  • logosu‑
plural
  • logosuri
  • logosurile
genitiv-dativ singular
  • logos
  • logosului
plural
  • logosuri
  • logosurilor
vocativ singular
plural
Intrare: logoș
logoș adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • logoș
  • logoșul
  • logoșu‑
  • logoșă
  • logoșa
plural
  • logoși
  • logoșii
  • logoșe
  • logoșele
genitiv-dativ singular
  • logoș
  • logoșului
  • logoșe
  • logoșei
plural
  • logoși
  • logoșilor
  • logoșe
  • logoșelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

logos, logosurisubstantiv neutru

  • 1. filozofie Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. DEX '09 DLRLC DN
  • 2. ironic familiar Alocuțiune, cuvânt, cuvântare, discurs. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Părea muncit de gîndul să rostească un logos. MACEDONSKI, O. III 10. DLRLC
    • format_quote [Soleanu] ține logosul ce urmează așa de potrivit cu împrejurarea, ca și discursurile... rostite de Don Quichotte. GHEREA, ST. CR. I 269. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.