16 definiții pentru logos


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

logos sn [At: DIONISIE, C. 167 / Pl: ~uri / E: ngr λόγος] 1 (Fam; irn) Discurs. 2 (Flz) Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității. 3 (Tlg) Cuvânt al lui Dumnezeu, persoana a doua a Sfintei Treimi.

LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Fil.) Termen care denumește ordinea necesară, proprie Cosmosului și gândirii omenești, rațiunea cosmică sau destinul, rațiunea divină, o ipostază a divinității, spiritul și rațiunea universală. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

LÓGOS, logosuri, s. n. 1. Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității, cuvântul divin. 2. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.

LÓGOS, logosuri, s. n. 1. (Azi, mai ales ironic) Cuvîntare, discurs. Părea muncit de gîndul să rostească un logos. MACEDONSKI, O. III 10. [Soleanu] ține logosul ce urmează așa de potrivit cu împrejurarea, ca și discursurile... rostite de Don Quichotte. GHEREA, ST. CR. I 269. 2. (În filozofia materialistă din Grecia antică) Legea universală a lumii, legea existenței, cauzalitatea generală.

LÓGOS s.n. 1. (În filozofia materialistă din Grecia antică) Principiul ultim al lumii, al existenței. 2. (Astăzi ironic) Cuvântare, discurs. [< gr. logos].

LÓGOS s. n. 1. (în fil. materialistă antică) ordinea, rațiunea cosmică, ipostază a divinității; formă superioară a gândirii umane. 2. (fam.) cuvântare, discurs moralizator. (< gr., fr. logos)

LÓGOS ~uri n. 1) (în filozofia antică) Lege universală a dezvoltării lumii; legea existenței. 2) iron. Expunere oratorică în fața unui public; discurs; cuvântare. /<ngr. logos, fr. logos

logos n. (ironic) discurs. [Gr. mod.].

lógos n., pl. urĭ (ngr. și vgr. lógos). Vechĭ. Azĭ. Iron. Discurs.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

lógos s. n., pl. lógosuri

lógos s. n., pl. lógosuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LÓGOS s. v. alocuțiune, cuvânt, cuvântare, discurs.

logos s. v. ALOCUȚIUNE. CUVÎNT. CUVÎNTARE. DISCURS.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lógos (lógosuri), s. n. – Discurs, predică. Ngr. λόγος (Gáldi 206). Sec. XVIII, azi ironic.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

lógos, logosuri s. n. 1. Termen folosit în filozofia antică pentru a denumi ordinea cosmică, rațiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinității. 2. (În teologia creștină) Rațiunea sau sensul divin care subzistă în creaturi ca suport al existenței lor. ♦ Cuvântul lui Dumnezeu (Dumnezeu-Fiul), a doua persoană a Sfintei Treimi, care a venit în lume întrupându-se, așa cum au anunțat prorocii Vechiului Testament, Dumnezeul-Fiul întrupat fiind Iisus Hristos. 3. (Ir. și fam.) Cuvântare, discurs. – Din fr. logos, gr. logos.

LÓGOS (cuv. gr.) s. n. 1. (FILOZ.) Una dintre noțiunile fundamentale ale filozofiei grecești antice. Termen introdus de Heraclit din Efes cu sensul de ordine necesară, proprie deopotrivă Cosmosului și gândirii omenești în forma ei superioară. Ulterior, i s-au atribuit sensuri diverse ca, de ex.: rațiune cosmică sau destin (stoicii), rațiune divină (Filon Iudeul), o ipostază a divinității, cuvânt divin (neoplatonismul și creștinismul), spirit și rațiune universală (idealiștii) ș.a. 2. (Ir. sau glumeț) Cuvântare, discurs.

Intrare: logos
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • logos
  • logosul
  • logosu‑
plural
  • logosuri
  • logosurile
genitiv-dativ singular
  • logos
  • logosului
plural
  • logosuri
  • logosurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)