LOGOREE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

logoree sfs [At: DR. IV, 875 / E: fr logorrhée] 1 Stare de excitație psihică manifestată prin tendința nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. 2 (Fam) Tendință de a vorbi mult și fără rost Si: limbuție, locvacitate.

LOGOREE s. f. Stare de excitație psihică, care se caracterizează prin tendința excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

LOGOREE s. f. Necesitate irezistibilă de a vorbi, caracteristică îndeosebi unor alienați; limbuție.

LOGOREE s.f. (Med.) Creștere patologică a ritmului și a debitului vorbirii, întîlnită la unii maniaci. ♦ (Fam.) Limbuție. [Pron. -re-e, pl. -ee, -ei. / < fr. logorrhée, cf. gr. logos – cuvînt, rhein – a curge].

LOGOREE s. f. creștere patologică a ritmului, a debitului vorbirii, la unii maniaci. ◊ (fam.) limbuție. (< fr. logorrhée)

LOGOREE f. 1) Stare patologică constând în predispoziția de a vorbi mult. 2) fig. Tendință de a vorbi mult și fără rost. [Art. logoreea; G.-D. logoreei; Sil. -re-e] /<fr. logorrhée

logoree s. f., art. logoreea, g.-d. logoree, art. logoreei

logoree s. f., art. logoreea, g.-d. logoree, art. logoreei

logoree s. f., art. logoreea, g.-d. logoree, art. logoreei

LOGOREE s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.

logoree s. v. FLECĂREALĂ. FLECĂRIE. FLECĂRIRE. FLECĂRIT. LIMBUȚIE. PĂLĂVRĂGEALĂ. PĂLĂVRĂGIRE. PĂLĂVRĂGIT. SPOROVĂIALĂ. SPOROVĂIRE. SPOROVĂIT. TĂIFĂSUIALĂ. TĂIFĂSUIRE. TĂIFĂSUIT. TRĂNCĂNEALĂ. TRĂNCĂNIT. VORBĂRAIE. VORBĂRIE.

LOGO- „vorbire, termen, studiu, raport”. ◊ gr. logos „cuvînt, discurs, rațiune” > fr. logo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. logo-. □ ~clonie (v. -clonie), s. f., defect de vorbire care constă în repetarea convulsivă a unei silabe la mijlocul unui cuvînt; ~cofoză (v. -cofoză), s. f., surditate verbală; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a pronunța unele sunete sau cuvinte dificile; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se determină raportul dintre două mărimi electrice; ~patie (v. -patie), s. f., defect de vorbire care constă în exprimarea confuză a ideilor; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a pedagogiei speciale care se ocupă cu corectarea deficiențelor de limbaj ale copiilor; ~plegie (v. -plegie), s. f., imposibilitate de a pronunța unele sunete sau cuvinte; ~ree (v. -ree), s. f., tendință excesivă de a vorbi continuu și incoerent; ~terapie (v. -terapie), s. f., totalitate a tehnicilor de corectare a limbajului oral sau scris.