LOGOREE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

logoree sfs [At: DR. IV, 875 / E: fr logorrhée] 1 Stare de excitație psihică manifestată prin tendința nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. 2 (Fam) Tendință de a vorbi mult și fără rost Si: limbuție, locvacitate.

LOGOREE s. f. Stare de excitație psihică, care se caracterizează prin tendința excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

LOGOREE s. f. Necesitate irezistibilă de a vorbi, caracteristică îndeosebi unor alienați; limbuție.

LOGOREE s.f. (Med.) Creștere patologică a ritmului și a debitului vorbirii, întîlnită la unii maniaci. ♦ (Fam.) Limbuție. [Pron. -re-e, pl. -ee, -ei. / < fr. logorrhée, cf. gr. logos – cuvînt, rhein – a curge].

LOGOREE s. f. creștere patologică a ritmului, a debitului vorbirii, la unii maniaci. ◊ (fam.) limbuție. (< fr. logorrhée)

LOGOREE f. 1) Stare patologică constând în predispoziția de a vorbi mult. 2) fig. Tendință de a vorbi mult și fără rost. [Art. logoreea; G.-D. logoreei; Sil. -re-e] /<fr. logorrhée

logoree s. f., art. logoreea, g.-d. logoree, art. logoreei

logoree s. f., art. logoreea, g.-d. logoree, art. logoreei

logoree s. f., art. logoreea, g.-d. logoree, art. logoreei

LOGO- „vorbire, termen, studiu, raport”. ◊ gr. logos „cuvînt, discurs, rațiune” > fr. logo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. logo-. □ ~clonie (v. -clonie), s. f., defect de vorbire care constă în repetarea convulsivă a unei silabe la mijlocul unui cuvînt; ~cofoză (v. -cofoză), s. f., surditate verbală; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a pronunța unele sunete sau cuvinte dificile; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument cu care se determină raportul dintre două mărimi electrice; ~patie (v. -patie), s. f., defect de vorbire care constă în exprimarea confuză a ideilor; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a pedagogiei speciale care se ocupă cu corectarea deficiențelor de limbaj ale copiilor; ~plegie (v. -plegie), s. f., imposibilitate de a pronunța unele sunete sau cuvinte; ~ree (v. -ree), s. f., tendință excesivă de a vorbi continuu și incoerent; ~terapie (v. -terapie), s. f., totalitate a tehnicilor de corectare a limbajului oral sau scris.

LOGOREE s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.

logoree s.f. 1 (psih.) logomanie. Logoreea se manifestă prin vorbire continuă și incoerentă, întâlnindu-se la unii maniaci și în unele forme de schizofrenie. 2 flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, locvacitate, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit¹, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală¹, trăncănit¹, vorbărie, <livr.> bavardaj, facondă, logomahie, <rar> trăncănitură, <pop. și fam.> bleotocăreală, dodie, <pop.> tândăleală, vorbăraie, <fam.> gălăgie, papotaj, <reg.> lehăială, leorbăială, leorbăit, pălăvăcăială, pălăvrăgitură, pălăvrit, procovanță, stroncănire, tălălăială, tălăpăneală, tălăpănit, trancana, treanca-fleanca, troncăneală, troncănitură, turveneală, <înv.> trăncănire, vorbăreție, vorbitorie, vorbitură, <fran.> comeraj, gasconerie, <fig.> clămpăneală, clămpănit, clămpănitură, clănțăneală, frazeologie, incontinență, incontinență verbală, <fig.; pop. și fam.> ciorbă lungă, zeamă chioară, zeamă de vorbe, zeamă lungă, <fig.; pop. și fam.; deprec. lătrare, <fig.; fam.> dârdâială, dârdâit, diaree verbală, gargară, gargariseală, <arg.> vrajă, vrăjeală. O doare capul de logoreea celor din jur.

logoree s. v. FLECĂREALĂ. FLECĂRIE. FLECĂRIRE. FLECĂRIT. LIMBUȚIE. PĂLĂVRĂGEALĂ. PĂLĂVRĂGIRE. PĂLĂVRĂGIT. SPOROVĂIALĂ. SPOROVĂIRE. SPOROVĂIT. TĂIFĂSUIALĂ. TĂIFĂSUIRE. TĂIFĂSUIT. TRĂNCĂNEALĂ. TRĂNCĂNIT. VORBĂRAIE. VORBĂRIE.