12 definiții pentru logoree


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LOGORÉE s. f. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc). ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

logoree sfs [At: DR. IV, 875 / E: fr logorrhée] 1 Stare de excitație psihică manifestată prin tendința nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. 2 (Fam) Tendință de a vorbi mult și fără rost Si: limbuție, locvacitate.

LOGORÉE s. f. Stare de excitație psihică, care se caracterizează prin tendința excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.

LOGORÉE s. f. Necesitate irezistibilă de a vorbi, caracteristică îndeosebi unor alienați; limbuție.

LOGORÉE s.f. (Med.) Creștere patologică a ritmului și a debitului vorbirii, întâlnită la unii maniaci. ♦ (Fam.) Limbuție. [Pron. -re-e, pl. -ee, -ei. / < fr. logorrhée, cf. gr. logos – cuvânt, rhein – a curge].

LOGORÉE s. f. creștere patologică a ritmului, a debitului vorbirii, la unii maniaci. ◊ (fam.) limbuție. (< fr. logorrhée)

LOGORÉE f. 1) Stare patologică constând în predispoziția de a vorbi mult. 2) fig. Tendință de a vorbi mult și fără rost. [Art. logoreea; G.-D. logoreei; Sil. -re-e] /<fr. logorrhée


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei

logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LOGORÉE s. v. flecăreală, flecărie, flecărire, flecărit, limbuție, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.

logoree s. v. FLECĂREALĂ. FLECĂRIE. FLECĂRIRE. FLECĂRIT. LIMBUȚIE. PĂLĂVRĂGEALĂ. PĂLĂVRĂGIRE. PĂLĂVRĂGIT. SPOROVĂIALĂ. SPOROVĂIRE. SPOROVĂIT. TĂIFĂSUIALĂ. TĂIFĂSUIRE. TĂIFĂSUIT. TRĂNCĂNEALĂ. TRĂNCĂNIT. VORBĂRAIE. VORBĂRIE.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LOGO- „vorbire, termen, studiu, raport”. ◊ gr. logos „cuvînt, discurs, rațiune” > fr. logo-, it. id., engl. id., germ. id. > rom. logo-.~clonie (v. -clonie), s. f., defect de vorbire care constă în repetarea convulsivă a unei silabe la mijlocul unui cuvînt; ~cofoză (v. -cofoză), s. f., surditate verbală; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a pronunța unele sunete sau cuvinte dificile; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument cu care se determină raportul dintre două mărimi electrice; ~patie (v. -patie), s. f., defect de vorbire care constă în exprimarea confuză a ideilor; ~pedie (v. -pedie), s. f., ramură a pedagogiei speciale care se ocupă cu corectarea deficiențelor de limbaj ale copiilor; ~plegie (v. -plegie), s. f., imposibilitate de a pronunța unele sunete sau cuvinte; ~ree (v. -ree), s. f., tendință excesivă de a vorbi continuu și incoerent; ~terapie (v. -terapie), s. f., totalitate a tehnicilor de corectare a limbajului oral sau scris.

Intrare: logoree
substantiv feminin (F142)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • logoree
  • logoreea
plural
genitiv-dativ singular
  • logoree
  • logoreei
plural
vocativ singular
plural

logoree

  • 1. Vorbire excesivă, rapidă, incoerentă, în stări de excitație psihică (beție, manie etc).
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: