logodnic, ~ă smf [At: VARLAAM, C. 232 / V: (reg) ~oln~, ~orn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: logodnă + -nic] 1 Persoană care s-a logodit cu cineva, considerată în raport cu acesta Si: (înv) obrăcinic. 2 (Lpl) Pereche care s-a legat prin logodnă (1). 3 (Fig) Persoană consacrată unui ideal, unei cauze etc. 4 (Îvr) Partener.

LOGODNIC, -Ă, logodnici, -e, s. m. și f. Persoană care s-a logodit (cu cineva). Se cununară fiii împăratului cu logodnicele ce-și aleseseră fiecare. ISPIRESCU, L. 39. A spus părinților și logodnicului că el o scapă pe fată. CARAGIALE, O. III 42. Între făclii de ceară, arzînd în sfeșnici mari, E-ntinsă-n haine albe cu fața spre altar Logodnica lui Arald, stăpîn peste avari. EMINESCU, O. I 88.

LOGODNIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. Tânăr care s-a logodit; mire. /logodnă + suf. ~nic

logódnic, -ă s. (vsl. logodĭnŭ, convenabil; bg. [z]godenik, logodnic). Persoană promisă în căsătorie pintr’o ceremonie.

logodnică s. f., g.-d. art. logodnicei; pl. logodnice

logodnică s. f., g.-d. art. logodnicei; pl. logodnice

logodnică s. f., g.-d. art. logodnicei; pl. logodnice

LOGODNIC s. (înv.) fidanțat, voinea. (Fata are un ~.)

logodnic, -ă s.m., s.f. 1 <înv. și reg.> logodit², <reg.> logodeasă, voinea, voiniu, <înv.> arvunit, <ital.; înv.> fidanțat, <arg.> franțuzoaică. Logodnicul ei termină medicina. 2 (jur.; arg.) v. Victimă.

LOGODNIC s. (înv.) fidanțat, voinea. (Fata are un ~.)