lingușire sf [At: (a. 1794) / Pl: ~ri / E: linguși] 1 Gudurare a câinilor Si: lingușeală (1), lingușit¹ (1), (înv) lingușie (1). 2 Insistență pe lângă cineva pentru obținerea unui avantaj moral sau material Si: insinuare, lingușeală (2), lingușit¹ (2), (înv) lingușie (2). 3-4 Vorbă sau atitudine lingușitoare (1) Si: flatare, lingușeală (3-4), lingușit¹ (3-4), măgulire, (rar) lingușitorie (1-2), (înv) lingușie (3-4), (înv) lingușitură (1-2). 5 (Frî) Convingere, din orgoliu, asupra unui anumit lucru Si: lingușeală (5), lingușit¹ (5), (înv) lingușie (5). 6 Întreținere a unei speranțe Si: amăgire, lingușeală (6), lingușit¹ (6), mințire, (înv) lingușie (6). 7 Încercare de câștigare a afecțiunii, a bunăvoinței cuiva, prin vorbe și atitudini măgulitoare, laude exagerate etc. Si: adulare, flatare, lingușeală (1), lingușit¹ (7), măgulire, periere, (înv) lingușie (7). 8 (Fig) Ispitire. 9 (Frî) Încurajare. 10 (Pop) Alintare.

LINGUȘIRE, lingușiri, s. f. Acțiunea de a (se) linguși și rezultatul ei; p. ext. vorbă, atitudine lingușitoare. V. măgulire. [Șarlatanul] să înșele putu mai cu înlesnire aci prin îngîmfare, aci prin lingușire. MACEDONSKI, O. I 169. Ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea. GHICA, S. A. 84. Lingușirea otrăvește pe oricare înțelept. BOLLIAC, O. 263.

lingușire f. laudă falșă sau exagerată cu scop de a plăcea.

lingușíre f. Adulațiune, acțiune de a linguși, laudă falsă și interesată.

lingoți v vz linguși

lingușa v vz linguși

linguși [At: (cca 1750-1780) GCR II, 84/31 / V: (înv) ~șa, (reg) ~goți, (îvr) lun~ / Pzi: -șesc / E: ns cf linge] 1 vr (Îvp; d. câini) A se gudura. 2-3 vtr (D. oameni) A încerca să câștige afecțiunea, bunăvoința cuiva sau un avantaj moral sau material prin vorbe și atitudini măgulitoare, laude exagerate etc. Si: a adula, a flata, a măguli, a peria, (îvp) a lingări (3). 4 vr (Cdp fr flatter) A se convinge, din orgoliu, de un anumit lucru. 5 vr A-și întreține o speranță Si: a se amăgi, a se minți. 6 vt (Fig) A ispiti. 7 vt (Frî; cdp fr flatter, c. i. defecte morale, pasiuni etc.) A încuraja, lăudând. 8 vt (Pop) A alinta.

lungoși v vz linguși

LINGUȘI, lingușesc, vb. IV. Tranz. A căuta să cîștigi bunăvoința cuiva, prin vorbe și atitudini măgulitoare, prin laude exagerate și ipocrite; a măguli, a adula. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii care-l lingușeau. VLAHUȚĂ, O. A. III 43. Începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare. ISPIRESCU, L. 47. ◊ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A început a se linguși pe lîngă bătrînul. RETEGANUL, P. III 79. Procletul de zmeu se lingușea pe lîngă muma băiatului. ISPIRESCU, L. 125.

A LINGUȘI ~esc tranz. A lăuda în mod exagerat (pentru a câștiga bunăvoința); a măguli; a flata; a adula. /v. a linge

A SE LINGUȘI mă ~esc intranz. A căuta să câștige bunăvoința cuiva prin vorbe măgulitoare. /v. a linge

lingușì v. 1. a lăuda peste măsură, spre a seduce: a linguși pe cei mari; 2. a se insinua: s’a lingușit pe lângă el; 3. fig. a scuza: a linguși patima cuiva. [Derivat din linge: imagine luată dela câine, tipul lingușitorului].

lingușésc v. tr. (d. ling, cum fac cîniĭ). Laud pe cineva și mă port bine cu el ca să-mĭ atrag bunăvoința luĭ (adulez): a-ĭ linguși pe ceĭ marĭ, a linguși plebea. V. refl. Lingușesc, mă bag în sufletu omuluĭ, mă insinuez: a te linguși pe lîngă cineva.

lingușire s. f., g.-d. art. lingușirii; pl. lingușiri

lingușire s. f., g.-d. art. lingușirii; pl. lingușiri

lingușire s. f., g.-d. art. lingușirii; pl. lingușiri

linguși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușesc, 3 sg. lingușește, imperf. 1 lingușeam; conj. prez. 1 sg. să lingușesc, 3 să lingușească corectat(ă)

linguși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușesc, imperf. 3 sg. lingușea; conj. prez. 3 să lingușească

linguși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lingușesc, imperf. 3 sg. lingușea; conj. prez. 3 sg. și pl. lingușească

linguși (conj. lingușească)

LINGUȘIRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mâglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămâiere. (~ unui superior.)

LINGUȘIRE s. flatare, lingușeală, măguleală, măgulire, (înv. și reg.) olastiseală, (Munt.) mîglisire, (înv.) îmbunare, îmbunătură, lingușie, lingușitură, măgulitură, (fig.) tămîiere. (~ unui superior.)

LINGUȘI vb. 1. a flata, a măguli, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mâglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămâia. (Își ~ superiorii.) 2. (Munt. și Olt.) a se milcoși, (fig.) a se gudura, a se îmbuna. (Se ~ pe lângă el.)

LINGUȘI vb. 1. a flata, a măguli, (înv. și reg.) a șutili, (Munt.) a mîglisi, (fig.) a linge, a peria, a pomăda, a tămîia. (Își ~ superiorii.) 2. (Munt. și Olt.) a se milcoși, (fig.) a se gudura, a se îmbuna. (Se ~ pe lîngă el.)

A LINGUȘI a buciuma, a da din coadă, a face frumos / sluj, a gâdila în mod plăcut auzul (cuiva), a limba, a linge în cur (pe cineva), a peria, a pupa în cur (pe cineva), a trage limbi, a umbla în patru labe în fața cuiva.