LINGUȘI, lingușesc, vb. IV. Tranz. A căuta să cîștigi bunăvoința cuiva, prin vorbe și atitudini măgulitoare, prin laude exagerate și ipocrite; a măguli, a adula. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii care-l lingușeau. VLAHUȚĂ, O. A. III 43. Începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare. ISPIRESCU, L. 47. ◊ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A început a se linguși pe lîngă bătrînul. RETEGANUL, P. III 79. Procletul de zmeu se lingușea pe lîngă muma băiatului. ISPIRESCU, L. 125.