lexic, ~ă [At: PROT. – POP., N. D. 391 / Pl: (1-4) ~uri, (5-12) ~ici, ~ice / E: fr lexique] 1 sn (Asr) Dicționar. 2 sn Totalitate a cuvintelor dintr-o limbă Si: vocabular, (îvr) lexicon (2). 3 sn (Îs) ~ principal (sau fundamental) Fond principal de cuvinte într-o limbă. 4 sn (Pex) Ansamblu al cuvintelor caracteristice limbii unei regiuni, unei epoci, unui domeniu de activitate, unui stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 5-12 a (Asr) Lexical (1-8).

LEXIC s. n. Vocabular. Lexicul limbii romîne. ▭ Prin «lexic» sau «vocabular» se înțelege curent totalitatea cuvintelor pe care le posedă o limbă. IORDAN, L. R. 32.

LEXIC s.n. Totalitatea cuvintelor unei limbi; vocabular. [< fr. lexique, cf. gr. lexikon – vocabular].

LEXIC¹ s. n. vocabular (1). ◊ totalitatea cuvintelor specifice unui scriitor, unei regiuni, unei epoci. (< fr. lexique)

LEXIC n. Totalitate a cuvintelor dintr-o limbă sau dintr-o operă literară; vocabular. /<fr. lexique

lexic n. dicționar.

*léxic n., pl. e (vgr. lexikón, dicționar, d. léxis, vorbă, légo, vorbesc). Dicționar, vocabular, maĭ ales prescurtat. – Și lexicón, pl. oáne. V. glosar.

lexico- [At: FORM. CUV. I, 252 / E: fr lexico-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Cuvânt. 2 Lexic. 3 Dicționar. 4 Referitor la cuvinte. 5 De cuvinte.

LEXICO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) cuvinte”, „de cuvinte”, „lexic”, „lexical”, „dicționar”. [< fr. lexico-, cf. gr. lexikon].

LEXIC²(O)-, -LEXIE elem. „cuvânt”, „lexic”, „dicționar”. (< fr. lexic/o/-, -lexie, cf. gr. lexis, cuvânt, lexikon, dicționar)

-LEXIE² elem. lexic²(o)-.

!lexic s. n., pl. lexicuri

lexic s. n.

lexic s. n.

lexic, -ce.

LEXIC s. 1. v. vocabular. 2. v. glosar.

LEXIC s. 1. vocabular. (~ unei limbi.) 2. glosar, vocabular. (Publicarea unui ~ regional.)

lexic (-ce), s. n. – Vocabular. – Var. (înv.) lexicon. Fr. lexique și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. λεξιϰόν (Gáldi 205).

LEXIC s. n. (< fr. lexique, cf. gr. lexikon „vocabular”): v. vocabular.

LEXICO- „cuvînt, vocabular”. ◊ gr. lexikon „dicționar, vocabular” > fr. lexico-, germ. lexiko- > rom. lexico-. □ ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în lexicografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină lingvistică care stabilește metodele și principiile de elaborare a dicționarelor; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în lexicologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină a lingvisticii care studiază cuvintele unei limbi sub toate aspectele; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de dicționare.