levente ain [At: ANON. CAR. / E: mg levente „cavaler”] (Ban; mgî) Efeminat.

LEVENT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din flota de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levint, -ă adj.] – Din tc. levent.

levent, ~ă [At: (a. 1656) IORGA, S. D. IV, 48 / V: (îvp) ~vint, (îrg) livint, (reg) livrint / Pl: ~nți, ~e / E: tc levent, ngr λεβέντης] 1 sm (Mpl) Soldat din marina de război a Imperiului Otoman, originar din Levant, în special din Grecia. 2 sm (Înv) Soldat voluntar moldovean în corpul de cavalerie din Principatele Române. 3 sm (Înv) Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 4 a (Îvp; d. haiduci) Viteaz. 5 a (Înv; d. bărbați) Bine făcut Si: voinic, zdravăn. 6 a (Înv; d. bărbați) Sprinten. 7 a (Înv; d. bărbați) Cu înfățișare plăcută Si: chipeș, (reg) fercheș. 8 a (Înv; d. bărbați) Galant (4). 9 a (Înv; d. bărbați) Generos. 10 a (Înv; d. bărbați) Amabil. 11 av (Înv) În mod politicos.

levint, ~ă smf, a vz levent

LEVENT, -Ă, levenți, -te, s. m., adj. 1. S. m. Marinar turc din marina de război a Imperiului Otoman, originar din Levant. 2. S. m. Mercenar moldovean din oastea Țării Românești. 3. Adj. (Înv.) Darnic, generos. 4. Adj. (Înv.) Voinic, viteaz. [Var.: levint, -ă adj.] – Din tc. levent.

LEVENT², -Ă, levenți, -te, adj. (Învechit) Darnic, generos. Era om deștept și blînd, cu multă știință despre ale lumii, cu purtări alese și, mai vîrtos, cu dare de mînă: levent și galanton... adevărat om de omenie. CARAGIALE, O. III 32. ♦ Voinic, viteaz. (Atestat în forma levint) Sînt la poartă o mie și mai bine de haramini levinți, cu sănețele gata de foc. ODOBESCU, S. I 89. – Variantă: levint, -ă adj.

levent (levint) m. od. în Mold. voluntar dintrun corp de călărași: levinții, darabanii și seimenii. [Turc. LEVENT, soldat voluntar, lit. levantin], ║ a. 1. viteaz, (epitet dat haiducilor, în cântecele populare): voinicei levinți, cu armelen dinți POP.; 2. fam. (și mai mult ironic) voinic, sdravăn, vorbind de bărbați: odată ce nu e bărbatul levent, ce fel de casă să mai fie și aia? CAR. [Evoluțiune de sens analoagă lui deliu: termen primitiv militar generalizat în limba modernă].

levint m. V. levent.

levént și -ínt m. (turc. levend, levind, levantin voluntar la Turcĭ, viteaz, d. it. levante, orient; ngr. levéntis, bg. levent, sîrb. leventa, ung. legény, tînăr viteaz, leventa, levente, cavaler. V. levant). Vechĭ. Soldat nedisciplionat din marina turcească originar din Levant, maĭ ales din Grecia. Soldat dintr’un corp de călărașĭ voluntarĭ în Moldova (și din care avea și Mihaĭ Viteazu un corp). Fig. Voĭnic, viteaz. Azĭ (levent). Galant, galantom, generos. Adv. A te purta levent. – În Serbia velent. V. deliŭ, fercheș.

levínt, V. levent.

!levent (înv.) adj. m. (haiduc ~), s. m., pl. levenți

levent¹ (galant, viteaz) (înv.) adj. m., pl. levenți

levent (galant) adj. m., pl. levenți; f. sg. leventă, pl. levente

LEVENT adj. v. amabil, atent, curtenitor, drăguț, galant, gentil.

levent adj. v. AMABIL. ATENT. CURTENITOR. DRĂGUȚ. GALANT. GENTIL.

levent (levenți), s. m. – 1. Soldat turc din marină. – 2. În sec. XVII, soldat mercenar din cavalerie, cavalerist. – 3. (Adj.) Viteaz. – 4. (Adj.) Cavaleresc, atent. – Var. livent. – Mr. livendu. Tc. levend „levantin” (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Șeineanu, II, 235; Berneker 704; Lokotsch 1016; cf. ngr. λεβέντης, bg. levent.