2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.

LEGITIMÁT, -Ă, legitimați, -te, adj. 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal. 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim. 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit. – V. legitima.

legitimat, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ați, ~e / E: legitima] 1 (Jur; îs) Copil ~ Copil din afara căsătoriei care a beneficiat de o acțiune juridică prin care a dobândit situația juridică a unui copil născut din căsătorie. 2 (Înv) Care a devenit legitim (1). 3 (Îvr; d. copii) Adoptat. 4 Justificat. 5 Motivat. 6 (D. oameni) A cărui identitate a fost verificată pe baza unui act oficial, a unei legitimații (7) etc.

LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.

LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. Tranz. A recunoaște unui copil născut în afara căsătoriei drepturile de copil legitim. 3. Tranz. A justifica, a îndreptăți. – Din fr. légitimer.

legitima [At: HELIADE, O. II, 301 / Pzi: ~mez / E: fr légitimer] 1 vt (Jur) A face o acțiune juridică în urma căreia un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil care este născut din căsătorie Si: a recunoaște. 2 vt (Îvr) A înfia un copil. 3 vt (Îvr) A adopta un copil. 4 vt (Rar) A da un caracter legitim (1). 5 vt (Rar) A face să dobândească un caracter legitim (1) Si: a legitimiza. 6 vt A oficializa o căsătorie. 7 vt A justifica. 8 vt A motiva. 9 vt A considera ceva îndreptățit. 10-11 vtr A-(și) dovedi identitatea pe baza unui document oficial, cu ajutorul unei legitimații (7) etc. Si: (îvr) a leghitimălui. 12 vt (Îvr) A verifica.

LEGITIMÁ, legitimez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A stabili identitatea cuiva pe baza unui document legal. (Refl.) În fața autorităților cetățenii se legitimează cu buletinul de identitate. 2. (În legislația anterioară celei socialiste) A recunoaște unui copil natural drepturile de copil legitim. 3. Fig. A justifica, a îndreptăți.

LEGITIMÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [< fr. légitimer].

LEGITIMÁ vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)

A LEGITIMÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A identifica pe bază de acte oficiale. 2) fig. (acțiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a îndreptăți; a motiva. /<fr. légitimer

legitimà v. 1. a da unui copil natural drepturile copilului legitim, după prescripțiunile legii; 2. a face legitim, a verifica: a legitima un pașaport; 3. a justifica: nimic nu poate legitima crima.

*legitiméz v. tr. (d. legitim; fr. légitimer). Fac legitim, daŭ unuĭ copil natural drepturĭ de copil legitim. Fac să se recunoască autentic un titlu, o putere, ș. a. Justific: nimica nu legitimează o faptă rea.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

legitimá (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimeáză

legitimá vb., ind. prez. 1 sg. legitiméz, 3 sg. și pl. legitimeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

LEGITIMÁ vb. v. îndreptăți, justifica, motiva.

legitima vb. v. ÎNDREPTĂȚI. JUSTIFICA. MOTIVA.

Intrare: legitimat
legitimat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • legitimat
  • legitimatul
  • legitimatu‑
  • legitima
  • legitimata
plural
  • legitimați
  • legitimații
  • legitimate
  • legitimatele
genitiv-dativ singular
  • legitimat
  • legitimatului
  • legitimate
  • legitimatei
plural
  • legitimați
  • legitimaților
  • legitimate
  • legitimatelor
vocativ singular
plural
Intrare: legitima
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • legitima
  • legitimare
  • legitimat
  • legitimatu‑
  • legitimând
  • legitimându‑
singular plural
  • legitimea
  • legitimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • legitimez
(să)
  • legitimez
  • legitimam
  • legitimai
  • legitimasem
a II-a (tu)
  • legitimezi
(să)
  • legitimezi
  • legitimai
  • legitimași
  • legitimaseși
a III-a (el, ea)
  • legitimea
(să)
  • legitimeze
  • legitima
  • legitimă
  • legitimase
plural I (noi)
  • legitimăm
(să)
  • legitimăm
  • legitimam
  • legitimarăm
  • legitimaserăm
  • legitimasem
a II-a (voi)
  • legitimați
(să)
  • legitimați
  • legitimați
  • legitimarăți
  • legitimaserăți
  • legitimaseți
a III-a (ei, ele)
  • legitimea
(să)
  • legitimeze
  • legitimau
  • legitima
  • legitimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

legitimat

  • 1. Căruia i s-a cerut să se legitimeze cu un document legal.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 2. (Despre copii născuți în afara căsătoriei) Care a fost recunoscut ca legitim.
    surse: DEX '98 DEX '09
  • 3. Care a fost considerat just, echitabil, îndreptățit.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi legitima
    surse: DEX '98 DEX '09

legitima

etimologie: