2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LAUREÁT, -Ă, laureați, -te, s. m. și f. Persoană, colectiv etc. care a obținut un premiu pentru merite remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. ◊ (Adjectival) Colectiv laureat. [Pr.: la-u-re-at] – Din fr. lauréat, lat. laureatus.

LAUREÁT, -Ă, laureați, -te, s. m. și f. Persoană, colectiv etc. care a obținut un premiu pentru merite remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. ◊ (Adjectival) Colectiv laureat. [Pr.: la-u-re-at] – Din fr. lauréat, lat. laureatus.

LAUREÁT, -Ă, laureați, -te, s. m. și f. Persoană care a obținut un premiu acordat ca o apreciere și o recunoaștere oficială a meritelor sale remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. Peste 3500 femei au fost decorate cu ordine și medalii; 21 femei sînt laureate ale premiului de stat. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2913. – Pronunțat: la-u-re-at.

LAUREÁ vb. I. tr. 1. A încununa cu un înalt premiu pentru merite deosebite. 2. tr., refl. A trece examenul de doctorat (în unele țări, ca Italia). [Pron. la-u-re-a, p. i. laureez, 3,6 -ează. / < it. laureare].

LAUREÁT s.m. și f. 1. (La romani) Învingător în competiții căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri. 2. Cel care a obținut un înalt premiu pentru meritele sale într-un domeniu de activitate. [Pron. la-u-re-at. / < fr. lauréat, cf. lat. laureatus].

LAUREÁ vb. I. tr. a încununa cu un înalt premiu pentru merite deosebite. II. tr., refl. (în unele țări) a trece examenul de doctorat. (< laureat)

LAUREÁT, -Ă adj., s. m. f. 1. (la romani) învingător în competiții, căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri. 2. (persoană, colectiv) care a obținut un înalt premiu pentru merite deosebite într-un domeniu de activitate. (< fr. lauréat, lat. laureatus)

LAUREÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană sau colectiv care a fost distins cu un premiu (inițial o cunună de laur) într-un concurs. [Sil. la-u-re-at] /<fr. lauréat, lat. laureatus

laureat a. încoronat cu lauri: poet laureat. ║ m. cel ce a obținut un premiu academic.

*laureát, -ă adj. și s. (lat. laureatus, încoronat cu laur, cu dafin). Care a obținut o coronă de laurĭ, o mare distincțiune: poet laureat. Care a obținut un premiŭ academic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

laureátă (la-u-re-a-) s. f., g.-d. art. laureátei; pl. laureáte

laureátă s. f. (sil. la-u-re-a-), pl. laureáte

laureát (la-u-re-at) s. m., pl. laureáți

laureá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. laureáză

laureát s. m.(sil. la-u-re-at), pl. laureáți

Intrare: laureată
laureată substantiv feminin
  • silabație: la-u-re-at
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laurea
  • laureata
plural
  • laureate
  • laureatele
genitiv-dativ singular
  • laureate
  • laureatei
plural
  • laureate
  • laureatelor
vocativ singular
plural
Intrare: laureat
laureat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laureat
  • laureatul
  • laureatu‑
  • laurea
  • laureata
plural
  • laureați
  • laureații
  • laureate
  • laureatele
genitiv-dativ singular
  • laureat
  • laureatului
  • laureate
  • laureatei
plural
  • laureați
  • laureaților
  • laureate
  • laureatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)