opțiuni
  • info

3 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LAUREAT, -Ă, laureați, -te, s. m. și f. Persoană, colectiv etc. care a obținut un premiu pentru merite remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. ◊ (Adjectival) Colectiv laureat. [Pr.: la-u-re-at] – Din fr. lauréat, lat. laureatus.

LAUREAT, -Ă, laureați, -te, s. m. și f. Persoană, colectiv etc. care a obținut un premiu pentru merite remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. ◊ (Adjectival) Colectiv laureat. [Pr.: la-u-re-at] – Din fr. lauréat, lat. laureatus.

laureat, ~ă smf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ați, ~e / E: fr lauréat, lat laureatus] 1 Persoană încununată cu lauri. 2 (Pex) Persoană, colectiv etc. care a obținut un premiu acordat ca recunoaștere oficială, pentru merite remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. 3 Persoană, colectiv care a obținut un trofeu la un festival.

LAUREAT, -Ă, laureați, -te, s. m. și f. Persoană care a obținut un premiu acordat ca o apreciere și o recunoaștere oficială a meritelor sale remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. Peste 3500 femei au fost decorate cu ordine și medalii; 21 femei sînt laureate ale premiului de stat. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2913. – Pronunțat: la-u-re-at.

LAUREAT s.m. și f. 1. (La romani) Învingător în competiții căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri. 2. Cel care a obținut un înalt premiu pentru meritele sale într-un domeniu de activitate. [Pron. la-u-re-at. / < fr. lauréat, cf. lat. laureatus].

LAUREAT, -Ă adj., s. m. f. 1. (la romani) învingător în competiții, căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri. 2. (persoană, colectiv) care a obținut un înalt premiu pentru merite deosebite într-un domeniu de activitate. (< fr. lauréat, lat. laureatus)

LAUREAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană sau colectiv care a fost distins cu un premiu (inițial o cunună de laur) într-un concurs. [Sil. la-u-re-at] /<fr. lauréat, lat. laureatus

laureat a. încoronat cu lauri: poet laureat. ║ m. cel ce a obținut un premiu academic.

*laureát, -ă adj. și s. (lat. laureatus, încoronat cu laur, cu dafin). Care a obținut o coronă de laurĭ, o mare distincțiune: poet laureat. Care a obținut un premiŭ academic.

laurea [At: IORDAN, L. R. A. 236 / P: la-u-re-a / Pzi: ~eez / E: laureat] 1 vt A acorda un înalt premiu pentru merite deosebite. 2 vt A încununa cu lauri. 3 vt A acoperi de glorie. 4-5 vtr (A face să treacă sau) a trece examenul de doctorat, în unele țări, ca Italia.

LAUREA vb. I. tr. 1. A încununa cu un înalt premiu pentru merite deosebite. 2. tr., refl. A trece examenul de doctorat (în unele țări, ca Italia). [Pron. la-u-re-a, p. i. laureez, 3,6 -ează. / < it. laureare].

LAUREA vb. I. tr. a încununa cu un înalt premiu pentru merite deosebite. II. tr., refl. (în unele țări) a trece examenul de doctorat. (< laureat)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!laureat (desp. la-u-re-at) adj. m., s. m., pl. laureați; adj. f., s. f., pl. laureate

laureat (la-u-re-at) s. m., pl. laureați

laureat s. m.(sil. la-u-re-at), pl. laureați

laureat (a-u, e-a)

laureat.

laurea vb., ind. prez. 3 sg. și pl. laurează

Intrare: laureat (adj.)
laureat2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laureat
  • laureatul
  • laureatu‑
  • laureată
  • laureata
plural
  • laureați
  • laureații
  • laureate
  • laureatele
genitiv-dativ singular
  • laureat
  • laureatului
  • laureate
  • laureatei
plural
  • laureați
  • laureaților
  • laureate
  • laureatelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: laureat (persoană)
  • silabație: la-u-re-at info
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • laureat
  • laureatul
  • laureatu‑
plural
  • laureați
  • laureații
genitiv-dativ singular
  • laureat
  • laureatului
plural
  • laureați
  • laureaților
vocativ singular
  • laureatule
  • laureate
plural
  • laureaților
Intrare: laurea
verb (VT210)
Surse flexiune: MDN '08, DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • laurea
  • laureare
  • laureat
  • laureatu‑
  • laureând
  • laureându‑
 singular plural
  • laureează
  • laureați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • laureez
 (să)
  • laureez
  • lauream
  • laureai
  • laureasem
a II-a (tu)
  • laureezi
 (să)
  • laureezi
  • laureai
  • laureași
  • laureaseși
a III-a (el, ea)
  • laureează
 (să)
  • laureeze
  • laurea
  • laureă
  • laurease
plural I (noi)
  • laureăm
 (să)
  • laureăm
  • lauream
  • laurearăm
  • laureaserăm
  • laureasem
a II-a (voi)
  • laureați
 (să)
  • laureați
  • laureați
  • laurearăți
  • laureaserăți
  • laureaseți
a III-a (ei, ele)
  • laureează
 (să)
  • laureeze
  • laureau
  • laureară
  • laureaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

laureat, laureațisubstantiv masculin
laureată, laureatesubstantiv feminin
laureat, laureatăadjectiv

  • 1. (Persoană, colectiv etc.) care a obținut un premiu pentru merite remarcabile în domeniul științei, al literaturii, al artei etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Peste 3500 femei au fost decorate cu ordine și medalii; 21 femei sînt laureate ale premiului de stat. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2913. DLRLC
    • format_quote Colectiv laureat. DEX '09 DEX '98
  • 2. (La romani) (Cel care era) învingător în competiții, căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri. DN
etimologie:

laurea, laureezverb

  • 1. A încununa cu un înalt premiu pentru merite deosebite. DN
  • 2. reflexiv A trece examenul de doctorat (în unele țări, ca Italia). DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.