MAGNA CUM LAUDE loc. adv. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar sau la obținerea unui doctorat. [Pr.: magna cum laude] – Expr. lat.

SUMMA CUM LAUDE loc. adj. și adv. Cea mai înaltă distincție academică conferită la absolvirea unor cursuri, a unor examene etc. – Loc. lat.

MAGNA CUM LAUDE [...] Tot cu ablativul se construiește și prepoziția cum, așa că greșesc profund cei care scriu (și ei sunt foarte mulți) magna cum laudae, în loc de laude. Nominativul acestui substantiv este, în latină, laus, genitivul e laudis, iar ablativul se termină în -e, deci laude. În mod surprinzător, chiar în DEX [1996], se scrie magna cum laudae (vezi p. 591, col. 2), iar cel puțin o dată, aceeași greșeală apare în Dicționar de lingviști și filologi români, București, Albatros, 1978 [...] – [Theodor Hristea, Latina și importanța ei pentru realizarea unei exprimări literare, www.unibuc.ro/eBooks/filologie/dindelegan/22.pdf]

SÚMMA inv. – Vezi summa cum laude.

laudă sf [At: COD. VOR. 148/5 / Pl: ~de / E: lăuda] 1 Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva Si: elogiu. 2 (Îla) Vrednic (sau demn) de ~ (sau de toată ~da, ori de toate ~dele) Meritoriu. 3 (Îla) (Plin) de (mare) ~ (sau de ~de) Elogios. 4 (Îlav) Cu ~ Cu rezultate bune. 5 (Îal) Lăudabil. 6 (Îal) În mod elogios. 7 (Pex; construit cu genitivul obiectiv) Preamărire. 8 (Înv, îlv) A aduce ~ A lăuda. 9 (Îal; cu elipsa verbului) A preamări. 10 (Bis) Imn religios de preamărire a lui Dumnezeu. 11 (Pex) Venerație față de divinitate. 12 (Îvp; urmat de subordonate introduse prin „că”) Recunoștință. 13 (Pex; înv; în legătură cu verbele a dobândi, a câștiga, a agonisi) Glorie. 14 (Bis) Măreție a divinității. 15 Exagerare a unor merite. 16 Atribuire a unor merite inexistente, cu scopul de a trezi interes, de a linguși, sau de a flata Si: măgulire, lingușire, flatare.

lăuda [At: PSALT. HUR. 64²/1 / P: lă-u~ / Pzi: laud / E: lat laudare] 1 vt A exprima prin cuvinte prețuirea pentru ceva sau cineva. Si: a elogia. 2 vt (Pfm; irn) Laudă-mă gură că ți-oi da o bucătură (sau friptură) Se spune pentru a atrage atenția asupra lăudăroșeniei cuiva. 3 vt (Pfm; îe) A-și ~ marfa A vorbi cu ostentație despre lucrurile pe care le posedă sau despre meritele personale. 4 vt (Pop; îe) A ~ de rău A bârfi. 5 vt A exagera meritele, calitățile cuiva cu scopul de a induce în eroare. 6 vt (Îvr) A denunța. 7 vt (Pex) A stima. 8 vt (Bis) A glorifica. 9 vt (Bis) A binecuvânta. 10 vrp (Reg; îe) Laude-se lisus Hristos Formulă de salut folosită la întâlnirea unei persoane. 11 vt (Înv; îe) Cum lauzi pe Dumnezeu? Cum o mai duci? 12 vr A spune despre sine însuși lucruri de laudă Si: a se făli, a se mândri. 13 vr (Fam; îe) Cum te mai lauzi? Ce mai faci? 14 vr (Fam; îe) Nu că mă laud (sau ne lăudăm, nu ca să mă laud sau să ne lăudăm) Se spune pentru a sublinia adevărul, exactitatea, obiectivitatea celor relatate. 15 vr A se grozăvi. 16 vr (Îvp) A amenința.

loda^[1] v vz lăuda

magna cum laude lav [At: DEX / E: lat magna cum laude] Apreciere foarte bună pentru obținerea unui titlu universitar.

LAUDATOR TEMPORIS ACTI (lat.) (Horațiu) = Cel ce laudă timpurile trecute. Obiceiul bătrînilor de a ponegri prezentul.

MAGNA CUM LAUDE (lat.) = Cu mare laudă. A trecut doctoratul magna cum laude.

MAGNA CUM LAUDE subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar. [Pr.: magna cum laude] – Expr. lat.^[1]

LAUDĂ, laude, s. f. Prețuire exprimată prin cuvinte a unui lucru, a unei persoane sau a faptelor și meritelor ei; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. Să fiu răsplătit... prin laude meritate. ODOBESCU, S. III 10. Un glas unanim de laudă umplu toată sala. ALECSANDRI, O. P. 10. Pentru ca să dea o ațîțare mai vie acestor laude silite, defăimau... petrecerile holteiei. NEGRUZZI, S. I 75. Lauda de sine nu miroase bine. ♦ Mărire, slavă, cinste, glorie. Laudă, laudă pumnului strîns. Glorie celor ce merg către mîine. TULBURE, V. R. 28. Laudă poporului ce a știut să dobîndească drepturile Patriei. BOLINTINEANU, O. 247. – Pronunțat: la-u-.

LĂUDA, laud, vb. I. 1. Tranz. A-și exprima prin cuvinte prețuirea, a vorbi de bine, a aduce laude; a elogia. Leșii se grăbiră să-l laude pentru frumoasele lui cuvinte. SADOVEANU, O. VII 157. Ovanez începu să-i laude talentul de a cînta. BASSARABESCU, V. 11. L-a adus în grădină de dimineață, ca pe o femeie, să-i laude florile. ISPIRESCU, L. 20. 2. Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se făli, a se mîndri. Se laudă că e om milos. REBREANU, R. I 234. Să nu te lauzi... niciodată cu ce ai de gînd să scrii. VLAHUȚĂ, O. A. 336. Tu te lauzi că Apusul înainte ți s-a pus?... Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. (Familiar) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? cum o (mai) duci cu sănătatea? 3. Refl. A face pe grozavul, a se grozăvi. Se laudă că mă va reclama. – Pronunțat: lă-u-.

MAGNA CUM LAUDE loc. adv. Apreciere foarte bună pentru obținerea unui titlu universitar. [< lat. magna cum laude].

magna cum laude s. f. Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen în învățământul universitar. (< lat. magna cum laude)

LAUDĂ ~e f. Apreciere prin cuvinte a meritelor, a calităților cuiva (sau a ceva). Demn de ~. ◊ ~a de sine nu miroase a bine nu e frumos să te lauzi. [G.-D. laudei; Sil. la-u-] /v. a lăuda

A SE LĂUDA mă laud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuși. /<lat. laudare

A LĂUDA laud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admirație și prețuire, scoțând în evidență calitățile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare

laudă f. cuvinte prin care se înalță meritul cuiva. [Lat. LAUDEM].

lăudà v. 1. a releva meritul cuiva; 2. a glorifica: lăudați pe Domnul; 3. a se făli: se laudă prea mult. [Lat. LAUDARE].

láud, a lăudá, v. tr. (lat. laudare, it. lodare, pv. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, pg. louvar). Relev meritu cuĭva: lăudațĭ pe Domnu (Dumnezeŭ). V. refl. Îmĭ relev singur meritele pe care le am orĭ cred că le am. Cum te lauzĭ?, cum te afli, ce maĭ facĭ? Prost te lauzĭ!, staĭ prost! nu eștĭ de invidiat!

láudă f., pl. e (lat. laus, laudis, it. lode și loda). Acțiunea de a lăuda. Elogiŭ, cuvinte pin care lauzĭ, pin care relevi meritu. Fig. A cînta laude, a glorifica. V. panegiric.

laudă (desp. la-u-) s. f., g.-d. art. laudei; pl. laude

lăuda (a ~) (desp. lă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. laud, 2 sg. lauzi (desp. la-uzi), 3 laudă; conj. prez. 1 sg. să laud, 3 să laude; imper. 2 sg. afirm. laudă

!magna cum laude (lat.) (desp. Iau-) loc. adj., loc. adv. (doctorat ~, a absolvi ~)

!summa cum laude (lat.) (desp. Iau-) loc. adj., loc. adv. (doctorat ~, a absolvi ~)

laudă (la-u-) s. f., g.-d. art. laudei; pl. laude

lăuda (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 laudă (la-u-)

magna cum laude (lat.) (lau-) loc. adv.

summa cum laude (lat.) (lau-) loc. adj., loc. adv.

laudă s. f. (sil. la-u-), g.-d. art. laudei; pl. laude

lăuda vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 laud, 3 sg. și pl. laudă

LAUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.

LAUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganță, atenție, cinste, cinstire, considerație, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, prețuire, respect, semeție, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.

LĂUDA vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.

laudă s.f. I 1 apologie, cinste, cinstire, elogiu, glorie, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <rar> apologetism, <înv.> lăudare, mărie¹, pohfală, pohvalenie, supuneri (v. supunere), <fig.> dafini (v. dafin), lauri (v. laur), <fig.; înv.> lucire, ofrandă, umbrire. Prezentarea care i s-a făcut a însemnat o laudă meritată. 2 binecuvântare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, <înv.> lăudare. Lauda zilei în care s-a format România Mare trebuie să rămână vie în inima fiecărui român. 3 (înv.) v. Admirație. Apreciere. Atenție. Cinste. Cinstire. Condescendență. Considerare. Considerație. Deferență. Onoare. Prețuire. Recunoaștere. Respect. Reverență. Stimă. Trecere. Vază¹. 4 (înv.) v. Amor-propriu. Aroganță. Deșertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. Înfumurare. Îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumție. Prezumțiozitate. Semeție. Suficiență. Trufie. Vanitate. II (concr.) amabilități (v. amabilitate), compliment, flatare, galanterii (v. galanterie), măgulire, <înv.> parigorie. Femeile sunt sensibile la laude.

lăuda vb. I. 1 tr. (compl. indică eroi, aspirații, fapte etc. ale oamenilor) a cânta, a cinsti, a elogia, a glorifica, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, <rar> a engomia, a exalta, <înv.> a făli, a fălui, a mândri, a panegiri, a panegiriza, a pohfali, a preacânta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a slavoslovi, <fig.> a apoteoza, a aureola, a înălța, <fig.; înv.> a ridica. Popoarele trebuie să-și laude eroii. 2 tr. (compl. indică ființe, lucruri sau acțiuni, manifestări, creații etc. ale oamenilor) a admira, a aprecia, a cinsti, a onora, a prețui, a respecta, a stima, <livr.> a priza², <rar> a slăvi, <înv. și pop.> a omeni, <înv. și reg.> a prețălui, <reg.> a tistăli², <înv.> a aprețui, a considera, a pohfalisi, a reputa, a respectălui, a respectui, a socoti, a stimarisi, <grec.; înv.> a evlavisi, <fig.> a aproba, a credita. Îl laudă pe pictor pentru talentul său. 3 tr. (compl. indică zile de sărbătoare, praznice, sărbători etc.) a binecuvânta, a glorifica, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, <rar> a ferici. Lăudați ziua în care s-a format România Mare! 4 refl. (despre oameni; de obicei cu determ. introduse prin „cu”) a se făli, a se fuduli, a se mândri, <fam.> a se lăfăi, <reg.> a se făloși, a se ocoși, a se pieptoși, a se sfăli, a se sfeti, a se smeri, <înv.> a se fălui, <fig.; iron.> a se lustrui. Copiii se laudă cu hainele noi. 5 refl. (despre oameni) a se crede, a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se înfumura, a se îngâmfa, a se mândri, a se semeți, a se trufi¹, <înv. și pop.> a se buieci, a se înmândri, a se mări, a se rățoi, <pop.> a se încrede, a se înfăla, a se marțafoi², <fam.> a se burica, a se furlandisi, a se îngurguța, a se voinici, <înv. și reg.> a se măroși, <reg.> a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se născocorî, a se nielcoși, a se pieptoși, a se sfătoși, a se trufăli, <înv.> a se fantaxi, a se gurguia, a se înălța, a se îndrăzni, a se înfuduli, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se trufăși, a se văznesi, <fran.> a se plastrona, <fig.> a se împăuna, <fig.; pop. și fam.> a se cocoși, a se înfoia, a se păuni, a se umfla, <fig.; înv. și reg.> a se dezmierda, <fig.; reg.> a se coși, a se îmbălori, a se încondura, <fig.; înv.> a se lăți, a se ridica, <arg.> a se șucări. Vezi, acesta este defectul tău – prea te lauzi! 6 tr., refl. (recipr.) (compl. sau sub. indică oameni) a (se) gratula. Îi place să se laude în fața subalternilor. corectat(ă)

laudă s. v. APRECIERE. AROGANȚĂ. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. FALĂ. FUDULIE. INFATUARE. ÎNFUMURARE. ÎNGÎMFARE. MÎNDRIE. ONOARE. ORGOLIU. PREȚUIRE. RESPECT. SEMEȚIE. STIMĂ. TRECERE. TRUFIE. VANITATE. VAZĂ.

LAUDĂ s. 1. cinste, cinstire, elogiu, glorie, mărire, omagiu, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire, (înv.) mărie, pohfală, pohvalenie. (Aduceți ~ eroilor.) 2. binecuvîntare, glorificare, mărire, preamărire, preaslăvire, proslăvire, slavă, slăvire. (~ vremurilor noastre.) 3. compliment, flatare, măgulire. (E sensibil la ~e.)

LĂUDA vb. 1. a cinsti, a cînta, a elogia, a glorifica, a mări, a omagia, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, a venera, (rar) a apoteoza, a exalta, (înv.) a făli, a pohfăli, a preacînta, a preaînălța, a prealăuda, a prearădica, a ridica, a slavoslovi. (Să-i ~ pe eroii patriei.) 2. a binecuvînta, a glorifica, a mări, a preamări, a preaslăvi, a proslăvi, a slăvi, (rar) a ferici. (Să ~ ziua de față.) 3. a se făli, a se fuduli, a se mîndri. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 4. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu e cazul să te ~ atîta!)

Laudă ≠ bârfire, blamare, critică, mustrare, ocară, ponegrire, ponosire, ponegreală

A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri

A (se) lăuda ≠ a (se) critica

lăuda (laud, lăudat), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s. f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s. f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s. f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s. f. (îngîmfare); lăudăciune, s. f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.

laudă, laude s. f. 1. Prețuire față de cineva sau ceva, exprimată prin cuvinte; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! glorie! cinste! 2. (La pl.) Un grupaj de cântări din slujba utreniei; odă. 3. (La pl.) Laude bisericești = cele șapte slujbe prin care Bis. aduce lui Dumnezeu cinstire și laudă necurmată, zilnică, din partea tuturor credincioșilor: vecernia, pavecernița, mezonoptica, utrenia (cu ceasul I), ceasurile III, VI și IX, având în centrul lor Sfânta Liturghie, cea mai importantă slujbă a cultului Bisericii. – Din lăuda (deriv. regr.).

Laudator temporis acti (lat. „Acel care laudă vremurile apuse” sau, mai liber: „Proslăvitorul timpurilor trecute”) – Horațiu, versul 173 din Ars poetica. Poetul denunță paseismul și îi ironiza pe cei ce cîntau cu regret timpurile de odinioară, îndeosebi cu scopul de a blama (zice Horațiu în versul următor, 174) vremurile „de acum”. Așadar, laudator temporis acti nu se întrebuințează decît ca o critică la adresa celor care evocă nostalgic vremurile de altă dată și nu găsesc nimic bun în prezent. LIT.

Magna cum laude (lat. „Cu mare laudă”) – Formulă încetățenită aproape pretutindeni în universități. Se spune: a trece un examen magna cum laude, sau a obține o diplomă magna cum laude, adică în mod strălucit, cu notele maxime, cu succes deplin.