2 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

u sf [At: VARLAAM, C. 355 / V: (reg) laptă[1], lau~ (îrg) a~ / Pl: ~te, (îrg) ~uți / E: tc lâuta, ngr λαοῦτα] 1 Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza. 2 (Pgn) Orice instrument muzical cu coarde Si: cobză, harpă, (reg) vioară, violă. 3 Cântec interpretat la lăută (2). 4 (Rar) Lăutar (1). 5 (Ban; îs) ~ mare Contrabas. corectată

  1. În original fără accent — LauraGellner

LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto.

LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [Var.: alăútă s. f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto.

LĂÚTĂ, lăute, s. f. Instrument muzical cu coarde, cu cutia de rezonanță bombată și cu gîtul îndoit; p. ext. nume generic pentru instrumentele cu coarde. Hai, lăută, voinicește Înflorește-ți struna, Pentru chiotul ce crește Să-i mai zicem una! DEȘLIU, G. 18. Cîntecul recruților începu a se revărsa din lăută mai lămurit. SANDU-ALDEA, D. N. 195. – Pronunțat: lă-u-. – Variantă: alăútă (SADOVEANU, O. I 74, ISPIRESCU, L. 237, CARAGIALE, O. III 67) s. f.

LĂÚTĂ ~e f. 1) Instrument muzical cu coarde, cu gâtul încovoiat și cutia de rezonanță foarte bombată. 2) Orice instrument muzical cu coarde. /<turc. lâuta, ngr. lauta

lăută f. instrument muzical introdus în Europa de cruciați: lăuta a cedat locul cobzei. [În Tr. și làută = săs. LAUTE: pe lângă muzica turcească a Curții și a oștirii, era și o muzică nemțească compusă din lăutari, sași și țigani].

lăútă f., pl. e (probabil, nu d. ar. ûd, art. al-ûd, ci d. sas. germ. laute, mgerm. lûte, de unde vine și it. liúto, leúto și liúdo, pv. laüt, vfr. leut, nfr. luth, sp. laud, pg. alaúde, ngr. turc. bg. laúta, ngr. și laúto: pol. lutnia, rut. rus. lĭútnĕa; rut. și lavúta [d. rom.]. Papahagi, VR. 1912, 4, 88). Vechĭ. Un fel de vioară cu doŭă saŭ treĭ coarde (Stam. 187) pe care, în loc de arcuș, le atingea o rotiță pe care o învîrteaĭ cu mîna dreaptă, ĭar cu stînga călcaĭ pe coarde (fr. vielle). Maĭ pe urmă, vioară obișnuită. Pe lîngă muzica turcească a domnuluĭ, era și una germană compusă din Sașĭ și Țiganĭ. Maĭ vechĭ și alăută, ca lămîĭe-alămîĭe. În Ban. Trans. láută. V. cobză, teorbă și doĭnă.

alăútă sf vz lăută

ut2, ~ă a [At: BUDAI- DELEANU, LEX. / V (reg) lăiat, ~uat / Pl: ~uți, ~e / E: la cf lat lautus] 1 (Pop) Care are părul spălat. 2 (Trs; d. păr) Întins. 3 (Trs; d. haine) Curățat. 4 (D. oameni) Îmbrăcat în haine curate.

ut1 sn [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) lăiat / P: lă-ut / Pl: ~uri / E: la] 1 (Pop) Spălare a părului Si: lăutoare (3), lăutură (1). 2 (Pgn) Spălat.

ALĂÚTĂ s. f. v. lăută.

ALĂÚTĂ s. f. v. lăută.

ALĂÚTĂ s. f. v. lăută.

LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3.

LĂÚT s. n. (Pop.) Acțiunea de a (se) la3; spălat (pe cap); lăutoare. – V. la3.

LĂÚT s. n. Acțiunea de a la; spălat. Știa și de necazurile lui cu lăutul în fiece sîmbătă. CAMIL PETRESCU, O. II 201.

alăută f. V. lăută: fluere, chitări, alăute, buciume. ISP.

lăut a. spălat la cap: copii lăuți frumos CR. [Lat. LAUTUS]. ║ n. spălare: lăutul în ajunul lui Sân-Toader.

alăutár, -áș, alăútă, V. lăut-.

laŭ, lăút, a v. tr. (lat. lăvare și lávere, láutum, a spăla, it. lavare, fr. laver, pv. sp. pg. lavar.Laŭ, laĭ, lă; să laŭ, să laĭ, să laĭe; lînd). Spăl pe cap cu apă caldă (cum se obișnuĭește Sîmbăta seara): a la copiiĭ. V. refl. Îmĭ spăl capu cu apă caldă. – În vest a lăĭa, ind. prez. laĭ, laĭ, laĭe, lăĭem, lăĭațĭ, laĭe, part. lăĭat.

lăút, -ă adj. (d. laŭ). Spălat cu apă caldă pe cap. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a la obișnuit: lăutu copiilor.

laută (< arab. al ’ud*; echiv. gr. χελύς [chelys], „broască țestoasă”, echiv. lat. testudo, haemisphaerium; it. liuto; fr. luth; sp. laud; germ. Laute; engl. lute; rus. лютня [liútnia]) 1. Instrument cordofon cu coarde ciupite, de origine perso-arabă, având epoca de înflorire în Europa sec. 16-17. L. are formă de migdală, puțin turtită, cu spatele bombat, cu gâtul fără bare, având pe față un orificiu de vibrație. Jgheabul capului este înclinat spre spate. Acordajul (1) instr. s-a modificat în funcție de loc și timp. În sec. 16 existau două moduri de acordaja celor 5 perechi de coarde: Sol do fa la re1 și sol1 (ultima fiind simplă) și La re sol si mi1 și la1. Ca dimensiune l. a fost construită în nenumărate variante: pentru registru (1) acut, de alto, tenor și bas. Începând cu sec. 17 la instr. mai voluminoase s-au adăugat și coarde burdon (II, 2). În locul notației (III) mensurale se utiliza tabulatura*. Instr. solistic și de acomp., unul dintre cele mai răspândite pe durata mai multor sec., l. are o literatură bogată și a făcut faima unor mari interpreți. Înrudite cu l. sunt: dutar și setar din Persia, cu 2-4 coarde așezate pe un gât lung; koto*, instr. japonez cu 13 coarde; instr. pop. chinez pipa (v. pi pá) cu 4 (sau 5) și ch’in (v. gu qin) cu 7 coarde, ultimul fiind acordat pentatonic (do re fa sol la do1 re1); domra*, străvechiul instr. rusesc (construit în 6 mărimi), cu 3 coarde acordate în cvarte* și acționat cu ajutorul unui plectru*. L-chitară este un instr. cordofon cu coarde ciupite, din sec. 18, de forma chitarei*, cu spatele bombat al l., având 6 coarde întinse peste o tastieră* împărțită în intervale de semitonuri prin 12 bare metalice. Cele trei orificii de vibrație erau acoperite cu rozete. 2. Denumirea populară a viorii* în Banat și în unele dintre zonele învecinate. Lăută, termen greșit, de origine lit.

arată toate definițiile

Intrare: lăută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • u
  • uta
plural
  • ute
  • utele
genitiv-dativ singular
  • ute
  • utei
plural
  • ute
  • utelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alău
  • alăuta
plural
  • alăute
  • alăutele
genitiv-dativ singular
  • alăute
  • alăutei
plural
  • alăute
  • alăutelor
vocativ singular
plural
laută
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: lăut
lăut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ut
  • utul
  • utu‑
  • u
  • uta
plural
  • uți
  • uții
  • ute
  • utele
genitiv-dativ singular
  • ut
  • utului
  • ute
  • utei
plural
  • uți
  • uților
  • ute
  • utelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

lăută alăută laută

  • 1. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Hai, lăută, voinicește Înflorește-ți struna, Pentru chiotul ce crește Să-i mai zicem una! DEȘLIU, G. 18.
      surse: DLRLC
    • Cîntecul recruților începu a se revărsa din lăută mai lămurit. SANDU-ALDEA, D. N. 195.
      surse: DLRLC

etimologie: