LÁUTĂ (< germ.) s. f. Instrument vechi cu corzi ciupite, având cutia de rezonanță foarte bombată, gâtul lung, încovoiat; strămoș al mandolinei și chitarei. Utilizat inițial doar cu acompaniament pentru voce, apoi și solistic. De proveniență arabă (al ûd), foarte răspândit în Europa în sec. 16-18. Repertoriul instrumentului a fost preluat de chitară.