juvéte, juveți, s. m. variantă a lui jivete, a șaptea literă din alfabetul chirilic român: Ж ж (echivalentă a literei j). ♦ p. ext. (pop.) nume dat valetului la jocul de cărți. Din sl. живете

juvete sm [At: I. CR. III, 76 / Pl: ~eți / E: nct] 1 (Reg) Pește mărunt din orice fel de specie. 2 (Fam) Soldat începător fără grad. 3 (Fam) Oltean.

❍JUVETE sm. 1 🐟 Pește mărunt, fîță ¶ 2 Poreclă ce se dă Oltenilor.

JUVETE, juveți, s. m. Pește mărunt, de orice specie. De primăvara pînă toamna tîrziu, cu tîrbocul, pe malul bălții, prinde juveți și cu asta se hrănește. STANCU, D. 314. Toată apa că-mi vîna. Ziua și noaptea tot da, Nici juvete nu prindea. PĂSCULESCU, L. P. 176.

jivete sm [At: DA / Pl: ~eți / E: slv живєтє] 1 A șasea literă a alfabetului chirilic. 2 Semn grafic corespunzător literei jivete (1).

juvăț sn [At: MARIAN, S. R. II, 7 / Pl: ~vețe / E: ucr живець] 1 Laț la capătul unei funii Si: (reg) arcan, șfâc.^[1] 2 (Spc, la hamurile calului) Val al ștreangului. 3 Ștreang. 4 (Îe) A-i pune cuiva ~l de gât A prinde pe cineva pe care îl acuzi. 5 (Îae) A forța pe cineva să facă ceva.

JIVETE sm. Numele slovei Ж,ж din alfabetul cirilic [vsl.].

JUVĂȚ (pl. -vețe) sn. 1 Laț la capătul unui ștreang, unei funii, pentru a prinde sau spînzura pe cineva: avea o groază de pușcă ca un cîne de ⁓l hingherului (SAD.) ¶ 2 Lațul, ochiul ștreangului de la hamurile calului.

JUVĂȚ, juvețe și juvățuri, s. n. Laț la capătul unei funii, pentru a prinde un animal sau pentru a spînzura pe cineva; ștreang. Ține calul de juvăț. ▭ Duma puse juvățul în gîtul moșneagului. CAMILAR, N. I 206. Apropiindu-se de laturi, amîndoi frații zvîrliră juvățurile. Calul tînărului cu coif de argint fu smucit îndărăt și căzu. SADOVEANU, F. J. 192. Și s-aude că acuma s-a așezat putere mare la domnie, de-i sparge pe cei ce săvîrșesc blăstămății; ș-or pieri și bieții noștri feciori în furci, cu juvăț de gît. id. N. P. 376.

JUVĂȚ juvețe n. Ochi care poate fi strâns, format prin înnodare la capătul unei frânghii, folosit, mai ales, pentru a prinde un animal; laț. /<ucr. žyvec

juvăț n. lațul ștreangului (la cal). [Origină necunoscută].

juvăț n., pl. ețe (rudă cu gînj). Est. Arcan, laț de prins animalele. Șĭ-a pus juvățu’n gît, s’a spînzurat. V. bilț.

juvete s. m., art. juvetele; pl. juveți

juvete s. m., pl. juveți

juvete s. m., pl. juveți

juvăț s. n., pl. juvețe

juvăț s. n., pl. juvețe

juvăț s. n., pl. juvețe

jivete s. n.

juvăț (juvețe), s. n. – 1. Laț de prins cîinii. – 2. Lațul spînzurătoarei, ștreang. Sl. živĭcĭ (Conev 130), cf. rut. živec (DAR).

juvete, juveți s. m. 1. (cart.) valet. 2. (peior.) om naiv și credul, de pe urma căruia se poate profita cu ușurință.

JUVETE s. v. baboi, babușcă, fâță, oltean.

juvete s.m. 1 (iht.; pop.) v. Baboi. Babușcă.Fâță. 2 (fam.; glum.) v. Oltean. 3 (j. de cărți; arg.) v. Fante. Valet.

juvete s. v. BABOI. BABUȘCĂ. FÎȚĂ. OLTEAN.

JUVĂȚ s. v. laț, ștreang, val.

juvăț s.n. 1 (pop.) v. Laț¹. Ștreang. 2 (tehn.; la car sau la căruță; reg.) v. Valul ștreangului (v. val).

juvăț s. v. LAȚ. ȘTREANG. VAL.

juvăț, juvețe, s.n. (reg.) 1. laț, sfâc, arcan (la capătul unui ștreang sau al unei funii) spre a prinde ceva cu el. 2. (la hamurile calului) valul ștreangului. 3. funie de spânzurat oameni; coardă, ștreang de spânzurătoare.