opțiuni
  • info

2 intrări

8 definiții

Explicative DEX

JUSTIȚIAR, -Ă, justițiari, -e, adj. Care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. justicier.

JUSTIȚIAR, -Ă, justițiari, -e, adj. Care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. [Pr.: -ți-ar] – Din fr. justicier.

justițiar, ~ă smf, a [At: DA / P: ~ți-ar / Pl: ~i, ~e / E: fr justicier] 1-2 (Înv) (Persoană) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (în epoca feudală). 3-4 (Persoană) care face dreptate. 5-6 (Persoană) care urmărește să facă dreptate. 7-8 (Persoană) care iubește dreptatea.

JUSTIȚIAR adj., s.m. (Liv.) 1. (Cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (mai ales în orînduirea feudală). 2. (Cel) care iubește dreptatea, iubitor de dreptate. [Pron. -ți-ar. / < fr. justicier].

JUSTIȚIAR adj., s. m. 1. (cel) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (în orânduirea feudală). 2. (cel) care face dreptate, iubitor de dreptate. (< fr. justicier)

* justițiár m. (fr. justicier, it. giustiziere). Acela care, în apusu Eŭropeĭ, avea drept să-ĭ judece pe locuitoriĭ moșiiĭ luĭ. Adj. Căruĭa-ĭ place să facă dreptate: sfîntu Ludovic a fost un rege justițiar.

Ortografice DOOM

justițiar (desp. -ți-ar) adj. m., pl. justițiari; f. justițiară, pl. justițiare

justițiar (-ți-ar) adj. m., pl. justițiari; f. justițiară, pl. justițiare

justițiar adj. m. (sil. -ți-ar), pl. justițiari; f. sg. justițiară, pl. justițiare

Intrare: justițiar
  • silabație: jus-ti-ți-ar info
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • justițiar
  • justițiarul
  • justițiaru‑
plural
  • justițiari
  • justițiarii
genitiv-dativ singular
  • justițiar
  • justițiarului
plural
  • justițiari
  • justițiarilor
vocativ singular
  • justițiarule
  • justițiare
plural
  • justițiarilor
Intrare: justițiar (adj.)
justițiar1 (adj.) adjectiv
  • silabație: jus-ti-ți-ar info
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • justițiar
  • justițiarul
  • justițiaru‑
  • justițiară
  • justițiara
plural
  • justițiari
  • justițiarii
  • justițiare
  • justițiarele
genitiv-dativ singular
  • justițiar
  • justițiarului
  • justițiare
  • justițiarei
plural
  • justițiari
  • justițiarilor
  • justițiare
  • justițiarelor
vocativ singular — —
plural — —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

justițiar, justițiarisubstantiv masculin
justițiar, justițiarăadjectiv
justițiară, justițiaresubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) care face dreptate, care urmărește să facă dreptate. DEX '09 MDA2 DEX '98 DN
  • 2. învechit (Persoană) care avea dreptul de a împărți dreptatea într-o regiune (în epoca feudală). MDA2
  • 3. (Persoană) care iubește dreptatea. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.