jurubiță sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~reb~, ~reghi~ / Pl: ~țe / E: jirebie¹ + -uță] 1 Scul mic de fire textile înfășurate în spire de o anumită lungime, constituind unități de măsură în filatură Cf păpușică. 2 Pânză a ițelor. 3 (Fig) Încurcătură. 4 A patruzecea parte dintr-un arșin.

JURUBIȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Scul mic de fire de bumbac, de lînă, etc. (🖼 2753) ~ de ață; îi mai trebuiau... cîteva jurubițe de mătase și o ~ de tir (SLV.); celelalte desfășurau jurubițele de peteală (I.-GH.) ¶ 2 pr. ext. Încîlcitură de sîrme: se împiedica cocoana în jurubița de sârme de pe marginea liniei (CAR.) [jirebie, jurebie].

JURUBIȚĂ, jurubițe, s. f. Legătură făcută din fire textile (care reprezintă a șaptea parte dintr-un scul) de ață, mătase, lînă etc. E netoarsă [mătasea brîului] numai trasă-n jurubițe Și țesută cu beteală de argint în patru ițe. DAVILA, V. V. 75.

JURUBIȚĂ ~e f. Scul mic de fire textile continue, înfășurate în spire, de o anumită lungime, constituind în filatură o unitate de măsură. /jirebie + suf. ~iță

jurubiță f. sul de fire răsucite. [V. jerebie].

jurubíță f., pl. e. (dim. d. jurebie, jerebie). Fascicul (legăturică) de fire de ață orĭ sfoară (E maĭ mare de cît vĭarba și maĭ mică de cît sculu). Fig. Iron. Munt. Fată neserioasă: nu-țĭ lua servitoare jurubița asta!

jurebiță sf vz jurubiță

jureghiță sf vz jurubiță

jurubiță s. f., g.-d. art. jurubiței; pl. jurubițe

jurubiță s. f., g.-d. art. jurubiței; pl. jurubițe

jurubiță s. f., g.-d. art. jurubiței; pl. jurubițe

jurubiță, jurubițe s. f. 1. persoană glumeață. 2. femeie delicată. 3. penis subdimensionat; penisul unui copil mic.

JURUBIȚĂ s. (înv. și reg.) sucitură, (reg.) ciulea, (Maram.) gușă, (înv.) mătărângă. (~ de mătase.)

jurubiță s.f. (ind. text.) <înv. și reg.> sucitură, <reg.> ciulea, gușă, vârstă², <înv.> mătărângă. Firele de mătase sunt trase în jurubițe.

JURUBIȚĂ s. (înv. și reg.) sucitură, (reg.) ciulea, (Maram.) gușă, (înv.) mătărîngă. (~ de mătase.)