JURISCONSULT, jurisconsulți, s. m. 1. Specialist în științele juridice, de mare autoritate, care este consultat în probleme de drept. Scot o revistă juridică... Am scris deja la vo zece jurisconsulți... Toți mi-au făgăduit concursul lor, doi din ei mi-au și trimis cîte un articol. VLAHUȚĂ, O. AL. 224. 2. Specialist în științele juridice angajat într-un oficiu juridic pentru rezolvarea lucrărilor de specialitate și susținerea intereselor instituției în fața justiției sau a altor organe de stat.

JURISCONSULT s.m. 1. (În Roma antică) Persoană care acorda părților asistență în fața justiției. 2. Specialist care dă consultații în probleme de drept. 3. Specialist în științele juridice care se ocupă cu rezolvarea problemelor de drept într-o instituție, pe care o reprezintă în justiție. [< fr. jurisconsulte, cf. lat. iurisconsultus].

JURISCONSULT, -Ă I. s. m. (în Roma antică) persoană care acorda părților asistență în fața justiției. II. s. m. f. 1. specialist care dă consultații în probleme de drept. 2. specialist în științe juridice care se ocupă cu rezolvarea problemelor de drept într-o instituție, pe care o reprezintă în justiție. (< fr. jurisconsulte, lat. iurisconsultus)

JURISCONSULT ~ți m. 1) Specialist în drept care dă consultații juridice. 2) Jurist angajat de o instituție pentru a o susține în fața justiției. /<lat. jurisconsultus, fr. jurisconsulte

jurisconsult m. cel versat în cunoștința legilor și a dreptului.

* jurisconsúlt m. (lat. jurisconsultus, d. jus, gen. juris, și consultus, priceput, abil). Acela care e adînc știutor al legilor și are profesiunea de a-șĭ da părerea în chestiunĭ de drept: Cujas a fost mare jurisconsult.

jurisconsultă s. f., g.-d. art. jurisconsultei; pl. jurisconsulte

jurisconsultă s. f., g.-d. art. jurisconsultei; pl. jurisconsulte

jurisconsultă s. f., g.- d. art. jurisconsultei; pl. jurisconsulte

jurisconsult s. m., pl. jurisconsulți

jurisconsult s. m., pl. jurisconsulți

jurisconsult.