2 intrări

13 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUDECIRE s. f. (Înv.) (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Acțiunea de a (se) judeci.V. judeci.

judecire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: judeci] (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Eliberare din rumânie.

JUDECIRE s. f. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Acțiunea de a (se) judeci.V. judeci.

JUDECI, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.

judeci vtr [At: (a. 1670) IORGA, S. D. XIV, 325 / Pzi: ~cesc[1] / E: jude] 1-2 (Iuz, d. țărani) A (se) elibera din rumânie devenind țărani liberi. corectat(ă)

  1. În original, fără accent — LauraGellner

JUDECI, judecesc, vb. IV. Tranz. și refl. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) A (se) elibera din rumânie, a (se) transforma în țăran liber. – Din judec.

2) judecésc v. tr. Vechĭ. Prefac în judec (Gĭur. 107).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

judecire (înv.) s. f., g.-d. art. judecirii

judecire (înv.) s. f., g.-d. art. judecirii

judecire s. f., g.-d. art. judecirii

judeci (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecesc, 3 sg. judecește, imperf. 1 judeceam; conj. prez. 1 sg. să judecesc, 3 să judecească

judeci (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecesc, imperf. 3 sg. judecea; conj. prez. 3 să judecească

judeci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. judecesc, imperf. 3 sg. judecea; conj. prez. 3 sg. și pl. judecească

Intrare: judecire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • judecire
  • judecirea
plural
  • judeciri
  • judecirile
genitiv-dativ singular
  • judeciri
  • judecirii
plural
  • judeciri
  • judecirilor
vocativ singular
plural
Intrare: judeci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • judeci
  • judecire
  • judecit
  • judecitu‑
  • judecind
  • judecindu‑
singular plural
  • judecește
  • judeciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • judecesc
(să)
  • judecesc
  • judeceam
  • judecii
  • judecisem
a II-a (tu)
  • judecești
(să)
  • judecești
  • judeceai
  • judeciși
  • judeciseși
a III-a (el, ea)
  • judecește
(să)
  • judecească
  • judecea
  • judeci
  • judecise
plural I (noi)
  • judecim
(să)
  • judecim
  • judeceam
  • judecirăm
  • judeciserăm
  • judecisem
a II-a (voi)
  • judeciți
(să)
  • judeciți
  • judeceați
  • judecirăți
  • judeciserăți
  • judeciseți
a III-a (ei, ele)
  • judecesc
(să)
  • judecească
  • judeceau
  • judeci
  • judeciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

judecire, judecirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi judeci DEX '09 MDA2 DEX '98

judeci, judecescverb

etimologie:
  • judec DEX '09 DEX '98
  • jude MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.