11 definiții pentru jubileu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

jubileu sn [At: ODOBESCU, S. I. 506 / V: iu~ / Pl: ~e, ~uri / E: fr jubilé, lat jubilaeus] 1 (La vechii evrei) Sărbătoare care avea loc o dată la 50 de ani, în care se iertau datoriile și se eliberau sclavii. 2 (La catolici) Indulgență deplină și universală pe care papa o acordă, la început, la fiecare 100 de ani, mai târziu, o dată la 50 de ani, astăzi la 25 de ani. 3 Sărbătoare în onoarea unei persoane care deține de 50 sau 25 de ani o funcție. 4 (Pex) Aniversare a 50 de ani. 5 Sărbătorire a împlinirii unui număr de ani, de obicei 50, de la producerea unui eveniment important. 6 Cântec al populației de culoare din S.U.A. caracterizat prin referiri la un viitor fericit, liber.

JUBILÉU, jubilee, s. n. Sărbătorire a împlinirii unui număr de ani (de obicei cincizeci) de la producerea unui eveniment important. – Din fr. jubilé, lat. jubilaeus.

JUBILÉU, jubilee, s. n. Sărbătorire a împlinirii unui număr de ani (de obicei cincizeci) de la producerea unui eveniment important. – Din fr. jubilé, lat. jubilaeus.

JUBILÉU, jubilee, s. n. Sărbătorire a împlinirii unui număr mare de ani de la producerea unui eveniment important, de la înființarea unei instituții, de la nașterea sau intrarea în funcție a unei persoane de seamă etc. Așteptam seara cea mare în care urma să aibă loc festivitatea oficială, jubileul celor 50 de ani scurși de la înființarea Teatrului de Artă. STANCU, U.R.S.S. 78. – Pl. și: jubileuri.

JUBILÉU s.n. 1. Sărbătoare pe care vechii evrei o prăznuiau la fiecare cincizeci de ani. 2. Anul în care, o dată la douăzeci și cinci de ani, papa acorda credincioșilor catolici o indulgență plenară. 3. Sărbătoare în onoarea unei persoane care deține de cincizeci de ani o funcție; aniversare a cincizeci de ani, (p. ext.) a unui număr rotund de ani de la un eveniment, de la înființarea unei instituții etc. 4. Cântec al populației de culoare din S.U.A. caracterizat prin referiri la un viitor fericit, liber. [Pron. -leu, pl. -ee (pron. -le-e), -euri. / < fr. jubilé, cf. lat. iubilaeus, ebr. yobel].

JUBILÉU s. n. 1. sărbătoare pe care vechii evrei o prăznuiau la fiecare 50 de ani de la un eveniment. 2. anul în care, o dată la 25 de ani, papa acorda credincioșilor catolici o indulgență plenară. 3. sărbătoare în onoarea unei persoane care deține de 50 de ani o funcție; aniversare a 50 de ani; (p. ext.) a unui număr rotund de ani de la un eveniment. 4. cântec al populației de culoare din SUA prin referiri la un viitor fericit, liber. (< fr. jubilé, lat. iubilaeus)

JUBILÉU ~e n. 1) înv. Sărbătoare celebrată de vechii evrei la fiecare cincizeci de ani. 2) Aniversare a unui număr rotund de ani de la producerea unui eveniment important în viața unei persoane, colectivități, instituții. /<fr. jubilé, lat. jubilaeus

jubileu n. 1. sărbătoare în vechime la Evrei, odată la 50 de ani, când se iertau datoriile și se da libertate sclavilor; 2. la Catolici, al 25-lea an când Papa dă credincioșilor indulgență plenară; 3. festivitate cu ocaziunea împlinirii a 50 ani de căsătorie.

* jubiléŭ n., pl. ee (lat. jubilaeus, d. ebr. ĭóbel, sunet de corn, pin care se anunța jubileu). La vechiĭ Jidanĭ, o solemnitate celebrată la cîte 50 de anĭ, cînd se iertaŭ datoriile și se liberaŭ sclaviĭ. La catolicĭ, indulgență deplină, solemnă și generală acordată de papĭ la început (la 1300) la cîte 100 de anĭ, apoĭ la cîte 50 de anĭ, ĭar azĭ la cîte 25 de anĭ, și, pin excepțiune, și la alte epocĭ în anumite ocaziunĭ. Obișnuit, sărbătoare aniversară solemnă (nu numaĭ la împlinirea a 50 de anĭ): jubileu de 40 de anĭ de domnie a regeluĭ Carol I al Româniiĭ (1906).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

jubiléu s. n., art. jubiléul; pl. jubilée

jubiléu s. n., art. jubiléul; pl. jubilée

Intrare: jubileu
jubileu1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jubileu
  • jubileul
  • jubileu‑
plural
  • jubilee
  • jubileele
genitiv-dativ singular
  • jubileu
  • jubileului
plural
  • jubilee
  • jubileelor
vocativ singular
plural
jubileu2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N52)
Surse flexiune: DN, DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jubileu
  • jubileul
  • jubileu‑
plural
  • jubileuri
  • jubileurile
genitiv-dativ singular
  • jubileu
  • jubileului
plural
  • jubileuri
  • jubileurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jubileu

  • 1. Sărbătorire a împlinirii unui număr de ani (de obicei cincizeci) de la producerea unui eveniment important.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Așteptam seara cea mare în care urma să aibă loc festivitatea oficială, jubileul celor 50 de ani scurși de la înființarea Teatrului de Artă. STANCU, U.R.S.S. 78.
      surse: DLRLC
  • 2. Sărbătoare pe care vechii evrei o prăznuiau la fiecare cincizeci de ani.
    surse: DN
  • 3. Anul în care, o dată la douăzeci și cinci de ani, papa acorda credincioșilor catolici o indulgență plenară.
    surse: DN
  • 4. Cântec al populației de culoare din S.U.A. caracterizat prin referiri la un viitor fericit, liber.
    surse: DN

etimologie: