14 definiții pentru izbuti izboti


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

izbuti [At: NEGRUZZI, S. I, 179 / V: (înv) izboti / Pzi: ~tesc / E: nct] 1-2 vti A reuși. 3 vi (Ban) A se însănătoși.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. și intranz. A duce ceva la bun sfârșit; a reuși, a izbândi. – Et. nec.

IZBUTÍ, izbutesc, vb. IV. Tranz. A duce la bun sfîrșit, a termina cu bine; a reuși, a izbîndi. Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124. În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145. ◊ Intranz. Noi trebuie să izbutim în tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100. Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.

A IZBUTÍ ~ésc 1. intranz. A avea succes; a reuși. ~ la examen. 2. tranz. A obține după o serie de eforturi; a reuși. ~ să publice materialul. /<sl. izbyti

izbutì v. a avea un sfârșit bun, a reuși. [Slav. IZBUTI, a stărui până la sfârșit].

izbutésc v. intr. (vsl. izbyti, a se libera, a scăpa sŭbyti, rut. zbútysĕa, a se realiza. V. izbîndesc, năzbîtie). Izbîndesc, reușesc: a izbuti (să trecĭ) la un examin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

izbutí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 să izbuteáscă

izbutí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. izbutésc, imperf. 3 sg. izbuteá; conj. prez. 3 sg. și pl. izbuteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IZBUTÍ vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. v. prinde. 3. v. reuși.

IZBUTI vb. 1. a reuși, (franțuzism) a parveni, (înv. și pop.) a isprăvi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a hălădui, (Transilv. și Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ să facă un dispozitiv pentru...) 2. a prinde, a reuși. (Viclenia lui nu a ~.) 3. a izbîndi, a reuși, (înv.) a reieși, (fig.) a răzbi. (A fost acolo și a ~.)

Intrare: izbuti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • izbuti
  • izbutire
  • izbutit
  • izbutitu‑
  • izbutind
  • izbutindu‑
singular plural
  • izbutește
  • izbutiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • izbutesc
(să)
  • izbutesc
  • izbuteam
  • izbutii
  • izbutisem
a II-a (tu)
  • izbutești
(să)
  • izbutești
  • izbuteai
  • izbutiși
  • izbutiseși
a III-a (el, ea)
  • izbutește
(să)
  • izbutească
  • izbutea
  • izbuti
  • izbutise
plural I (noi)
  • izbutim
(să)
  • izbutim
  • izbuteam
  • izbutirăm
  • izbutiserăm
  • izbutisem
a II-a (voi)
  • izbutiți
(să)
  • izbutiți
  • izbuteați
  • izbutirăți
  • izbutiserăți
  • izbutiseți
a III-a (ei, ele)
  • izbutesc
(să)
  • izbutească
  • izbuteau
  • izbuti
  • izbutiseră
izboti
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

izbuti izboti

  • 1. A duce ceva la bun sfârșit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: izbândi reuși termina antonime: eșua 5 exemple
    exemple
    • Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124.
      surse: DLRLC
    • În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18.
      surse: DLRLC
    • Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145.
      surse: DLRLC
    • Noi trebuie să izbutim în tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100.
      surse: DLRLC
    • Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.
      surse: DLRLC

etimologie: