opțiuni

2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

iz sn [At: I. IONESCU, C. 194/22 / V: iuz / Pl: ~uri / E: mg iz] 1 Miros deosebit, plăcut, al mâncării, băuturii. 2 Aromă particulară. 3 Gust neplăcut. 4 Miros neplăcut.

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit; aromă particulară. Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44. Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5. Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151. ◊ Fig. Cîntece cu un iz patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1. ♦ Miros (și gust) neplăcut. Vin cu iz de mucegai.

IZ ~uri n. Miros (sau gust) specific, de obicei neplăcut. ~ de mucegai. /<ung. íz

iz n. gust particular. [Ung. IZ].

iz n., pl. urĭ (ung. iz). Est. Gust orĭ miros răŭ particular pe lîngă cel principal: acest vin e bun, dar are un iz.

iso- vz izo-

iuz sn vz iz

izo- [At: DA / S și: iso- / E: fr iso-] Element prim de compunere cu semnificația: 1 Egal. 2 La fel.

ISO- v. izo-.

IZO- Element prim de compunere savantă însemnând „egal”. [Var. iso-. / < fr. iso-, cf. gr. isos].

ISO- elem. iz(o)-.

IS(O)- elem. iz(o)-.

IZO- elem. iz(o).

IZ(O)-/IS(O)- elem. „egal”. (< fr. is/o/-, cf. gr. isos)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

iz s. n., pl. ízuri

iz s. n., pl. ízuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IZ s. (reg.) șmag. (Mâncarea a căpătat ~.)

IZ s. (reg.) șmag. (Mîncarea a căpătat ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).

arată toate definițiile

Intrare: iz (s.n.)
iz1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iz
  • izul
  • izu‑
plural
  • izuri
  • izurile
genitiv-dativ singular
  • iz
  • izului
plural
  • izuri
  • izurilor
vocativ singular —
plural —
iuz
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: iz(o) / is(o)
prefix (I7-P)
  • izo
prefix (I7-P)
  • iz
prefix (I7-P)
  • is
prefix (I7-P)
  • izo
prefix (I7-P)
  • iso
prefix (I7-P)
  • is
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iz (s.n.) iuz

  • 1. Miros deosebit, specific, aromă particulară.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: aromă miros 4 exemple
    exemple
    • Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44.
      surse: DLRLC
    • Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5.
      surse: DLRLC
    • Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151.
      surse: DLRLC
    • figurat Cîntece cu un iz patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1.
      surse: DLRLC

etimologie:

iz(o)- / is(o)- izo (2) iz iso is (2)

  • 1. Element prim de compunere savantă însemnând „egal”.
    surse: DN

etimologie: