13 definiții pentru iz (subst.), iz (pref.)   declinări

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.

IZ, izuri, s. n. Miros deosebit; aromă particulară. Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44. Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5. Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151. ◊ Fig. Cîntece cu un is patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1. ♦ Miros (și gust) neplăcut. Vin cu iz de mucegai.

IZ s. (reg.) șmag. (Mâncarea a căpătat ~.)

iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).

IZ ~uri n. Miros (sau gust) specific, de obicei neplăcut. ~ de mucegai. /<ung. íz

iz n. gust particular. [Ung. IZ].

iz n., pl. urĭ (ung. iz). Est. Gust orĭ miros răŭ particular pe lîngă cel principal: acest vin e bun, dar are un iz.

IZ(O)-/IS(O)- elem. „egal”. (< fr. is/o/-, cf. gr. isos)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

IZ s. (reg.) șmag. (Mîncarea a căpătat ~.)

IZ-, v. IZO-.~alobară (v. alo-, v. -bar), s. f., curbă care unește pe o hartă meteorologică punctele în care presiunea atmosferică a variat de la aceeași cantitate între două observații consecutive; ~alotermă (v. alo-, v. -term), s. f., curbă care unește punctele de pe pămînt în care variațiile temperaturii aerului sînt egale într-un timp dat; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți egali; ~odonție (v. -odonție), s. f., dentiție formată din același fel de dinți.