2 intrări
- iz (s.n.) iuz
- iz(o) / is(o) izo (2) iz is (2) iso
23 de definiții (cel mult 20 afișate)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.
IZ, izuri, s. n. Miros deosebit, specific, aromă particulară. ♦ Spec. Miros (și gust) neplăcut. – Din magh. íz.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
iz sn [At: I. IONESCU, C. 194/22 / V: iuz / Pl: ~uri / E: mg iz] 1 Miros deosebit, plăcut, al mâncării, băuturii. 2 Aromă particulară. 3 Gust neplăcut. 4 Miros neplăcut.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IZ, izuri, s. n. Miros deosebit; aromă particulară. Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44. Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5. Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151. ◊ Fig. Cîntece cu un iz patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1. ♦ Miros (și gust) neplăcut. Vin cu iz de mucegai.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IZ ~uri n. Miros (sau gust) specific, de obicei neplăcut. ~ de mucegai. /<ung. íz
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
iz n. gust particular. [Ung. IZ].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
iz n., pl. urĭ (ung. iz). Est. Gust orĭ miros răŭ particular pe lîngă cel principal: acest vin e bun, dar are un iz.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
iso- vz izo-
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
iuz sn vz iz
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
izo- [At: DA / S și: iso- / E: fr iso-] Element prim de compunere cu semnificația: 1 Egal. 2 La fel.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ISO- v. izo-.
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IZO- Element prim de compunere savantă însemnând „egal”. [Var. iso-. / < fr. iso-, cf. gr. isos].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IS(O)- elem. iz(o)-.
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ISO- elem. iz(o)-.
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
IZO- elem. iz(o).
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
IZ(O)-/IS(O)- elem. „egal”. (< fr. is/o/-, cf. gr. isos)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
iz s. n., pl. ízuri
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
iz s. n., pl. ízuri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.
IZ s. (reg.) șmag. (Mâncarea a căpătat ~.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
IZ s. (reg.) șmag. (Mîncarea a căpătat ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
iz (ízuri), s. n. – Miros și gust particular. Mag. iz (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sau mai probabil tc. iz „urmă” (Bogrea, Dacor., IV, 826). – Der. izi, vb. (a mirosi).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru (N24) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
iz (s.n.) iuz
- 1. Miros deosebit, specific, aromă particulară.exemple
- Era mică, slabă, cam negricioasă, și purta în crețurile veșmintelor iz de salcie și păpuriș. GALAN, Z. R. 44.surse: DLRLC
- Trase în nări izurile primăverii. CAMILAR, TEM. 5.surse: DLRLC
- Adia dinspre uncheșul meu un iz de urdă și de bărbat sănătos. SADOVEANU, N. F. 151.surse: DLRLC
- figurat Cîntece cu un iz patriarhal, idilic sau pastoral. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/1.surse: DLRLC
- exemple
- Vin cu iz de mucegai.surse: DLRLC
-
-
etimologie:
- surse: DEX '98 DEX '09
iz(o)- / is(o)- izo (2) iz iso is (2)
- 1. Element prim de compunere savantă însemnând „egal”.surse: DN
etimologie:
- limba franceză iso-surse: DN
- cf. limba greacă isossurse: DN