Iuliu m. nume a 3 papi (337, 1503, 1550).

IULIE s. m. A șaptea lună a anului; luna lui cuptor. – Din sl. Ijulĭ.

iuli sms vz iulie

iulie smi [At: PARACLIS (1639), 25 / V: iuli / P: ~li-e / E: vsl июлий] A șaptea lună a anului Si: (pop) cuptor (26).

IULIE s. m. invar. A șaptea lună a anului; luna lui cuptor. – Din sl. Ijulĩ.

IULIE s. m. Numele lunii a șaptea a anului; luna lui cuptor. În liniștea zilei de iulie, în umbra înflorită de stele de lumină, urmă un răstimp de tăcere. SADOVEANU, E. 129.

IULIE m. A șaptea lună a anului. [G.-D. lui iulie; Sil. -li-e] /<sl. Ijuli

Iulie m. a șaptea lună a anului, numită de popor Cuptor.

ĭúlie și *ĭúliŭ m. (forma ĭulie e vsl. saŭ ngr., ĭar forma ĭuliŭ, care e maĭ noŭă și maĭ rară, e lat. július, adj. [adică mensis, lună], d. Ĭuliŭ Cezar, după care s’a numit luna; it. luglio, pv. jul, julh, juli, fr. juillet, sp. julio, pg. julho; ngr. Iúlios, vsl. ĭuliĭ). A șaptea lună a anuluĭ, numită pop. și Cuptor.

!iulie (desp. -li-e) s. m., g.-d. art. lui iulie; abr. iul.; simb. VII/.07./-07-

iulie (-li-e) s. m., g.-d. lui iulie; abr. iul.; VII/.07./-07-

iulie s. m. (sil. iu-li-e), g.-d. art. lui iulie; abr. iul.; simb. VII (și:. 7./-7-)

iulie

Iulie.

IULIE s. (pop.) cuptor.

IULIE s. (pop.) cuptor.

iulie s. m. – A șaptea lună a anului; luna lui cuptor. – Var. iuliu. Mr. iul’u. Sl. Ijulij, și var. din ngr. ἰούλιος. Sec. XVI.

IULIU, numele a trei papi. Mai important: I. II (Giuliano della Rovere) (1503-1513), inspiratorul „Ligii de la Cambrai” împotriva Veneției (1508) și al „Ligii Sfinte” împotriva Franței (1511). A sprijinit artele și, în special, pe Rafael, Michelangelo și Bramante.

Iuliu Prenumele Iúliu și Iúlia, frecvente în onomastica noastră contemporană, reproduc pe cale cultă vechile nume gentilice romane Iúlius și Iúlia. Una dintre cele mai vechi și nobile ginți ale Romei antice, descendentă din zeița Venus, Iulia și-ar trage numele de la Iulus, fiul lui Eneas (tradiția acestei descendențe ne-a fost transmisă de Vergiliu, în Eneida; cele două nume sînt într-adevăr înrudite, dar Iulus este o creație pe baza mai vechiului Iulius și nu invers. În explicarea acestui nume celebru, specialiștii pornesc de la forma mai veche Iuilius, care ar avea la bază un cuvînt neatestat *iouilios, înrudit cu oscul iuvilam și derivat din lat. Iovis, numele divinității supreme. În latina clasică Iovis, de la o formă indo-europeană *dieu, care denumea lumina cerului (în sanscr. dyaúh „cerul luminos”), este înlocuit la nominativ cu forma lupiter, un compus cu elementul secundar pater „tată” (*dieu-pater „Dumnezeu tatăl”, corespunde sanscritului dyaús pitá „cerul tată”); lupiter, identic cu Zeus al grecilor (cuvintele fac parte din aceeași familie), este și numele celei mai mari planete din sistemul solar, a cărei influență este considerată în astrologie ca izvor al fericirii, vechiul Iovis s-a păstrat la noi și în „joi”, în calendarul planetar, ziua dedicată lui Iovis. Foarte frecvente în lumea romană, Iulia și Iulius apar și cu valoare de supranume, iar mai tîrziu ca nume independente. Alături de acestea erau folosite, mai ales în epoca imperială, cognomenele Iuliánus și Iuliána, la origine derivate adjectivale de la Iulius, Iulia. Purtate de numeroși martiri din primele secole ale erei noastre, Iulius, Iulia și Iulianus, Iuliana intră în onomastica creștină, devin calendaristice și se răspîndesc în toată Europa. Dar abia din epoca Renașterii numele devin frecvente și de mare popularitate, datorită mai ales modei numelor latine clasice; cum ginta Iulia și reprezentanții ei (dintre care îi amintim doar pe Cezar și pe fiul său adoptiv Octavian) au jucat un deosebit rol în viața social-politică și culturală a vechii Rome (dinastia iulio-claudiană cuprinde împărații romani de la Augustus pînă la Nero), faima de care se bucură astăzi numele în discuție este pe deplin motivată. Mulți dintre părinții care aleg astăzi pentru copiii lor prenumele luliu, Iulia, Iulian, Iuliana, le apropie pe acestea, în primul rînd, de numele lunii iulie (mai ales dacă copilul este născut în această lună). Și într-adevăr, numele lunii și cele personale sînt strîns înrudite între ele; vechiul termen lat. Quin(c)tilis (de la numeralul cinci, întrucît anul începea atunci cu luna martie) folosit pînă la sfîrșitul epocii republicane, a fost înlocuit, printr-o lege despre care ne vorbește și Suetoniu, cu Iulius, în onoarea lui Caius Iulius Caesar (născut în această lună – el este de fapt cel care a modificat calendarul roman, așa-numitul „calendar iulian” intrînd în vigoare în anul 46 î.e.n., atribuirea numelui acestuia, după moartea sa, lunii a șaptea a fost deci cu totul îndreptățită). Noul nume Iulius, care s-a păstrat în majoritatea limbilor moderne: sp. julio, port. julho, fr. juil (dialectal), engl. july, germ. juli, gr. ioulios (de aici rom. iulie), rus. iuli etc., juillet, în franceza literară, este o combinație între mai vechiul juignet (diminutiv de la iunie) și dialectalul juil, iar it. luglio are la bază o formă latină populară luliu. Numele personale latinești pătrund și în onomastica grecească și de aici, în limbile slave; la ucraineni, forma masc. Uliani este atestată din anul 1484, iar la sîrbi și croați Julijan apare într-un document din 1499. Prin filiera greco-slavă Iulian și Iuliana ajung și la noi, atestările documentare urcînd pînă în sec. 15-16 (Iuliana apare în documentele moldovene din timpul lui Ștefan cel Mare; după 1500 apar și formele Uliana, Uleiana, Uliena, Ulian, iar în Țara Românească, după 1600, Ulianca. De influență latino-catolică este Iulius, mai ales în Transilvania și Moldova (o formă Iula este atestată din sec. 11 – 13 în Transilvania, iar Uliu din anul 1448, în Moldova). Din aceeași familie onomastică fac parte și Ule(a), Uliia, Ulina etc. În documentele Țării Românești apar la 1500 Ulea, iar în 1471 toponimul Uliteasca (sau Ulitești), care presupune existența unui fem. Ulita (atestat și în onomastica bulgară, rusă etc.) care reproduce un derivat latin tîrziu Iulitta, nume calendaristic, purtat de o martiră din perioada împăratului Diocletian. Tot în Transilvania apar și formele Giula, Giulea etc. datorate influenței maghiare, prezența acelorași forme în sud, care stau la baza toponimului Giulești, trebuie pusă însă pe seama influenței limbilor slave din sud (în scr. numele de familie Giulici este atestat din anul 1330). Aceste forme vechi au fost înlocuite încă din secolul trecut cu luliu, lulia, Iulian, Iuliana, pătrunse în onomastica românească, odată cu multe alte nume din istoria romană, pe cale cultă. Dacă vechile nume aveau o circulație și o frecvență redusă, noile forme moderne, susținute de conștiința originii lor latine, sînt astăzi foarte răspîndite și apreciate. Un împrumut apusean recent este Julieta (de la lat. Iulitta, discutat mai sus), apariția acestuia explicîndu-se prin influența onomasticii literare. ☐ Fr. Jule(s), Julie, Julien, Julienne, Juliette, germ. Julius, Julia, Julian, Juliana, Julietta, it. Giulio, Giulia, Giuliano, Giuliana, Giulietta, sp. Julio, Julia, Julián, magh. Gyula, Juliánusz, Julia, Julianna, Julietta, bg. Iulii, lulia, Iulian, Iuliana, Iulieta, pol. Julia, rus. Iulii, lulia, Iulian, Iuliana, Ulian, Uliana etc., ucr. Ulia, Uliana, etc. ☐ Folcloristul luliu A. Zanne, poeta lulia Hasdeu, matematicianul francez Jules Henri Poincaré, scriitorii Jules Verne, Jules Goncourt, Jules Renard, compozitorul Jules Massenet etc. ☐ Iulia sau Noua Eloiză de J.J. Rousseau, Romeo și Julieta, celebra dramă a lui W. Shakespeare. Domnișoara lulia, drama lui August Strindberg, Julien Sorel din Roșu și Negru de H. Stendhal etc.

Iuliu Hossu v. Hossu.

BARASCH, Iuliu (1815-1863, n. Brody, Polonia), medic român. A înființat primul spital de copii din București. Popularizator al cunoștințelor științifice și fondator al revistei „Isis”.

COROIANU, Iuliu (1847-1927, n. Dorolț, jud. Satu Mare), avocat și om politic român. Unul dintre conducătorii Partidului Național Român din Transilvania și al acțiunii memorandiste din 1892-1894, în urma căreia a fost condamnat la închisoare.