18 definiții pentru itinerar intinerar itinerariu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ITINERÁR, itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.

ITINERÁR, itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.

itinerar sn [At: CARAGIALE, M. 124 / V: int~, ~iu / Pl: ~e, (rar) ~i / E: fr itinéraire, lat itinerarius] 1 Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse Si: (înv) marșrut. 2 Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs.

ITINERÁR, itinerare, s. n. Linia, drumul pe care se desfășoară deplasarea unui vehicul sau o călătorie cu indicarea localităților de pe parcurs. Pornește singur, la întîmplare sau după un itinerar precis, să caute, să întrebe. BOGZA, A. Î. 632. Itinerarul călătoriei îl știam de mult. BART, S. M. 11. ♦ Indicator cuprinzînd stațiile și orele de plecare și de sosire pe un parcurs. Cui e obicinuit cu mersul trenurilor, o oprire în afară de cele prevăzute la itinerar îi dă de gîndit. CARAGIALE, M. 142.

ITINERÁR s.n. Drumul pe care se desfășoară o călătorie. ♦ Planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. [Cf. fr. itinéraire, lat. itinerarium < iter – drum].

ITINERÁR s. n. 1. traseu pe care se desfășoară o călătorie; parcurs. 2. planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. (< fr. itinéraire, lat. itinerarium)

ITINERÁR ~e n. 1) Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de un vehicul sau de o persoană); rută; traseu; drum. 2) Orar al circulației vehiculelor de transport în comun. /<fr. itinéraire, lat. itinerarius

itinerar n. cale de urmat spre a merge dela un loc la altul. ║ a. privitor la drumuri: măsuri itinerare.

*itinerár, -ă adj. (lat. itinerarius). Relativ la drumurĭ, la căĭ: măsurĭ itinerare. Itinerár n., pl. e, și itinerariŭ n. (lat. itinerarium). Indicațiunea unuĭ drum, planu uneĭ călătoriĭ. Carte care cuprinde acest plan saŭ descrie o călătorie.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

itinerár s. n., pl. itinerare (itinerárii)

itineráriu (= itinerar) s. n. (pl. itinerarii)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ITINERÁR s. 1. v. rută. 2. v. linie.

ITINERAR s. 1. drum, parcurs, rută, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., în Mold.) șleau. (~ urmat de un vehicul.) 2. linie, traseu. (~ aerian București-Paris.)

Intrare: itinerar
itinerar1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • itinerar
  • itinerarul
  • itineraru‑
plural
  • itinerare
  • itinerarele
genitiv-dativ singular
  • itinerar
  • itinerarului
plural
  • itinerare
  • itinerarelor
vocativ singular
plural
intinerar substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intinerar
  • intinerarul
  • intineraru‑
plural
  • intinerare
  • intinerarele
genitiv-dativ singular
  • intinerar
  • intinerarului
plural
  • intinerare
  • intinerarelor
vocativ singular
plural
itinerariu substantiv neutru
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • itinerariu
  • itinerariul
  • itinerariu‑
plural
  • itinerarii
  • itinerariile
genitiv-dativ singular
  • itinerariu
  • itinerariului
plural
  • itinerarii
  • itinerariilor
vocativ singular
plural
itinerar2 (pl. -i) substantiv neutru
substantiv neutru (N27)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • itinerar
  • itinerarul
  • itineraru‑
plural
  • itinerarii
  • itinerariile
genitiv-dativ singular
  • itinerar
  • itinerarului
plural
  • itinerarii
  • itinerariilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

itinerar intinerar itinerariu

  • 1. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse.
    exemple
    • Pornește singur, la întîmplare sau după un itinerar precis, să caute, să întrebe. BOGZA, A. Î. 632.
      surse: DLRLC
    • Itinerarul călătoriei îl știam de mult. BART, S. M. 11.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: orar (program) attach_file un exemplu
      exemple
      • Cui e obicinuit cu mersul trenurilor, o oprire în afară de cele prevăzute la itinerar îi dă de gîndit. CARAGIALE, M. 142.
        surse: DLRLC

etimologie: