2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi.

ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. ♦ (Concr.) Creație literară în care se istorisește ceva. – V. istorisi.

istorisire sf [At: DRĂGHICI, R. 19/3 / Pl: ~ri / E: istorisi] Povestire.

ISTORISÍRE, istorisiri, s. f. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei; povestire. Mitrea a oftat și a gemut. Apoi a ascultat în tăcere alte istorisiri de demult ale lui taica Triglea. SADOVEANU, M. C. 45. Firul istorisirii trecu de la întîmplările cele dintîi ale geților, la ospățul oferit de regele Dromichet craiului Lisimach, prins în război. C. PETRESCU, R. DR. 112.

ISTORISÍRE ~i f. 1) v. A ISTORISI. 2) Relatare a unor fapte într-o formă literară; povestire; narațiune. /v. a istorisi

ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró).

ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a expune, a nara. – Din ngr. istórisa (aor. lui istoró).

istorisi vti [At: DRĂGHICI, R. 83/11 / Pzi: ~sesc / E: istorie + -isi] 1-2 A povesti.

ISTORISÍ, istorisesc, vb. IV. Tranz. A povesti, a nara. Vor sta tîrziu după miezul nopții, să-și istorisească amintiri. C. PETRESCU, C. V. 30. Istorisea părinților lui tot ce pățise în pribegia lui. ISPIRESCU, L. 331. Noi tare ne-am mirat Și prin lume c-am plecat Taina s-o istorisim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513. ◊ Absol. Iacă așa... Și milițianul istorisea mai departe. CAMILAR, N. I 307. Bătrînul prinse a istorisi, în lumina mîhnită a unei zile cețoase de toamnă. SADOVEANU, O. I 360.

A ISTORISÍ ~ésc tranz. (lucruri auzite, văzute sau însușite) A relata într-o succesiune logică și într-o formă anumită; a povesti; a nara. /<ngr. istoriso

istorisì v. a povesti. [Gr. mod. ISTORIZO (prin mijlocirea aoristului)].

istorisésc v. tr. (ngr. istorizo, aor. istórisa). Narez, povestesc, spun. – În sec. 17 istorésc (ngr. istoró).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri

istorisíre s. f., g.-d. art. istorisírii; pl. istorisíri

istorisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 să istoriseáscă

istorisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. istorisésc, imperf. 3 sg. istoriseá; conj. prez. 3 sg. și pl. istoriseáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISTORISÍRE s. 1. v. povestire. 2. v. narațiune.

ISTORISIRE s. 1. arătare, expunere, înfățișare, narare, povestire, prezentare, relatare, (rar) relație, (înv.) spunere. (~ faptelor.) 2. (concr.) istorie, narațiune, poveste, povestire, (înv.) spunere. (O lungă ~.)

ISTORISI vb. a arăta, a expune, a înfățișa, a nara, a povesti, a prezenta, a relata, a spune, (înv.) a parastisi. (A ~ subiectul unei piese.)

Intrare: istorisire
istorisire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istorisire
  • istorisirea
plural
  • istorisiri
  • istorisirile
genitiv-dativ singular
  • istorisiri
  • istorisirii
plural
  • istorisiri
  • istorisirilor
vocativ singular
plural
Intrare: istorisi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • istorisi
  • istorisire
  • istorisit
  • istorisitu‑
  • istorisind
  • istorisindu‑
singular plural
  • istorisește
  • istorisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • istorisesc
(să)
  • istorisesc
  • istoriseam
  • istorisii
  • istorisisem
a II-a (tu)
  • istorisești
(să)
  • istorisești
  • istoriseai
  • istorisiși
  • istorisiseși
a III-a (el, ea)
  • istorisește
(să)
  • istorisească
  • istorisea
  • istorisi
  • istorisise
plural I (noi)
  • istorisim
(să)
  • istorisim
  • istoriseam
  • istorisirăm
  • istorisiserăm
  • istorisisem
a II-a (voi)
  • istorisiți
(să)
  • istorisiți
  • istoriseați
  • istorisirăți
  • istorisiserăți
  • istorisiseți
a III-a (ei, ele)
  • istorisesc
(să)
  • istorisească
  • istoriseau
  • istorisi
  • istorisiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

istorisire

  • 1. Acțiunea de a istorisi și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: narațiune povestire attach_file 2 exemple
    exemple
    • Mitrea a oftat și a gemut. Apoi a ascultat în tăcere alte istorisiri de demult ale lui taica Triglea. SADOVEANU, M. C. 45.
      surse: DLRLC
    • Firul istorisirii trecu de la întîmplările cele dintîi ale geților, la ospățul oferit de regele Dromichet craiului Lisimach, prins în război. C. PETRESCU, R. DR. 112.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Creație literară în care se istorisește ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi istorisi
    surse: DEX '98 DEX '09

istorisi

  • exemple
    • Vor sta tîrziu după miezul nopții, să-și istorisească amintiri. C. PETRESCU, C. V. 30.
      surse: DLRLC
    • Istorisea părinților lui tot ce pățise în pribegia lui. ISPIRESCU, L. 331.
      surse: DLRLC
    • Noi tare ne-am mirat Și prin lume c-am plecat Taina s-o istorisim. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 513.
      surse: DLRLC
    • absolut Iacă așa... Și milițianul istorisea mai departe. CAMILAR, N. I 307.
      surse: DLRLC
    • absolut Bătrînul prinse a istorisi, în lumina mîhnită a unei zile cețoase de toamnă. SADOVEANU, O. I 360.
      surse: DLRLC

etimologie: