2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.

istoric, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 17/1 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat historicus, fr historique, it istorico] 1 a Care aparține istoriei Si: (înv) istoricesc (1). 2 Privitor la istorie Si: (înv) istoricesc (2). 3 a Care a intrat în istorie Si: (înv) istoricesc (3). 4 a Important pentru istorie Si: (înv) istoricesc (4). 5 a (Îoc imaginar, inventat, fabulos) Care s-a întâmplat în realitate. 6 a (Îoc antediluvian, preistoric) Care s-a petrecut în timpuri cunoscute, (relativ) de curând. 7 a (Îs) Nume ~ Nume celebru în istorie. 8 a (D. romane) Cu subiect din istorie. 9 a Bazat pe istorie, ca metodă de cunoaștere. 10 smf Autor al unor opere sau studii istorice (2) Si: istor (1), istoriograf (2), istornic (1). 11 smf (Prc) Istoriograf. 12 smf Specialist în istorie Si: istor (2), istoriograf (3), istornic (2). 13 sns Expunere a unui eveniment, a trecutului unei instituții, societăți etc., în mod simplu și în ordinea în care s-au produs faptele sau în care s-au succedat fazele. 14 sf (Înv) Istorie (1).

ISTÓRIC, -Ă, istorici, -ce, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie, istoricesc; p. ext. care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății). ◊ Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică, este luată sub ocrotirea statului. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul timpului. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real2. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică. Metodă istorică. II. 1. S. m. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice; p. restr. istoriograf. 2. S. n. Expunere (amplă) a unui fapt, a unui eveniment etc., în împrejurările în care s-a produs, în ordinea desfășurării faptelor etc. – Din fr. historique, lat. historicus, it. istorico.

ISTÓRIC3, -Ă, istorici, -e, adj. 1. Care aparține istoriei, care a intrat în istorie, privitor la istorie; p. ext. care are o importanță deosebită în dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. (v. semnificativ, însemnat, remarcabil, excepțional). Studii istorice.Congresul al V-lea al P.C.R. a avut o însemnătate istorică pentru lupta revoluționară din țara noastră. IST. R.P.R. 595. Cucerind acest oraș [Leningrad], în istoricele zile ale lui Octombrie 1917, proletariatul rus și-a cucerit nu numai marea sa patrie, dar a cucerit viitorul pentru proletariatul mondial. STANCU, U.R.S.S. 125. Din timpurile celor dintîi domni romîni au rămas mai multe familii istorice. BOLINTINEANU, O. 423. ◊ Monument istoric = construcție veche care, pentru valoarea ei artistică și istorică, este luată sub ocrotirea statului. ◊ Materialism istoric v. materialism. ♦ Care se ocupă cu fapte din istorie, care reprezintă un fapt din istorie, care tratează un subiect din istorie. Roman istoric. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. Legile economice sînt legi cu caracter istoric. 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a fost, a existat în realitate, demn de crezut; real, just. Adevăr istoric. 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordine cronologică. Metodă istorică.Gramatică istorică v. gramatică. Fonetică istorică v. fonetică.

ISTÓRIC, -Ă adj. 1. Care ține de domeniul istoriei, privitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. Care se schimbă în cursul istoriei. 3. Corespunzător faptelor din istorie; real, just. 4. Cronologic. // s.n. Expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. [Cf. lat. historicus, fr. historique].

ISTÓRIC, -Ă I. adj. 1. care ține de domeniul istoriei, referitor la istorie; (p. ext.) deosebit de important pentru dezvoltarea omenirii, a unui popor etc. 2. care se schimbă în cursul istoriei. 3. corespunzător faptelor din istorie; real. 4. cronologic. II. s. n. expunere a unui fapt, a unui eveniment etc. în mod amănunțit. III. s. m. specialist în istorie; istoriograf. (< fr. historique, lat. historicus, it. istorico)

bisérică-monumént (istóric) s. f.„În perioada 29 octombrie – 9 noiembrie, o echipă de specialiști [...] a executat la biserica-monument istoric de la Boiana (ridicată în secolele XXIII) lucrări de desalinizare a picturii murale printr-o metodă originală [...] [care] constă în folosirea fenomenului electroosmotic și a efectului de perturbare termodinamică.” R.l. 11 XI 72 p. 6. ◊ „Păzitorul și spiritul tutelar al bisericii-monument din Țebea împlinește 80 de ani.” R.l. 13 XI 81 p. 1 (din biserică + monument [istoric])

ISTÓRIC1 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de istorie; propriu istoriei. Metodă ~că. 2) (despre opere artistice) Care descrie evenimente din istorie. Nuvelă ~că. 3) (despre evenimente, fapte, date etc.) Care are o mare importanță; care trebuie să intre în istorie. /<lat. historicus, fr. historique

istoric a. ce ține de istorie. ║ m. cel ce scrie istoria. ║ n. narațiune amănunțită: a face istoricul unei chestiuni.

*istóric, -ă adj. (vgr. ῾istorikós, lat. historicus). Din istorie, al istoriiĭ: fapte istorice. Timpurĭ istorice, a căror povestire e confirmată de documente (în opoz. cu timpurĭ fabuloase orĭ preistorice). Personagiŭ istoric, care a existat; romanț, dramă istorică, ale căreĭ personagiĭ îs luate din istorie, deși cele maĭ multe detaliĭ îs inventate. Nume istoric, nume celebru în istorie. S. m. și f. Persoană care scrie istorie: Tucidide și Tacit aŭ fost celebri istoricĭ. S. n., pl. e. Narațiune, expunere maĭ scurtă: a face istoricu uneĭ științe. Adv. În mod istoric: asta nu se poate susținea istoric.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

istóric1 adj. m., s. m., pl. istórici; adj. f. istórică, pl. istórice

istóric adj. m., s. m., pl. istórici; f. sg. istórică, pl. istórice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ISTÓRIC s., adj. 1. s. istoriograf, (înv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (înv.) istoricesc. (Evenimente ~.) 3. adj. v. cronologic. 4. v. memorabil.

ISTORIC s., adj. 1. s. istoriograf, (înv.) izvoditor. (Un mare ~.) 2. adj. (înv.) istoricesc. (Evenimente ~.) 3. adj. cronologic, diacronic, evolutiv. (Expunere ~ a faptelor.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ISTÓRIC, -Ă adj. (cf. lat. historicus, fr. historique): în sintagmele fonetică istorică, gramatică istorică, imperfect istoric, lingvistică istorică, morfologie istorică și prezent istoric (v.).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARHIVA ISTORICĂ A ROMÂNIEI, publicație periodică de documente privind istoria României. Editată la București în 1864-1865 și în 1867 de B.P. Hasdeu.

COMISIUNEA ISTORICĂ A ROMÂNIEI, comisie științifică înființată în 1910 de către Spiru Haret, cu scopul de a publica izvoarele istoriei naționale. A funcționat pînă în 1938; a editat „Buletinul Comisiunii Istorice a României”.

COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE, comisie înființată în 1892 cu menirea de a inventaria, studia, păstra și restaura monumentele istorice. Din 1908 a editat un buletin, în care erau publicate studii și articole despre monumentele istorice ale trecutului (elaborate de N. Iorga, D. Onciul, V. Pârvan, T. Maiorescu, Gr. Tocilescu, Gr. Cerchez ș.a.). Sarcinile ei sînt preluate astăzi de Comisia Națională a Monumentelor, Ansamblurilor și Siturilor istorice, de pe lîngă Ministerul Culturii.

MAGAZIN ISTORIC, revistă de cultură istorică. Apare lunar, la București, din apr. 1867. Director: Dumitru Almaș. Între 1969 și 1999, conducerea revistei a fost asigurată de Cristian Popișteanu; din 1999, redactor-șef: Dorin Matei. Colaboratori: Șt. Pascu, D. Pippidi, V. Cândea, D. Berindei, C.C. Giurescu, D.C. Giurescu, R. Vulpe, Șt. Ștefănescu, M. Petrescu-Dâmbovița ș.a.

MAGAZIN ISTORIC PENTRU DACIA, revistă de istorie, editată la București între 1845 și 1848 de Aug. Treboniu Laurian și N. Bălcescu. După 1846, de editarea revistei se ocupă numai A.T. Laurian, care în 1851 va încerca să continue tipărirea ei (într-o formă schimbată) la Viena, din care scoate însă doar un singur volum. Rol însemnat în cristalizarea ideologiei pașoptiste și în crearea istoriografiei moderne românești.

arată toate definițiile

Intrare: istorică
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istorică
  • istorica
plural
  • istorice
  • istoricele
genitiv-dativ singular
  • istorice
  • istoricei
plural
  • istorice
  • istoricelor
vocativ singular
  • istorică
  • istorico
plural
  • istoricelor
Intrare: istoric (adj.)
istoric1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • istoric
  • istoricul
  • istoricu‑
  • istorică
  • istorica
plural
  • istorici
  • istoricii
  • istorice
  • istoricele
genitiv-dativ singular
  • istoric
  • istoricului
  • istorice
  • istoricei
plural
  • istorici
  • istoricilor
  • istorice
  • istoricelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

istoric (adj.)

  • 1. Care aparține istoriei, privitor la istorie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: istoricesc 2 exemple
    exemple
    • Studii istorice.
      surse: DLRLC
    • Cucerind acest oraș [Leningrad], în istoricele zile ale lui Octombrie 1917, proletariatul rus și-a cucerit nu numai marea sa patrie, dar a cucerit viitorul pentru proletariatul mondial. STANCU, U.R.S.S. 125.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Care are o importanță deosebită (în dezvoltarea societății).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
      exemple
      • Congresul al V-lea al P.C.R. a avut o însemnătate istorică pentru lupta revoluționară din țara noastră. IST. R.P.R. 595.
        surse: DLRLC
      • Din timpurile celor dintîi domni romîni au rămas mai multe familii istorice. BOLINTINEANU, O. 423.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Monument istoric = construcție care pentru vechimea și valoarea ei artistică este ocrotită de lege.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.4. Care se ocupă cu fapte din istorie, care are ca temă istoria.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Roman istoric.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Care se schimbă în cursul timpului.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Legile economice sunt legi cu caracter istoric.
      surse: DLRLC
  • 3. Care corespunde faptelor istoriei, care a existat în realitate, real (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: just real (adj.) un exemplu
    exemple
    • Adevăr istoric.
      surse: DLRLC
  • 4. Care studiază problemele sau fenomenele în ordinea cronologică.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cronologic un exemplu
    exemple
    • Metodă istorică.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC

etimologie:

istoric, -ă (persoană) istoric istorică

  • 1. Specialist în domeniul istoriei, autor de opere istorice.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 3 exemple
    exemple
    • [Bălcescu] s-a dovedit literat eminent, istoric iscusit. SADOVEANU, E. 49.
      surse: DLRLC
    • Istoricii din acel veac Se dau de la dreptate-n laturi. COȘBUC, P. II 251.
      surse: DLRLC
    • Cei dintîi istorici au fost poeți. BĂLCESCU, O. I 60.
      surse: DLRLC

etimologie: