20 de definiții pentru ipostază ipostas


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase.

IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase.

iposta sf [At: MINEIUL (1776), 246 / V: (înv) ~as sn / Pl: ~ze / E: fr hypostase, ngr ὑπόστασις] 1 (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă. 2 (Tlg) Fiecare entitate a trinității. 3 Stare în care se găsește cineva sau ceva. 4 Fază de transformare în care ajunge cineva sau ceva. 5 (Grm) Schimbare a categoriei gramaticale. 6 Aspect.

IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. (Livresc) Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. Ar fi avut prilejul, rar în vremea lui, să-și vadă într-o singură clipă iubita în ipostaza oricărei vîrste ar fi dorit. CAMIL PETRESCU, O. II 83. Eu trec din traiul monoton În altă ipostază. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 68. – Variantă: ipostás (IBRĂILEANU, SP. CR. 15) s. n.

IPOSTÁZĂ s.f. 1. (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul – unul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă. ♦ (În teologia creștină) Fiecare entitate a trinității. 2. (Gram.) Schimbare a categoriei gramaticale. 3. Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. [Var. ipostas s.n. / < fr. hypostase, cf. gr. hypostasis – ținere].

IPOSTÁZĂ s. f. 1. stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. 2. (la Platon) fiecare dintre treptele ierarhice ale principiului divin. 3. (în teologia creștină) fiecare entitate a trinității. (< fr. hypostase) corectată

IPOSTÁZĂ ~e f. Stare sau situație în care se găsește cineva. [Sil. -po-sta-] /<sl. ipostas, ngr. hypostasis

*ipostáză f., pl. e (vgr. ῾ypóstasis, ceĭa ce e dedesupt, temelie, sediment, ființă, persoană). Med. Sediment, depozit (de ex., în urină). Teol. Ființă, persoană. – Vechĭ ipostás, n., pl. urĭ și e (ngr.). V. stat 1.

IPOSTÁS s. n. v. ipostază.

ipostas n. substanță, persoană: D-zeu are trei ipostase și o singură natură.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze

ipostáză (situație, înfățișare) s. f. (sil. mf. -sta-), g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IPOSTÁZĂ s. 1. v. aspect. 2. v. situație. 3. v. împrejurare.

IPOSTA s. 1. aspect, chip, imagine, înfățișare, turnură. (Sub ce ~ se prezintă lucrurile?) 2. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~...) 3. circumstanță, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ipostás (-suri), s. n. – Stare, situație; aspect, înfățișare. Gr. ὑπόστασις (sec. XVIII). Este dublet al lui hipostază, s. f., din fr., care l-a înlocuit complet (DAR; Gáldi 202).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ipostază, ipostaze s. f. 1. Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare, chip; p. ext. fază. 2. (În neoplatonism, la pl.) Trepte ierarhice ale principiului divin. 3. (În creștinism, în forma ipostas) Fiecare dintre cele trei persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, sub care este înfățișat Dumnezeu. [Var.: ipostás s. n.] – Din gr. ipostasis, sl. ipostasĭ.

IPOSTÁS (< fr.) s. n. Persoană ♦ (în creștinism) Fiecare dintre persoanele Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), având o esență comună, dar atribute personale distincte.

Intrare: ipostază
ipostază substantiv feminin
  • silabație: i-pos-ta-ză, i-po-sta-ză info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iposta
  • ipostaza
plural
  • ipostaze
  • ipostazele
genitiv-dativ singular
  • ipostaze
  • ipostazei
plural
  • ipostaze
  • ipostazelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ipostas
  • ipostasul
  • ipostasu‑
plural
  • ipostase
  • ipostasele
genitiv-dativ singular
  • ipostas
  • ipostasului
plural
  • ipostase
  • ipostaselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ipostază ipostas

  • 1. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva.
    exemple
    • Ar fi avut prilejul, rar în vremea lui, să-și vadă într-o singură clipă iubita în ipostaza oricărei vîrste ar fi dorit. CAMIL PETRESCU, O. II 83.
      surse: DLRLC
    • Eu trec din traiul monoton În altă ipostază. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 68.
      surse: DLRLC
  • 2. (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul – unul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă.
    surse: DN
    • 2.1. (În teologia creștină) Fiecare entitate a trinității.
      surse: DN
  • 3. gramatică Schimbare a categoriei gramaticale.
    surse: DN

etimologie: