2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INVOCARE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.

INVOCARE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.

invocare sf [At: MACEDONSKI, O. I, 276 / Pl: ~cări / E: invoca] 1-4 Invocație (1-4).

INVOCARE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca. 1. Chemare în ajutor. Invocarea ta se scurse arzătoare ca o lavă. MACEDONSKI, O. I 276. 2. Citare în sprijinul, în favoarea sa. Invocarea unui argument.Invocarea sincerității e de prisos... Oamenii sînt sinceri și cînd iubesc și cînd urăsc. CAMIL PETRESCU, T. II 24.

INVOCARE s.f. Acțiunea de a invoca și (rar) rezultatul ei; invocație. [< invoca].

INVOCA, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

INVOCA, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.

invoca vt [At: (a. 1776) URICARIUL I, 180 / V: (rar) în~ / Pzi: invoc / E: lat invocare, fr invoquer] 1 A chema în ajutor, de obicei o divinitate. 2 A cita ceva în favoarea sa. 3 A se referi la ceva ce poate servi ca argument în susținerea unei afirmații.

INVOCA, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema (pe cineva) în ajutor. V. apela. Și tu, muză, nu fi supărată Că n-am invocat numele tău Cum făcu Homer cînd altădată L-a cîntat pe marele-Odiseu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 6/6. O! nu invoca cerul... Nu, Ană... Te iubesc. ALECSANDRI, T. II 180. 2. A cita, a aduce ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi ca sprijin. (Atestat în forma invoacă) Acel regulament al dicționarului, pe care dl. Papiu îl tot invoacă, este un ce foarte elastic și lesne de interpretat. La ODOBESCU, S. II 332. – Prez. ind. pers. 3 și: (rar) invoacă.

INVOCA vb. I. tr. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva, a se referi la ceva ce este în favoarea sa. [P.i. invoc, 3,6 -că. / < fr. invoquer, it., lat. invocare].

INVOCA vb. tr. 1. a chema în ajutor (o divinitate). 2. a cita, a se referi la ceva în favoarea sa. (< fr. invoquer, lat. invocare)

A INVOCA invoc tranz. 1) (divinități) A chema în ajutor. 2) A aduce drept argument. ~ decretul respectiv. /<fr. invoquer, lat. invocare

invocà v. l. a chema în ajutor; 2. fig. a cita în favoarea sa: a invoca legea.

*invóc, a v. tr. (lat. in-voco, -vocáre. – Se conj. ca convoc). Chem în ajutor: a-l invoca pe Dumnezeŭ. Fig. Citez în favoarea mea: a invoca o mărturie.

*invocațiúne f. (lat. in-vocátio. -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a invoca, de a chema în ajutor: invocațiunea luĭ Dumnezeŭ, luĭ Apóline. Fig. Citațiune: invocațiunea uneĭ mărturiĭ. – Și -áție și -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

invocare s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări

invocare s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări

invocare s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări

invoca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. invoc, 2 sg. invoci, 3 invo; conj. prez. 1 sg. să invoc, 3 să invoce

invoca (a ~) vb., ind. prez. 3 invocă; conj. prez. 3 să invoce

invoca vb., ind. prez. 1 sg. invoc, 3 sg. și pl. invocă; conj. prez. 3 sg. și pl. invoce

invoca (ind. prez. 3 sg. și pl. invocă)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INVOCA vb. 1. (înv.) a meni. (A ~ numele cuiva.) 2. v. pretexta.

INVOCA vb. 1. (înv.) a meni. (A ~ numele cuiva.) 2. a pretexta, (înv.) a pricinui, a propune, a proțăpi, (grecism înv.) a profasisi. (Ce motiv ai ~?)

Intrare: invocare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invocare
  • invocarea
plural
  • invocări
  • invocările
genitiv-dativ singular
  • invocări
  • invocării
plural
  • invocări
  • invocărilor
vocativ singular
plural
învocare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: invoca
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • invoca
  • invocare
  • invocat
  • invocatu‑
  • invocând
  • invocându‑
singular plural
  • invo
  • invocați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • invoc
(să)
  • invoc
  • invocam
  • invocai
  • invocasem
a II-a (tu)
  • invoci
(să)
  • invoci
  • invocai
  • invocași
  • invocaseși
a III-a (el, ea)
  • invo
(să)
  • invoce
  • invoca
  • invocă
  • invocase
plural I (noi)
  • invocăm
(să)
  • invocăm
  • invocam
  • invocarăm
  • invocaserăm
  • invocasem
a II-a (voi)
  • invocați
(să)
  • invocați
  • invocați
  • invocarăți
  • invocaserăți
  • invocaseți
a III-a (ei, ele)
  • invo
(să)
  • invoce
  • invocau
  • invoca
  • invocaseră
învoca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

invocare, invocărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: invocație
    • 1.1. Chemare în ajutor. DLRLC
      • format_quote Invocarea ta se scurse arzătoare ca o lavă. MACEDONSKI, O. I 276. DLRLC
    • 1.2. Citare în sprijinul, în favoarea sa. DLRLC
      • format_quote Invocarea unui argument. DLRLC
      • format_quote Invocarea sincerității e de prisos... Oamenii sînt sinceri și cînd iubesc și cînd urăsc. CAMIL PETRESCU, T. II 24. DLRLC
etimologie:
  • vezi invoca DEX '09 DEX '98 DN

invoca, invocverb

  • 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Și tu, muză, nu fi supărată Că n-am invocat numele tău Cum făcu Homer cînd altădată L-a cîntat pe marele-Odiseu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 6/6. DLRLC
    • format_quote O! nu invoca cerul... Nu, Ană... Te iubesc. ALECSANDRI, T. II 180. DLRLC
  • 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: cita
    • format_quote Acel regulament al dicționarului, pe care dl. Papiu îl tot invoacă, este un ce foarte elastic și lesne de interpretat. La ODOBESCU, S. II 332. DLRLC
  • comentariu rar Prezent indicativ persoana a 3-a și: invoácă. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.