2 intrări
27 de definiții
din care- explicative (15)
- morfologice (8)
- relaționale (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
INVOCARE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.
INVOCARE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. – V. invoca.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
invocare sf [At: MACEDONSKI, O. I, 276 / Pl: ~cări / E: invoca] 1-4 Invocație (1-4).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INVOCARE, invocări, s. f. Acțiunea de a invoca. 1. Chemare în ajutor. Invocarea ta se scurse arzătoare ca o lavă. MACEDONSKI, O. I 276. 2. Citare în sprijinul, în favoarea sa. Invocarea unui argument. ▭ Invocarea sincerității e de prisos... Oamenii sînt sinceri și cînd iubesc și cînd urăsc. CAMIL PETRESCU, T. II 24.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INVOCARE s.f. Acțiunea de a invoca și (rar) rezultatul ei; invocație. [< invoca].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INVOCA, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
INVOCA, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. – Din fr. invoquer, lat. invocare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
invoca vt [At: (a. 1776) URICARIUL I, 180 / V: (rar) în~ / Pzi: invoc / E: lat invocare, fr invoquer] 1 A chema în ajutor, de obicei o divinitate. 2 A cita ceva în favoarea sa. 3 A se referi la ceva ce poate servi ca argument în susținerea unei afirmații.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
învoca v vz invoca
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
învocare sf vz invocare
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
INVOCA, invoc, vb. I. Tranz. 1. A chema (pe cineva) în ajutor. V. apela. Și tu, muză, nu fi supărată Că n-am invocat numele tău Cum făcu Homer cînd altădată L-a cîntat pe marele-Odiseu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 6/6. O! nu invoca cerul... Nu, Ană... Te iubesc. ALECSANDRI, T. II 180. 2. A cita, a aduce ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi ca sprijin. (Atestat în forma invoacă) Acel regulament al dicționarului, pe care dl. Papiu îl tot invoacă, este un ce foarte elastic și lesne de interpretat. La ODOBESCU, S. II 332. – Prez. ind. pers. 3 și: (rar) invoacă.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INVOCA vb. I. tr. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva, a se referi la ceva ce este în favoarea sa. [P.i. invoc, 3,6 -că. / < fr. invoquer, it., lat. invocare].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INVOCA vb. tr. 1. a chema în ajutor (o divinitate). 2. a cita, a se referi la ceva în favoarea sa. (< fr. invoquer, lat. invocare)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A INVOCA invoc tranz. 1) (divinități) A chema în ajutor. 2) A aduce drept argument. ~ decretul respectiv. /<fr. invoquer, lat. invocare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
invocà v. l. a chema în ajutor; 2. fig. a cita în favoarea sa: a invoca legea.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
*invóc, a -á v. tr. (lat. in-voco, -vocáre. – Se conj. ca convoc). Chem în ajutor: a-l invoca pe Dumnezeŭ. Fig. Citez în favoarea mea: a invoca o mărturie.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
*invocațiúne f. (lat. in-vocátio. -ónis. V. vocațiune). Acțiunea de a invoca, de a chema în ajutor: invocațiunea luĭ Dumnezeŭ, luĭ Apóline. Fig. Citațiune: invocațiunea uneĭ mărturiĭ. – Și -áție și -áre.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
invocare s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
invocare s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
invocare s. f., g.-d. art. invocării; pl. invocări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
invoca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. invoc, 2 sg. invoci, 3 invocă; conj. prez. 1 sg. să invoc, 3 să invoce
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
invoca (a ~) vb., ind. prez. 3 invocă; conj. prez. 3 să invoce
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
invoca vb., ind. prez. 1 sg. invoc, 3 sg. și pl. invocă; conj. prez. 3 sg. și pl. invoce
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
invoca (ind. prez. 3 sg. și pl. invocă)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
invoc, -voacă 3.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
INVOCARE s. invocație.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
INVOCARE s. invocație.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
INVOCA vb. 1. (înv.) a meni. (A ~ numele cuiva.) 2. v. pretexta.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
INVOCA vb. 1. (înv.) a meni. (A ~ numele cuiva.) 2. a pretexta, (înv.) a pricinui, a propune, a proțăpi, (grecism înv.) a profasisi. (Ce motiv ai ~?)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT10) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
invocare, invocărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a invoca și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: invocație
- 1.1. Chemare în ajutor. DLRLC
- Invocarea ta se scurse arzătoare ca o lavă. MACEDONSKI, O. I 276. DLRLC
-
- 1.2. Citare în sprijinul, în favoarea sa. DLRLC
- Invocarea unui argument. DLRLC
- Invocarea sincerității e de prisos... Oamenii sînt sinceri și cînd iubesc și cînd urăsc. CAMIL PETRESCU, T. II 24. DLRLC
-
-
etimologie:
- invoca DEX '09 DEX '98 DN
invoca, invocverb
-
- Și tu, muză, nu fi supărată Că n-am invocat numele tău Cum făcu Homer cînd altădată L-a cîntat pe marele-Odiseu. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 6/6. DLRLC
- O! nu invoca cerul... Nu, Ană... Te iubesc. ALECSANDRI, T. II 180. DLRLC
-
- 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații. DEX '09 DEX '98 DLRLC DNsinonime: cita
- Acel regulament al dicționarului, pe care dl. Papiu îl tot invoacă, este un ce foarte elastic și lesne de interpretat. La ODOBESCU, S. II 332. DLRLC
-
- comentariu Prezent indicativ persoana a 3-a și: invoácă. DLRLC
etimologie:
- invoquer DEX '09 DEX '98 DN
- invocare DEX '09 DEX '98 DN