6 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invité.

invitat1 sn [At: DA ms / Pl: (rar) ~uri / E: invita] 1-3 Invitare (1-3).

invitat2, ~ă [At: CĂLINESCU, E. O. I, 110 / Pl: ~ați, ~e / E: invita] 1-2 smf, a (Persoană) chemată să ia parte la o activitate. 3-4 smf, a (Persoană) convocată să se prezinte undeva. 5 smf Musafir.

INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. invite.

INVITÁT, -Ă, invitați, -te, s. m. și f. Persoană poftită, chemată să se prezinte undeva sau să asiste, să participe la ceva. Unul dintre invitați bătu fericit din palme. V. ROM. noiembrie 1953, 32. Erai invitatul domnului Marinică. PAS, Z. I 311.

INVITÁT, -Ă s. m. f. persoană poftită undeva, solicitată să participe la ceva. ◊ oaspete, musafir. (< fr. invité)

INVITÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care a primit o invitație; poftit. /v. a invita

invitat m. cel ce a primit o invitațiune.

*invitát, -ă adj. Care a fost invitat la un ospăț, la dans orĭ la vre-o solemnitate: invitațiĭ soseaŭ în trăsurĭ.

INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

invita vt [At: NEGRUZZI, S. I, 68 / V: (înv) în~, (reg) îngi~ / Pzi: ~vit / E: fr inviter, it invitare] 1 A ruga pe cineva să ia parte la o anumită activitate. 2 A convoca la o întrunire. 3 (Spc) A chema pe cineva la o masă, la o petrecere etc.

învita2 [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ngi~, ~nji~, ~nzi~ / Pzi: învit, (iuz) ~tez / E: ml invitare] (Îrg) 1 vt A îndemna. 2 vt A provoca. 3 vt A instiga. 4 vt A năsoci. 5 vr A se aduna pentru a se ridica împotriva cuiva Si: (înv) a se îngloti, a se pâlcui. 6 vt (Trs) A deschide apetitul. 7 vr (D. vacă) A fi în călduri.

învitat2, ~ă a [At: ANON. CAR. / Pl: ~ați, ~e / E: învita2] (Îrg) 1 Îndemnat. 2 Provocat.

învitat1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: învita] (Îrg) 1 Îndemn. 2 Provocare. 3 Instigare. 4 Imbold. 5 Născocire. 6-8 Învitare (6-8).

INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) să se prezinte undeva sau să asiste, să participe la ceva; a chema, a convoca; a pofti, a îmbia. Mă întreb dacă a fost nuntă ori cumetrie de la care dumneata să lipsești. – Ba aș păcătui dacă n-aș recunoaște că totdeauna am fost invitat. SADOVEANU, P. M. 23. Îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă și să te invit la un pahar cu apă și la o dulceață? C. PETRESCU, Î. II 167. Invită-i să vie aice ca să parlamentăm împreună. ALECSANDRI, T. I 249. ♦ A soma. Te invit să taci.

INVITÁ vb. I. tr. A pofti; a chema. ♦ A chema insistent, a soma. [P.i. invít. / < fr. inviter, it., lat. invitare].

INVITÁ vb. tr. a ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a pofti; a chema, a convoca. (< fr. inviter, lat. invitare)

arată toate definițiile

Intrare: invitat (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invitat
  • invitatul
  • invitatu‑
plural
  • invitați
  • invitații
genitiv-dativ singular
  • invitat
  • invitatului
plural
  • invitați
  • invitaților
vocativ singular
  • invitatule
  • invitate
plural
  • invitaților
Intrare: invitat (s.n.)
invitat2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invitat
  • invitatul
  • invitatu‑
plural
  • invitaturi
  • invitaturile
genitiv-dativ singular
  • invitat
  • invitatului
plural
  • invitaturi
  • invitaturilor
vocativ singular
plural
Intrare: invita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • invita
  • invitare
  • invitat
  • invitatu‑
  • invitând
  • invitându‑
singular plural
  • invi
  • invitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • invit
(să)
  • invit
  • invitam
  • invitai
  • invitasem
a II-a (tu)
  • inviți
(să)
  • inviți
  • invitai
  • invitași
  • invitaseși
a III-a (el, ea)
  • invi
(să)
  • invite
  • invita
  • invită
  • invitase
plural I (noi)
  • invităm
(să)
  • invităm
  • invitam
  • invitarăm
  • invitaserăm
  • invitasem
a II-a (voi)
  • invitați
(să)
  • invitați
  • invitați
  • invitarăți
  • invitaserăți
  • invitaseți
a III-a (ei, ele)
  • invi
(să)
  • invite
  • invitau
  • invita
  • invitaseră
Intrare: învita (1 învit)
învita (1 învit) verb grupa I conjugarea I
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învita
  • ‑nvita
  • învitare
  • ‑nvitare
  • învitat
  • ‑nvitat
  • învitatu‑
  • ‑nvitatu‑
  • învitând
  • ‑nvitând
  • învitându‑
  • ‑nvitându‑
singular plural
  • învi
  • ‑nvi
  • învitați
  • ‑nvitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învit
  • ‑nvit
(să)
  • învit
  • ‑nvit
  • învitam
  • ‑nvitam
  • învitai
  • ‑nvitai
  • învitasem
  • ‑nvitasem
a II-a (tu)
  • înviți
  • ‑nviți
(să)
  • înviți
  • ‑nviți
  • învitai
  • ‑nvitai
  • învitași
  • ‑nvitași
  • învitaseși
  • ‑nvitaseși
a III-a (el, ea)
  • învi
  • ‑nvi
(să)
  • învite
  • ‑nvite
  • învita
  • ‑nvita
  • învită
  • ‑nvită
  • învitase
  • ‑nvitase
plural I (noi)
  • învităm
  • ‑nvităm
(să)
  • învităm
  • ‑nvităm
  • învitam
  • ‑nvitam
  • învitarăm
  • ‑nvitarăm
  • învitaserăm
  • ‑nvitaserăm
  • învitasem
  • ‑nvitasem
a II-a (voi)
  • învitați
  • ‑nvitați
(să)
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitarăți
  • ‑nvitarăți
  • învitaserăți
  • ‑nvitaserăți
  • învitaseți
  • ‑nvitaseți
a III-a (ei, ele)
  • învi
  • ‑nvi
(să)
  • învite
  • ‑nvite
  • învitau
  • ‑nvitau
  • învita
  • ‑nvita
  • învitaseră
  • ‑nvitaseră
Intrare: învita (1 învitez)
învita (1 învitez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învita
  • ‑nvita
  • învitare
  • ‑nvitare
  • învitat
  • ‑nvitat
  • învitatu‑
  • ‑nvitatu‑
  • învitând
  • ‑nvitând
  • învitându‑
  • ‑nvitându‑
singular plural
  • învitea
  • ‑nvitea
  • învitați
  • ‑nvitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învitez
  • ‑nvitez
(să)
  • învitez
  • ‑nvitez
  • învitam
  • ‑nvitam
  • învitai
  • ‑nvitai
  • învitasem
  • ‑nvitasem
a II-a (tu)
  • învitezi
  • ‑nvitezi
(să)
  • învitezi
  • ‑nvitezi
  • învitai
  • ‑nvitai
  • învitași
  • ‑nvitași
  • învitaseși
  • ‑nvitaseși
a III-a (el, ea)
  • învitea
  • ‑nvitea
(să)
  • înviteze
  • ‑nviteze
  • învita
  • ‑nvita
  • învită
  • ‑nvită
  • învitase
  • ‑nvitase
plural I (noi)
  • învităm
  • ‑nvităm
(să)
  • învităm
  • ‑nvităm
  • învitam
  • ‑nvitam
  • învitarăm
  • ‑nvitarăm
  • învitaserăm
  • ‑nvitaserăm
  • învitasem
  • ‑nvitasem
a II-a (voi)
  • învitați
  • ‑nvitați
(să)
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitarăți
  • ‑nvitarăți
  • învitaserăți
  • ‑nvitaserăți
  • învitaseți
  • ‑nvitaseți
a III-a (ei, ele)
  • învitea
  • ‑nvitea
(să)
  • înviteze
  • ‑nviteze
  • învitau
  • ‑nvitau
  • învita
  • ‑nvita
  • învitaseră
  • ‑nvitaseră
Intrare: învitat
învitat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învitat
  • ‑nvitat
  • învitatul
  • învitatu‑
  • ‑nvitatul
  • ‑nvitatu‑
  • învita
  • ‑nvita
  • învitata
  • ‑nvitata
plural
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitații
  • ‑nvitații
  • învitate
  • ‑nvitate
  • învitatele
  • ‑nvitatele
genitiv-dativ singular
  • învitat
  • ‑nvitat
  • învitatului
  • ‑nvitatului
  • învitate
  • ‑nvitate
  • învitatei
  • ‑nvitatei
plural
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitaților
  • ‑nvitaților
  • învitate
  • ‑nvitate
  • învitatelor
  • ‑nvitatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

invitat, -ă invitată

  • 1. Persoană chemată, poftită să se prezinte undeva sau să participe la ceva.
    exemple
    • Unul dintre invitați bătu fericit din palme. V. ROM. noiembrie 1953, 32.
      surse: DLRLC
    • Erai invitatul domnului Marinică. PAS, Z. I 311.
      surse: DLRLC

etimologie:

invita

  • 1. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: chema convoca pofti îmbia attach_file 3 exemple
    exemple
    • Mă întreb dacă a fost nuntă ori cumetrie de la care dumneata să lipsești. – Ba aș păcătui dacă n-aș recunoaște că totdeauna am fost invitat. SADOVEANU, P. M. 23.
      surse: DLRLC
    • Îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă și să te invit la un pahar cu apă și la o dulceață? C. PETRESCU, Î. II 167.
      surse: DLRLC
    • Invită-i să vie aice ca să parlamentăm împreună. ALECSANDRI, T. I 249.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A chema insistent.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: soma (vb.) attach_file 2 exemple
      exemple
      • Te invit să ieși.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Te invit să taci.
        surse: DLRLC

etimologie: