invitare sf [At: ALEXANDRESCU, M. 373 / Pl: ~tări / E: invita] (Rar) 1 Rugăminte adresată cuiva să participe la o anumită activitate Si: invitat¹ (1). 2 Convocare la o întrunire Si: invitat¹ (2). 3 (Spc) Chemare a cuiva la o masă, la o petrecere etc. Si: invitat¹ (3).

INVITARE, invitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a invita; invitație. Fără nici o invitare, Un doctor vestit venise. ALEXANDRESCU, M. 373.

INVITARE s.f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei; invitație. [< invita].

invita¹ v vz invita

invita vt [At: NEGRUZZI, S. I, 68 / V: (înv) în~, (reg) îngi~ / Pzi: ~vit / E: fr inviter, it invitare] 1 A ruga pe cineva să ia parte la o anumită activitate. 2 A convoca la o întrunire. 3 (Spc) A chema pe cineva la o masă, la o petrecere etc.

îngita v vz invita

învita² [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ngi~, ~nji~, ~nzi~ / Pzi: învit, (iuz) ~tez / E: ml invitare] (Îrg) 1 vt A îndemna. 2 vt A provoca. 3 vt A instiga. 4 vt A năsoci. 5 vr A se aduna pentru a se ridica împotriva cuiva Si: (înv) a se îngloti, a se pâlcui. 6 vt (Trs) A deschide apetitul. 7 vr (D. vacă) A fi în călduri.

învita¹ v vz invita

învitare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 52/2 / Pl: ~tări / E: învita²] (Îrg) 1 Îndemn. 2 Provocare. 3 Instigare. 4 Imbold. 5 Născocire. 6 Adunare pentru a se ridica împotriva cuiva Si: învitat² (6). 7 Deschidere a apetitului Si: învitat² (7). 8 Manifestare a căldurilor la vacă Si: învitat² (8).

înzita v vz învita²

INVITA, invit, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) să se prezinte undeva sau să asiste, să participe la ceva; a chema, a convoca; a pofti, a îmbia. Mă întreb dacă a fost nuntă ori cumetrie de la care dumneata să lipsești. – Ba aș păcătui dacă n-aș recunoaște că totdeauna am fost invitat. SADOVEANU, P. M. 23. Îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă și să te invit la un pahar cu apă și la o dulceață? C. PETRESCU, Î. II 167. Invită-i să vie aice ca să parlamentăm împreună. ALECSANDRI, T. I 249. ♦ A soma. Te invit să taci.

INVITA vb. I. tr. A pofti; a chema. ♦ A chema insistent, a soma. [P.i. invit. / < fr. inviter, it., lat. invitare].

INVITA vb. tr. a ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a pofti; a chema, a convoca. (< fr. inviter, lat. invitare)

A INVITA invit tranz. 1) (persoane) A chema în mod politicos; a solicita printr-o invitație; a pofti. 2) fig. (persoane) A impune în mod categoric și insistent; a obliga prin amenințare; a soma. /<fr. inviter, lat. invitare

invità v. 1. a pofti, a ruga să vie, să asiste la: a invita la masă; 2. a îndemna ușor la ceva: vă invit a tăcea.

*invít, a -á v. tr. (lat. invíto, -áre. V. învit). Chem, rog să vie, poftesc: a invita pe cineva la masă, la dans. Rog cu aeru de a porunci: a fost invitat să ĭasă din sală. V. refl. A te invita tu singur la masa unuĭ amic, a veni nechemat la masa luĭ.

învitéz v. tr. (lat. invito. -áre, a invita). Est. Vechĭ. Azĭ Maram. Îndemn, amuț, îmboldesc (la răŭ). V. refl. Mă amuț, mă pornesc: s’aŭ învitat asupra Ducăĭ-Vodă (N. Cost.). Mă înădesc, mă nărăvesc: se învitase țăraniĭ de veneaŭ la divan cu pîră (N. Cost.).

invitare s. f., g.-d. art. invitării; pl. invitări

invitare s. f., g.-d. art. invitării; pl. invitări

invitare s. f., g.-d. art. invitării; pl. invitări

invita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. invit, 2 sg. inviți, 3 invită; conj. prez. 1 sg. să invit, 3 să invite

invita (a ~) vb., ind. prez. 3 invită

invita vb., ind. prez. 1 sg. invit, 3 sg. și pl. invită

invit.

INVITARE s. 1. v. chemare. 2. v. invitație. 3. chemare, convocare, invitație. (~ lor la direcție.) 4. v. provocare. 5. v. citare. 6. v. somație.

INVITARE s. 1. chemare, invitație, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. invitație, solicitare, (înv.) poftă. (A dat curs ~ primite.) 3. chemare, convocare, invitație. (~ lor la direcție.) 4. chemare, provocare. (~ cuiva la luptă.) 5. (JUR.) chemare, citare, citație, invitație. (~ cuiva în fața instanței.) 6. invitație, somare, somație. (~ făcută cuiva pentru a respecta legalitatea.)

INVITA vb. 1. v. chema. 2. a (se) îmbia, a (se) pofti, (grecism înv.) a (se) proscalisi. (Se ~ unul pe altul la petrecere.) 3. v. pofti. 4. a chema, a convoca, (înv., în Transilv. și Ban.) a conchema. (I-a ~ la direcție, la poliție.) 5. v. provoca. 6. v. cita. 7. v. soma.

INVITA vb. 1. a chema, a pofti. (I-a ~ să meargă la el.) 2. a (se) îmbia, a (se) pofti, (grecism înv.) a (se) proscalisi. (Se ~ unul pe altul la petrecere.) 3. a pofti, a ruga, a solicita. (Îl ~ să intre.) 4. a chema, a convoca, (înv., în Transilv. și Ban.) a conchema. (I-a ~ la direcție, la miliție.) 5. a chema, a provoca, (înv.) a provocarisi. (Îl ~ la luptă.) 6. (JUR.) a chema, a cita, (înv., în Transilv.) a soroci. (L-a ~ în fața instanței.) 7. a soma. (Te ~ să-ți vezi de treabă.)

învita (învitez, învitat), vb. – 1. A incita, a stimula. – 2. A provoca, a ațîța. – 3. (Refl.) A se reuni, a se întruni. Lat. invitāre (Pușcariu 903; Candrea-Dens., 898; Tiktin; DAR). Înv., se aude încă în unele regiuni; a fost înlocuit aproape complet de dubletul său invita, vb. (a pofti), din fr. inviter. – Der. învitător, adj. (instigator); învitătură, s. f. (înv., instigare).

învita, învit, vb. I (înv.) 1. a îndemna la ceva. 2. a provoca, a instiga, a ațâta, a întărâta, a asmuți, a intriga, a băga fitiluri. 3. a născoci, a produce. 4. a se strânge laolaltă spre a porni împotriva cuiva; a se îngloti, a se pâlcui, a se înceti. 5. a deștepta în cineva dorința, pofta de a face ceva, a deschide apetitul pentru ceva (de ex. unei vaci i se face de taur).

învitare s.f. (înv.) îndemn, provocare, instigație, ațâțare, întărâtare, imbold.

a invita (pe cineva) la dans expr. (pol.) a ancheta (pe cineva).

a invita la un interval expr. (intl.) a provoca la duel / la bătaie pentru stabilirea ierarhiei dintr-un grup de infractori pe criteriul forței fizice.