5 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.

INVITÁRE, invitări, s. f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei. – V. invita.

invitare sf [At: ALEXANDRESCU, M. 373 / Pl: ~tări / E: invita] (Rar) 1 Rugăminte adresată cuiva să participe la o anumită activitate Si: invitat1 (1). 2 Convocare la o întrunire Si: invitat1 (2). 3 (Spc) Chemare a cuiva la o masă, la o petrecere etc. Si: invitat1 (3).

INVITÁRE, invitări, s. f. (Rar) Acțiunea de a invita; invitație. Fără nici o invitare, Un doctor vestit venise. ALEXANDRESCU, M. 373.

INVITÁRE s.f. Acțiunea de a invita și rezultatul ei; invitație. [< invita].

INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit să ieși. – Din fr. inviter, lat. invitare.

invita vt [At: NEGRUZZI, S. I, 68 / V: (înv) în~, (reg) îngi~ / Pzi: ~vit / E: fr inviter, it invitare] 1 A ruga pe cineva să ia parte la o anumită activitate. 2 A convoca la o întrunire. 3 (Spc) A chema pe cineva la o masă, la o petrecere etc.

învita2 [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~ngi~, ~nji~, ~nzi~ / Pzi: învit, (iuz) ~tez / E: ml invitare] (Îrg) 1 vt A îndemna. 2 vt A provoca. 3 vt A instiga. 4 vt A năsoci. 5 vr A se aduna pentru a se ridica împotriva cuiva Si: (înv) a se îngloti, a se pâlcui. 6 vt (Trs) A deschide apetitul. 7 vr (D. vacă) A fi în călduri.

învitare sf [At: DOSOFTEI, V. S. 52/2 / Pl: ~tări / E: învita2] (Îrg) 1 Îndemn. 2 Provocare. 3 Instigare. 4 Imbold. 5 Născocire. 6 Adunare pentru a se ridica împotriva cuiva Si: învitat2 (6). 7 Deschidere a apetitului Si: învitat2 (7). 8 Manifestare a căldurilor la vacă Si: învitat2 (8).

INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) să se prezinte undeva sau să asiste, să participe la ceva; a chema, a convoca; a pofti, a îmbia. Mă întreb dacă a fost nuntă ori cumetrie de la care dumneata să lipsești. – Ba aș păcătui dacă n-aș recunoaște că totdeauna am fost invitat. SADOVEANU, P. M. 23. Îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă și să te invit la un pahar cu apă și la o dulceață? C. PETRESCU, Î. II 167. Invită-i să vie aice ca să parlamentăm împreună. ALECSANDRI, T. I 249. ♦ A soma. Te invit să taci.

INVITÁ vb. I. tr. A pofti; a chema. ♦ A chema insistent, a soma. [P.i. invít. / < fr. inviter, it., lat. invitare].

INVITÁ vb. tr. a ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a pofti; a chema, a convoca. (< fr. inviter, lat. invitare)

A INVITÁ invít tranz. 1) (persoane) A chema în mod politicos; a solicita printr-o invitație; a pofti. 2) fig. (persoane) A impune în mod categoric și insistent; a obliga prin amenințare; a soma. /<fr. inviter, lat. invitare

invità v. 1. a pofti, a ruga să vie, să asiste la: a invita la masă; 2. a îndemna ușor la ceva: vă invit a tăcea.

*invít, a v. tr. (lat. invíto, -áre. V. învit). Chem, rog să vie, poftesc: a invita pe cineva la masă, la dans. Rog cu aeru de a porunci: a fost invitat să ĭasă din sală. V. refl. A te invita tu singur la masa unuĭ amic, a veni nechemat la masa luĭ.

învitéz v. tr. (lat. invito. -áre, a invita). Est. Vechĭ. Azĭ Maram. Îndemn, amuț, îmboldesc (la răŭ). V. refl. Mă amuț, mă pornesc: s’aŭ învitat asupra Ducăĭ-Vodă (N. Cost.). Mă înădesc, mă nărăvesc: se învitase țăraniĭ de veneaŭ la divan cu pîră (N. Cost.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

invitáre s. f., g.-d. art. invitắrii; pl. invitắri

invitáre s. f., g.-d. art. invitării; pl. invitări

arată toate definițiile

Intrare: invitare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • invitare
  • invitarea
plural
  • invitări
  • invitările
genitiv-dativ singular
  • invitări
  • invitării
plural
  • invitări
  • invitărilor
vocativ singular
plural
Intrare: invita
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • invita
  • invitare
  • invitat
  • invitatu‑
  • invitând
  • invitându‑
singular plural
  • invi
  • invitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • invit
(să)
  • invit
  • invitam
  • invitai
  • invitasem
a II-a (tu)
  • inviți
(să)
  • inviți
  • invitai
  • invitași
  • invitaseși
a III-a (el, ea)
  • invi
(să)
  • invite
  • invita
  • invită
  • invitase
plural I (noi)
  • invităm
(să)
  • invităm
  • invitam
  • invitarăm
  • invitaserăm
  • invitasem
a II-a (voi)
  • invitați
(să)
  • invitați
  • invitați
  • invitarăți
  • invitaserăți
  • invitaseți
a III-a (ei, ele)
  • invi
(să)
  • invite
  • invitau
  • invita
  • invitaseră
Intrare: învita (1 învit)
învita (1 învit) verb grupa I conjugarea I
verb (VT3)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învita
  • ‑nvita
  • învitare
  • ‑nvitare
  • învitat
  • ‑nvitat
  • învitatu‑
  • ‑nvitatu‑
  • învitând
  • ‑nvitând
  • învitându‑
  • ‑nvitându‑
singular plural
  • învi
  • ‑nvi
  • învitați
  • ‑nvitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învit
  • ‑nvit
(să)
  • învit
  • ‑nvit
  • învitam
  • ‑nvitam
  • învitai
  • ‑nvitai
  • învitasem
  • ‑nvitasem
a II-a (tu)
  • înviți
  • ‑nviți
(să)
  • înviți
  • ‑nviți
  • învitai
  • ‑nvitai
  • învitași
  • ‑nvitași
  • învitaseși
  • ‑nvitaseși
a III-a (el, ea)
  • învi
  • ‑nvi
(să)
  • învite
  • ‑nvite
  • învita
  • ‑nvita
  • învită
  • ‑nvită
  • învitase
  • ‑nvitase
plural I (noi)
  • învităm
  • ‑nvităm
(să)
  • învităm
  • ‑nvităm
  • învitam
  • ‑nvitam
  • învitarăm
  • ‑nvitarăm
  • învitaserăm
  • ‑nvitaserăm
  • învitasem
  • ‑nvitasem
a II-a (voi)
  • învitați
  • ‑nvitați
(să)
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitarăți
  • ‑nvitarăți
  • învitaserăți
  • ‑nvitaserăți
  • învitaseți
  • ‑nvitaseți
a III-a (ei, ele)
  • învi
  • ‑nvi
(să)
  • învite
  • ‑nvite
  • învitau
  • ‑nvitau
  • învita
  • ‑nvita
  • învitaseră
  • ‑nvitaseră
Intrare: învita (1 învitez)
învita (1 învitez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • învita
  • ‑nvita
  • învitare
  • ‑nvitare
  • învitat
  • ‑nvitat
  • învitatu‑
  • ‑nvitatu‑
  • învitând
  • ‑nvitând
  • învitându‑
  • ‑nvitându‑
singular plural
  • învitea
  • ‑nvitea
  • învitați
  • ‑nvitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • învitez
  • ‑nvitez
(să)
  • învitez
  • ‑nvitez
  • învitam
  • ‑nvitam
  • învitai
  • ‑nvitai
  • învitasem
  • ‑nvitasem
a II-a (tu)
  • învitezi
  • ‑nvitezi
(să)
  • învitezi
  • ‑nvitezi
  • învitai
  • ‑nvitai
  • învitași
  • ‑nvitași
  • învitaseși
  • ‑nvitaseși
a III-a (el, ea)
  • învitea
  • ‑nvitea
(să)
  • înviteze
  • ‑nviteze
  • învita
  • ‑nvita
  • învită
  • ‑nvită
  • învitase
  • ‑nvitase
plural I (noi)
  • învităm
  • ‑nvităm
(să)
  • învităm
  • ‑nvităm
  • învitam
  • ‑nvitam
  • învitarăm
  • ‑nvitarăm
  • învitaserăm
  • ‑nvitaserăm
  • învitasem
  • ‑nvitasem
a II-a (voi)
  • învitați
  • ‑nvitați
(să)
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitați
  • ‑nvitați
  • învitarăți
  • ‑nvitarăți
  • învitaserăți
  • ‑nvitaserăți
  • învitaseți
  • ‑nvitaseți
a III-a (ei, ele)
  • învitea
  • ‑nvitea
(să)
  • înviteze
  • ‑nviteze
  • învitau
  • ‑nvitau
  • învita
  • ‑nvita
  • învitaseră
  • ‑nvitaseră
Intrare: învitare
învitare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învitare
  • ‑nvitare
  • învitarea
  • ‑nvitarea
plural
  • învitări
  • ‑nvitări
  • învitările
  • ‑nvitările
genitiv-dativ singular
  • învitări
  • ‑nvitări
  • învitării
  • ‑nvitării
plural
  • învitări
  • ‑nvitări
  • învitărilor
  • ‑nvitărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

invitare

  • 1. Acțiunea de a invita și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: invitație attach_file un exemplu
    exemple
    • Fără nici o invitare, Un doctor vestit venise. ALEXANDRESCU, M. 373.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi invita
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

invita

  • 1. A ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: chema convoca pofti îmbia attach_file 3 exemple
    exemple
    • Mă întreb dacă a fost nuntă ori cumetrie de la care dumneata să lipsești. – Ba aș păcătui dacă n-aș recunoaște că totdeauna am fost invitat. SADOVEANU, P. M. 23.
      surse: DLRLC
    • Îmi dai voie să te poftesc oleacă în casă și să te invit la un pahar cu apă și la o dulceață? C. PETRESCU, Î. II 167.
      surse: DLRLC
    • Invită-i să vie aice ca să parlamentăm împreună. ALECSANDRI, T. I 249.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A chema insistent.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: soma (vb.) attach_file 2 exemple
      exemple
      • Te invit să ieși.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Te invit să taci.
        surse: DLRLC

etimologie: