2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

interpus2, ~ă [At: HAMANGIU, C. C. 193 / Pl: ~uși, ~e / E: interpune] 1 a Pus la mijloc, între două obiecte. 2 smf Persoană care intervine, ca mijlocitor, între două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.) Si: intermediar, mediator. mijlocitor.

interpus1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: interpune] 1-3 Interpunere (1-3).

INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. (Rar) Persoană care intervine, ca mijlocitor, între alte două persoane (spre a le face să ajungă la o înțelegere, spre a le ușura o tranzacție etc.); mijlocitor. – V. interpune.

INTERPÚS, -Ă, interpuși, -se, s. m. și f. (Rar) Persoană care intervine, care mijlocește între două persoane; mijlocitor, intermediar. De ce vrei să ai de-a face numai cu interpușii? CAMIL PETRESCU, T. II 480.

INTERPÚS, -Ă s.m. și f. (Rar) Mijlocitor. ♦ Persoană care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat. [< interpune].

INTERPÚS, -Ă s. m. f. mijlocitor. ◊ persoană care apare într-un act juridic în locul adevăratului interesat. (< interpune)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interpúsă s. f., g.-d. art. interpúsei; pl. interpúse

interpúsă s. f., pl. interpúse


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTERPÚS s. v. intermediar, mediator, mijlocitor.

interpus s. v. INTERMEDIAR. MEDIATOR. MIJLOCITOR.

Intrare: interpusă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interpu
  • interpusa
plural
  • interpuse
  • interpusele
genitiv-dativ singular
  • interpuse
  • interpusei
plural
  • interpuse
  • interpuselor
vocativ singular
  • interpu
  • interpuso
plural
  • interpuselor
Intrare: interpus (adj.)
interpus1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A4)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interpus
  • interpusul
  • interpusu‑
  • interpu
  • interpusa
plural
  • interpuși
  • interpușii
  • interpuse
  • interpusele
genitiv-dativ singular
  • interpus
  • interpusului
  • interpuse
  • interpusei
plural
  • interpuși
  • interpușilor
  • interpuse
  • interpuselor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

interpus, -ă (persoană) interpusă

etimologie:

  • vezi interpune
    surse: DEX '09 DEX '98 DN