2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

interpelare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 135 / Pl: ~lări / E: interpela] 1 Cerere adresată cuiva (de a da răspuns sau) de a da socoteală în legătură cu o chestiune Si: interpelație (1). 2 (Ccr) Conținut al unei interpelări (1) Si: interpelație (2). 3 (Spc) Solicitare adresată de parlament unui ministru prin care i se cer explicații asupra modului de rezolvare a unor probleme Si: interpelație (3). 4 (Jur) Somare. 5 (Nob) Chemare.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. 1. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) Întrebare adresată în parlament de un deputat guvernului sau miniștrilor și la care aceștia sînt obligați să răspundă, dînd explicații asupra actelor lor sau ale subalternilor lor. O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22. Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545. 2. (Rar, la pl.) Întrebări, strigăte, chemări. Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38.

INTERPELÁRE s.f. 1. Acțiunea de a interpela; interpelație. ♦ Întrebare (adresată de obicei în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație (referitoare la rezolvarea unei chestiuni, a unor acte etc.). 2. (Rar; la pl.) Întrebări, somații. [< interpela].

INTERPELÁRE s. f. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni; interpelație. (< interpela)

INTERPELÁRE ~ări f. Întrebare adresată în ședință publică de către un deputat în parlament unui membru al guvernului, pentru a-i cere explicații asupra unui fapt. /v. a interpela

interpelare f. V. interpelați(un)e.

interpela vt [At: ALECSANDRI, T. 1630 / Pzi: ~lez / E: fr interpeller, lat interpellare] 1 A cere cuiva să dea un răspuns sau să dea socoteală în legătură cu o chestiune. 2 (Spc) A cere explicații în parlament, unui membru al guvernului, asupra modului de rezolvare a unor probleme. 3 (Jur) A soma.

INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt; spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din fr. interpeller, lat. interpellare.

INTERPELÁ, interpelez, vb. I. Tranz. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) A face o interpelare în parlament; p. ext. a soma pe cineva să răspundă, să se explice asupra unei chestiuni.

INTERPELÁ vb. I. tr. A pune întrebări cuiva asupra unei chestiuni; a face o interpelare parlamentară. [< fr. interpeller, it., lat. interpellare].

INTERPELÁ vb. tr. a face o interpelare; (p. ext.) a cere cuiva să dea un răspuns, să-și explice atitudinea. (< fr. interpeller, lat. interpellare)

A INTERPELÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A întrerupe printr-o adresare bruscă pentru a cere explicații sau pentru a insulta. 2) (membri ai guvernelor) A impune să dea explicații asupra unui fapt. /<fr. interpeller, lat. interpellare

interpelà v. a soma de a răspunde, de a se explica asupra unui fapt.

*interpelațiúne f. (lat. interpellátio, -ónis). Acțiunea de a interpela. Acțiunea pin care un deputat orĭ senator cere în parlament explicațiunĭ unuĭ ministru. Jur. Somațiune unuĭ martur saŭ uneĭa din părțĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

*interpeléz v. tr. (lat. inter-pellare, a tăĭa vorba, a întrerupe). Adresez vorba ca să cer ceva. Somez, ca deputat orĭ ca senator, un ministru să se explice. Jur. Somez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri

interpeláre s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări

interpelá (a ~) (a cere explicații) vb., ind. prez. 3 interpeleáză

interpelá vb., ind. prez. 1 sg. interpeléz, 3 sg. și pl. interpeleáză

arată toate definițiile

Intrare: interpelare
interpelare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interpelare
  • interpelarea
plural
  • interpelări
  • interpelările
genitiv-dativ singular
  • interpelări
  • interpelării
plural
  • interpelări
  • interpelărilor
vocativ singular
plural
Intrare: interpela
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • interpela
  • interpelare
  • interpelat
  • interpelatu‑
  • interpelând
  • interpelându‑
singular plural
  • interpelea
  • interpelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • interpelez
(să)
  • interpelez
  • interpelam
  • interpelai
  • interpelasem
a II-a (tu)
  • interpelezi
(să)
  • interpelezi
  • interpelai
  • interpelași
  • interpelaseși
a III-a (el, ea)
  • interpelea
(să)
  • interpeleze
  • interpela
  • interpelă
  • interpelase
plural I (noi)
  • interpelăm
(să)
  • interpelăm
  • interpelam
  • interpelarăm
  • interpelaserăm
  • interpelasem
a II-a (voi)
  • interpelați
(să)
  • interpelați
  • interpelați
  • interpelarăți
  • interpelaserăți
  • interpelaseți
a III-a (ei, ele)
  • interpelea
(să)
  • interpeleze
  • interpelau
  • interpela
  • interpelaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

interpelare

  • 1. Faptul de a interpela.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: interpelație 2 exemple
    exemple
    • O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22.
      surse: DLRLC
    • Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545.
      surse: DLRLC
  • 2. rar (la) plural Întrebări, strigăte, chemări, somații.
    surse: DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi interpela
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

interpela

  • 1. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. prin specializare A cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: