12 definiții pentru interpelare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

interpelare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 135 / Pl: ~lări / E: interpela] 1 Cerere adresată cuiva (de a da răspuns sau) de a da socoteală în legătură cu o chestiune Si: interpelație (1). 2 (Ccr) Conținut al unei interpelări (1) Si: interpelație (2). 3 (Spc) Solicitare adresată de parlament unui ministru prin care i se cer explicații asupra modului de rezolvare a unor probleme Si: interpelație (3). 4 (Jur) Somare. 5 (Nob) Chemare.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. 1. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) Întrebare adresată în parlament de un deputat guvernului sau miniștrilor și la care aceștia sînt obligați să răspundă, dînd explicații asupra actelor lor sau ale subalternilor lor. O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22. Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545. 2. (Rar, la pl.) Întrebări, strigăte, chemări. Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38.

INTERPELÁRE s.f. 1. Acțiunea de a interpela; interpelație. ♦ Întrebare (adresată de obicei în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație (referitoare la rezolvarea unei chestiuni, a unor acte etc.). 2. (Rar; la pl.) Întrebări, somații. [< interpela].

INTERPELÁRE s. f. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni; interpelație. (< interpela)

INTERPELÁRE ~ări f. Întrebare adresată în ședință publică de către un deputat în parlament unui membru al guvernului, pentru a-i cere explicații asupra unui fapt. /v. a interpela

interpelare f. V. interpelați(un)e.

*interpelațiúne f. (lat. interpellátio, -ónis). Acțiunea de a interpela. Acțiunea pin care un deputat orĭ senator cere în parlament explicațiunĭ unuĭ ministru. Jur. Somațiune unuĭ martur saŭ uneĭa din părțĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interpeláre (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelắrii; pl. interpelắri

interpeláre s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTERPELÁRE s. (POL.) interpelație.

Intrare: interpelare
interpelare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interpelare
  • interpelarea
plural
  • interpelări
  • interpelările
genitiv-dativ singular
  • interpelări
  • interpelării
plural
  • interpelări
  • interpelărilor
vocativ singular
plural

interpelare

  • 1. Faptul de a interpela.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: interpelație 2 exemple
    exemple
    • O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22.
      surse: DLRLC
    • Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545.
      surse: DLRLC
  • 2. rar (la) plural Întrebări, strigăte, chemări, somații.
    surse: DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi interpela
    surse: DEX '09 DEX '98 DN