13 definiții pentru interpelare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. Faptul de a interpela; (concr.) conținutul unei interpelări; interpelație. – V. interpela.

interpelare sf [At: MAIORESCU, D. IV, 135 / Pl: ~lări / E: interpela] 1 Cerere adresată cuiva (de a da răspuns sau) de a da socoteală în legătură cu o chestiune Si: interpelație (1). 2 (Ccr) Conținut al unei interpelări (1) Si: interpelație (2). 3 (Spc) Solicitare adresată de parlament unui ministru prin care i se cer explicații asupra modului de rezolvare a unor probleme Si: interpelație (3). 4 (Jur) Somare. 5 (Nob) Chemare.

INTERPELÁRE, interpelări, s. f. 1. (Mai ales în sistemul parlamentar burghez) Întrebare adresată în parlament de un deputat guvernului sau miniștrilor și la care aceștia sînt obligați să răspundă, dînd explicații asupra actelor lor sau ale subalternilor lor. O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22. Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545. 2. (Rar, la pl.) Întrebări, strigăte, chemări. Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38.

INTERPELÁRE s.f. 1. Acțiunea de a interpela; interpelație. ♦ Întrebare (adresată de obicei în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație (referitoare la rezolvarea unei chestiuni, a unor acte etc.). 2. (Rar; la pl.) Întrebări, somații. [< interpela].

INTERPELÁRE s. f. întrebare (adresată în parlament de către un deputat unui ministru) prin care se cere o explicație referitoare la rezolvarea unei chestiuni; interpelație. (< interpela)

INTERPELÁRE ~ări f. Întrebare adresată în ședință publică de către un deputat în parlament unui membru al guvernului, pentru a-i cere explicații asupra unui fapt. /v. a interpela

*interpelațiúne f. (lat. interpellátio, -ónis). Acțiunea de a interpela. Acțiunea pin care un deputat orĭ senator cere în parlament explicațiunĭ unuĭ ministru. Jur. Somațiune unuĭ martur saŭ uneĭa din părțĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

interpelare (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări

interpelare (întrebare) s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări

interpeláre s. f., g.-d. art. interpelării; pl. interpelări

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INTERPELÁRE s. (POL.) interpelație.

Intrare: interpelare
interpelare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interpelare
  • interpelarea
plural
  • interpelări
  • interpelările
genitiv-dativ singular
  • interpelări
  • interpelării
plural
  • interpelări
  • interpelărilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

interpelare, interpelărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a interpela. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: interpelație
    • format_quote O interpelare prilejise o dezbatere furtunoasă. REBREANU, R. II 22. DLRLC
    • format_quote Să-mi trimiți «Monitorul Oficial» cu ședința întreagă în care Exc. Sa și-a dezvoltat interpelarea. CARAGIALE, O. VII 545. DLRLC
  • 2. rar (la) plural Întrebări, strigăte, chemări, somații. DLRLC DN
    • format_quote Glume și interpelări violente pentru ocuparea întîiului rînd nășteau. ANGHEL, PR. 38. DLRLC
etimologie:
  • vezi interpela DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.