13 definiții pentru interogativ


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. – Din fr. interrogatif.

interogativ, ~ă [At: IBRĂILEANU, A. 185 / Pl: ~i, ~e / E: fr interrogatif] 1 a (D. ton) Care exprimă o întrebare Si: întrebător, (înv) interogator2. 2 a (Grm; îs) Pronume ~ Pronume care conferă frazei o valoare de întrebare. 3 a (Grm; îs) Adverb ~ Adverb care conferă frazei valoare de întrebare. 4 a (Grm; îs) Adjectiv ~ Adjectiv care conferă frazei valoare de întrebare. 5-6 sf, a (Șîs propoziție ~ă) (Propoziție) prin care se formulează direct sau se reproduce o întrebare.

INTEROGATÍV, -Ă, interogativi, -e, adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. Frază interogativă.Dădeam vorbelor mele o intonație interogativă. IBRĂILEANU, A 185. ◊ Pronume interogativ = pronume care, într-o propoziție interogativă, corespunde de obicei unei părți a propoziției prin care se răspunde. «Ce» și «cine» sînt pronume interogative.

INTEROGATÍV, -Ă adj. Care exprimă o întrebare; întrebător. ◊ Propoziție interogativă (și s.f.) = propoziție prin care se formulează direct sau se reproduce o întrebare. [Cf. lat. interrogativus, fr. interrogatif].[1]

  1. Interogativă = propoziție interogativă — LauraGellner

INTEROGATÍV, -Ă adj. care exprimă o întrebare. (< fr. interrogatif, lat. interrogativus)

INTEROGATÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial Care conține o întrebare; întrebător. /<fr. interrogatif

interogativ a. ce arată o întrebare: semn interogativ.

*interogatív, -ă adj. (lat. inter-rogativus. V. pre-rogativă). Gram. Care arată întrebarea, de întrebare: propozițiune interogativă, gest interogativ. Adv. În mod interogativ: a privi interogativ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. interogatívă, pl. interogatíve

interogatív adj. m., pl. interogatívi; f. sg. interogatívă, pl. interogatíve


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INTEROGATÍV adj. întrebător. (Ton ~.)

INTEROGATIV adj. întrebător. (Ton ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INTEROGATÍV, -Ă adj. (cf. lat. interrogativus, fr. interrogatif): în sintagmele adjectiv interogativ, adverb interogativ, cuvânt interogativ, intonație interogativă, pronume interogativ și propoziție interogativă (v.).

Intrare: interogativ
interogativ adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • interogativ
  • interogativul
  • interogativu‑
  • interogati
  • interogativa
plural
  • interogativi
  • interogativii
  • interogative
  • interogativele
genitiv-dativ singular
  • interogativ
  • interogativului
  • interogative
  • interogativei
plural
  • interogativi
  • interogativilor
  • interogative
  • interogativelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

interogativ

  • 1. Care exprimă o întrebare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: întrebător attach_file 2 exemple
    exemple
    • Frază interogativă.
      surse: DLRLC
    • Dădeam vorbelor mele o intonație interogativă. IBRĂILEANU, A 185.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Pronume interogativ = pronume care, într-o propoziție interogativă, corespunde de obicei unei părți a propoziției prin care se răspunde.
      exemple
      • «Ce» și «cine» sunt pronume interogative.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Propoziție interogativă (și substantivat, feminin) = propoziție prin care se formulează direct sau se reproduce o întrebare.
      surse: DN

etimologie: