INTERFERENT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre unde) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférent.

interferent, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~nți, ~e / E: fr interferent] 1 (Fiz) Care prezintă interferență (2). 2 (Pgn; d. fenomene sau întâmplări) Care se suprapune peste alt fenomen sau întâmplare.

interferență sf [At: MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. II, 21 / Pl: ~țe / E: fr interference] 1 Combinare a unor întâmplări, fapte, fenomene etc. 2 Fenomen de suprapunere a două sau mai multor mișcări vibratorii, provenite din surse diferite. 3 Intensificare sau slăbire a intensității undelor prin suprapunerea lor.

INTERFERENT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se încrucișează, se suprapune. 2. (Fiz.; despre mișcări vibratorii) Care prezintă fenomenul de interferență (2). – Din fr. interférence.

INTERFERENȚĂ, interferențe, s. f. Fenomen de suprapunere și compunere a efectelor a două (sau mai multe) mișcări vibratorii (unde sonore, luminoase etc.), provenite din surse diferite; intensificare (sau slăbire reciprocă) a intensității undelor prin suprapunerea lor. Interferența sunetelor.

INTERFERENT, -Ă adj. Care prezintă fenomenul de interferență. [< fr. interférent].

INTERFERENȚĂ s.f. Întîlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întîmplări, fapte etc. ♦ Fenomen de suprapunere a efectelor a două (sau mai multe) mișcări vibratorii provenind din surse diferite. [< fr. interférence].

INTERFERENT, -Ă adj. 1. (despre fenomene, întâmplări) care se încrucișează, se suprapune. 2. (despre mișcări vibratorii) care prezintă fenomenul de interferență. (< fr. interférent)

INTERFERENȚĂ s. f. 1. întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. suprapunere a efectelor a două mișcări vibratorii provenind din surse diferite. 3. (genet.) probabilitate mai redusă de crossing-over în vecinătatea unuia anterior realizat. 4. influența mutuală a sondelor prin care se exploatează același zăcământ. (< fr. interférence)

INTERFERENȚĂ ~e f. 1) Întâlnire a undelor (sonore, luminoase, electromagnetice etc.) coerente, în urma căreia unele slăbesc sau se distrug, iar altele se intensifică. 2) Suprapunere a două sau mai multe fenomene, fapte, întâmplări care se întâlnesc; încrucișare. /<fr. interférence

interferență f. Fiz. scăderea luminei prin încrucișarea razelor luminoase.

*interferént, -ă adj. (inter- și -ferent, ca în a-ferent). Fiz. Care produce interferență: raze, unde interferente.

*interferénță f., pl. e (inter- și -ferență, ca în di-ferență). Fiz. Întîlnirea razelor luminoase orĭ undelor sonore, ceĭa ce produce o scădere de lumină orĭ de sunet.

interferență s. f., g.-d. art. interferenței; pl. interferențe

interferență s. f., g.-d. art. interferenței; pl. interferențe

interferent adj. m., pl. interferenți; f. sg. interferentă, pl. interferente

interferență s. f., g.-d. art. interferenței; pl. interferențe

INTERFERENȚĂ s. v. întretăiere.

INTERFERENȚĂ s. intersectare, încrucișare, întretăiere. (~ de linii.)

interferență (< fr. interference) (Fiz.) În general suprapunerea și compunerea a două (sau mai multor) unde* care se întâlnesc într-un punct oarecare al mediului de propagare, cu efectele rezultante; în particular, anularea reciprocă (totală sau parțială) a efectelor suprapunerii și compunerii a două unde. Anularea parțială a efectelor a două unde interferate poate fi observată folosind așa-numitul „trombon al lui Quincke”, în care deplasarea treptată a culisei* face ca undele produse de vibrațiile* unui diapazon (6) să parcurgă două drumuri de lungime diferită. I. se produce în punctul de întâlnire a al celor două unde; aici, în anumite poziții ale culisei, sunetul* se aude foarte slab. Atunci când interferează două unde de aceeași lungime (deci de aceeași frecvență*) și amplitudine*, iau naștere așa-numitele „unde staționare”, cu formarea de noduri (amplitudine nulă) și ventre (amplitudine maximă). Undele staționare caracterizează vibrația coardelor și a aerului din tuburile sonore ale instr. muzicale. I. explică fenomenul des întâlnit al bătăilor* acustice.

INTERFERÉNȚĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Întâlnire, încrucișare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc. 2. (FIZ.) Fenomen de suprapunere a două sau a mai multor unde provenite de la surse reale sau virtuale. Dacă sursele sunt coerente, i. este staționară (având drept rezultat întărirea sau atenuarea lor, în anumite domenii din spațiu, uneori până la anularea reciprocă) și nestaționară în cealaltă situație. În cazul suprapunerii a două unde de pulsații puțin diferite, apare fenomenul bătăilor (v. bătaie 8). Pot interfera undele electromagnetice (inclusiv cele luminoase – v. franjă), acustice, mecanice. 3. (EXPL. PETR.) Interferența sondelor = fenomen de influențare hidrodinamică reciprocă a sondelor care exploatează același orizont productiv sau a zăcămintelor de hidrocarburi fluide care au în comun același orizont acvifer. 4. (GENET.) Probabilitatea mai redusă de crossing-over în vecinătatea unuia anterior realizat. 5. (INFORM.) Suprapunere a două activități distincte în cadrul aceleiași resurse a sistemului de calcul, ca urmare a unor erori de exploatare ori a unor defecte accidentale, rezultând perturbarea ambelor activități.