INTELIGENȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = domeniu al informaticii care dezvoltă sisteme tehnice capabile să rezolve probleme dificile legate de inteligența umană. ♦ Persoană inteligentă. 2. (În forma intelighenție) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligință, intelighenție s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.

INTELIGHENȚIE s. f. v. inteligență.

inteligent, ~ă a [At: ODOBESCU, S. III, 19/5 / Pl: ~nți, ~e / E: fr intelligent, lat intelligens, -ntis] 1-2 Care este înzestrat cu inteligență (1-2) Si: ager, deștept, pătrunzător. 3-4 Care denotă inteligență (1-2).

inteligență sf [At: MAIORESCU, CR. II, 119 / V: (înv) ~gin~, ~ție / Pl: ~țe / E: fr intelligence, lat intelligentia, ger Intelligenz] 1 Capacitate de a înțelege ușor și bine fenomenele, lucrurile etc., pe baza experienței acumulate anterior Cf deșteptăciune, înțelepciune. 2 Înțelegere profundă a unor idei, mai ales din domeniul culturii și tehnicii. 3 (Pex) Persoană inteligentă. 4 (Înv) Intelectualitate. 5 (Îs) ~ artificială Capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane.

inteligenție sf vz inteligență

inteligință sf vz inteligență

INTELIGENȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligință s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.

INTELIGENT, -Ă, inteligenți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu inteligență; ager la minte, deștept. Atenția unui public numeros și inteligent îi urmărește pas cu pas. VLAHUȚĂ, O. A. 210. E un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. CARAGIALE, O. II 21. 2. Care denotă inteligență, propriu unui om inteligent. Fără să fie frumos, avea o figură inteligentă și simpatică ș-o stîngăcie copilăroasă în mișcări, care-i sta bine. VLAHUȚĂ, O. A. II 67.

INTELIGENȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Calitatea celui inteligent, facultatea de a înțelege (ușor și bine), de a pricepe (just), de a cunoaște; deșteptăciune. V. minte, pricepere. Adesea inteligența lui elastică, generoasă prin rezerva și cumpănirea ei, făcea impresia acelor tablouri cu perspective mari, adînci, pierdute, ce par a nu mai avea sfîrșit. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. Cunoștințele dobîndite, neputîndu-se grupa împrejurul unei idei predomnitoare... lasă numai oarecare idei nestatornice, mai adesea pernicioase pentru inteligență și moralitate. ODOBESCU, S. II 63. 2. (Învechit) Totalitatea intelectualilor, intelectualitate. Inteligența romînă geme în temniți sau se rătăcește pribeagă prin țări străine, persecutată din toate părțile de inimicii libertății. BOLLIAC, O. 224.

INTELIGENT, -Ă adj. Deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care manifestă inteligență. [Cf. lat. intelligens, fr. intelligent].

INTELIGENȚĂ s.f. Înțelegere profundă, ușoară a unor lucruri mai ales din domeniul culturii și al științei; facultatea de a înțelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; deșteptăciune; înțelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].

INTELIGENT, -Ă adj. 1. deștept, ager la minte, pătrunzător. 2. care denotă inteligență. (< fr. intelligent, lat. intelligens)

INTELIGENȚĂ s. f. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relațiile esențiale și de a găsi o ieșire dintr-o anumită situație, de a rezolva probleme noi; deșteptăciune. ◊ om inteligent. ♦ ~ artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)

intelighenție s. f. Totalitatea intelectualilor unui popor ◊ „Este cazul intelighenției franceze care, până în anii '70, nu numai că s-a situat pe poziții de stânga, dar a găsit în Moscova un loc de pelerinaj moral și intelectual.” R.l. 1 X 93 p. 2. ◊ „[”22„ este] publicație a G.D.S. care reunește intelighenția românească.” ◊ „22” 35/93 p. 3; v. și 8/94 p. 9; v. și guru (din fr. intelligentsia – la origine cuv. rus.; PR 1971)

INTELIGENT ~tă (~ți, ~te) Care vădește inteligență; plin de inteligență; cu capacități intelectuale deosebite. /<fr. intelligent, lat. intelligens, ~ntis

INTELIGENȚĂ ~e f. 1) Facultatea de a înțelege ușor și profund fenomenele, lucrurile; agerime a minții; deșteptăciune. 2) Persoană inteligentă. /<lat. intelligentia, fr. intelligence, germ. Intelligenz

inteligent a. 1. care înțelege iute și bine: servitor inteligent; 2. care denotă inteligență: privire inteligentă.

inteligență f. l. facultatea de a înțelege lucrurile: 2. înlesnire, aptitudine de a înțelege: s’a achitat cu inteligență; 3. cunoștință aprofundată: inteligența afacerilor; 4. înțelegere.

*inteligént, -ă adj. (lat. intélligens, -éntis, part. d. intelligere, a înțelege). Înțelept, deștept, care are inteligență: omu e o ființă inteligentă. Priceput, îndemănatic: servitor inteligent. Care denotă inteligență: cînele are uĭtătura inteligentă. Adv. În mod inteligent: a răspunde inteligent. – Barb. (după germ.) „cult”.

*inteligénță f., pl. e (lat. intelligentia). Pricepere, deșteptăcĭune, înțelegere, facultatea de a înțelege: inteligența îl distinge lămurit pe om de animale. Facultatea de a înțelege: a avea o inteligență vie. Pricepere adîncă, practică: a avea inteligența afacerilor. Ființă inteligentă: acest om e o inteligență distinsă. – Trans. Barb. (după germ.) „intelectualitate, clasa cultă”.

inteligent adj. m., pl. inteligenți; f. inteligentă, pl. inteligente

inteligență (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligenței; pl. inteligențe

intelighenție (intelectualitate) (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. intelighenția (desp. -ți-a), g.-d. intelighenții, art. intelighenției

inteligent adj. m., pl. inteligenți; f. inteligentă, pl. inteligente

inteligență (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligenței; pl. inteligențe

intelighenție (intelectualitate) (-ți-e) s. f., art. intelighenția (-ți-a), g.-d. intelighenții, art. intelighenției

inteligent adj. m., pl. inteligenți; f. sg. inteligentă, pl. inteligente

inteligență s. f., g.-d. art. inteligenței; pl. inteligențe

INTELIGENT adj. 1. ager, deștept, dibaci, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hâtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. v. spiritual. 3. chibzuit, cuminte, deștept, înțelept. (O faptă ~.)

INTELIGENȚĂ s. v. intelectualitate.

INTELIGENȚĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager și o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, iscusință, istețime, îndemânare, pricepere. (~ unei persoane.)

INTELIGENT adj. 1. ager, deștept, dibaci, iscusit, isteț, îndemînatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hîtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. deștept, spiritual, (înv.) spirituos. (O conversație ~.) 3. chibzuit, cuminte, deștept, înțelept. (O faptă ~.)

inteligență s. v. INTELECTUALITATE.

INTELIGENȚĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager și o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere. (~ unei persoane.)

Inteligent ≠ mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, netot, obtuz, prost, redus, tâmp, tont

INTELIGENȚĂ. Subst. Inteligență, deșteptăciune, înțelepciune, minte, schepsis (fam.), doxă (fam.), glagore (pop.), rațiune, judecată, logică. Gîndire logică, minte ascuțită, minte ageră, minte luminată; geniu, genialitate. Agerime, ascuțime (fig.), istețime, isteție, isteciune (înv.); perspicacitate, sagacitate (livr.), înțelegere (înv.), comprehensiune (livr.). Ingeniozitate, inventivitate, iscusință, pricepere, dibăcie. Gînditor, înțelept. Om cu cîntar la cap, om cu scaun la cap, om cu judecată. Firoscos (fam. și pop.). Adj. Intelectiv, de inteligență. Inteligent, deștept, deștept foc, mintos (pop.), cu cap, cu scaun la cap, cu judecată, sprinten (deschis) la minte, cu mintea ca un brici. Ager, ascuțit (fig.), dezghețat (fig.), sclipitor (fig.), scăpărător (fig.), isteț. Perspicace, sagace (livr.), pătrunzător (fig.), comprehensiv (livr.), subtil. Ingenios, inventiv, iscusit, priceput, dibaci. Vb. A fi inteligent (deștept), a fi bun (ușor) la (de) cap, a avea minte, a avea cap, a fi cu cap, a avea un cap luminat, a avea un car de minte, a-i umbla mintea, a-l duce capul. A pricepe ușor (repede), a înțelege, a prinde (fig.). A deveni (mai) inteligent, a se deștepta, a se dezgheța (fig.), a se ascuți (fig.), a se iscusi (înv.). A ageri (rar), a ascuți (fig.), a iscusi (înv.). V. cunoaștere, gîndire, imaginație, iscusință.