2 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = domeniu al informaticii care dezvoltă sisteme tehnice capabile să rezolve probleme dificile legate de inteligența umană. ♦ Persoană inteligentă. 2. (În forma intelighenție) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță, intelighénție s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.

INTELIGHÉNȚIE s. f. v. inteligență.

INTELIGÍNȚĂ s. f. v. inteligență.

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. Înzestrat cu inteligență; deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligență (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, -ntis.

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Capacitatea de a înțelege ușor și bine, de a sesiza ceea ce este esențial, de a rezolva situații sau probleme noi pe baza experienței acumulate anterior; deșteptăciune. ◊ Inteligență artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obține performanțe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (Înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteligínță s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.

INTELIGÍNȚĂ s. f. v. inteligență.

INTELIGÉNT, -Ă, inteligenți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu inteligență; ager la minte, deștept. Atenția unui public numeros și inteligent îi urmărește pas cu pas. VLAHUȚĂ, O. A. 210. E un om inteligent și serios, un bun soț și un bun tată de familie. CARAGIALE, O. II 21. 2. Care denotă inteligență, propriu unui om inteligent. Fără să fie frumos, avea o figură inteligentă și simpatică ș-o stîngăcie copilăroasă în mișcări, care-i sta bine. VLAHUȚĂ, O. A. II 67.

INTELIGÉNȚĂ, inteligențe, s. f. 1. Calitatea celui inteligent, facultatea de a înțelege (ușor și bine), de a pricepe (just), de a cunoaște; deșteptăciune. V. minte, pricepere. Adesea inteligența lui elastică, generoasă prin rezerva și cumpănirea ei, făcea impresia acelor tablouri cu perspective mari, adînci, pierdute, ce par a nu mai avea sfîrșit. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. Cunoștințele dobîndite, neputîndu-se grupa împrejurul unei idei predomnitoare... lasă numai oarecare idei nestatornice, mai adesea pernicioase pentru inteligență și moralitate. ODOBESCU, S. II 63. 2. (Învechit) Totalitatea intelectualilor, intelectualitate. Inteligența romînă geme în temniți sau se rătăcește pribeagă prin țări străine, persecutată din toate părțile de inimicii libertății. BOLLIAC, O. 224.

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. inteligéntă, pl. inteligénte

inteligénță (deșteptăciune) s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe

intelighénție (intelectualitate) (-ți-e) s. f., art. intelighénția (-ți-a), g.-d. intelighénții, art. intelighénției

inteligént adj. m., pl. inteligénți; f. sg. inteligéntă, pl. inteligénte

inteligénță s. f., g.-d. art. inteligénței; pl. inteligénțe

INTELIGÉNT adj. 1. ager, deștept, dibaci, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. și reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. și Bucov.) hâtru, (Transilv.) ocoș, ștram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghețat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. v. spiritual. 3. chibzuit, cuminte, deștept, înțelept. (O faptă ~.)

INTELIGÉNȚĂ s. 1. deșteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. și Olt.) pamet, (înv.) înțelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager și o ~ de nivel mediu.) 2. agerime, deșteptăciune, dibăcie, iscusință, istețime, îndemânare, pricepere. (~ unei persoane.)

INTELIGÉNȚĂ s. v. intelectualitate.

Inteligent ≠ mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, netot, obtuz, prost, redus, tâmp, tont

INTELIGÉNT, -Ă adj. Deștept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care manifestă inteligență. [Cf. lat. intelligens, fr. intelligent].

INTELIGÉNȚĂ s.f. Înțelegere profundă, ușoară a unor lucruri mai ales din domeniul culturii și al științei; facultatea de a înțelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; deșteptăciune; înțelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].

Intrare: inteligent
inteligent adjectiv

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular inteligent inteligentul inteligentă inteligenta
plural inteligenți inteligenții inteligente inteligentele
genitiv-dativ singular inteligent inteligentului inteligente inteligentei
plural inteligenți inteligenților inteligente inteligentelor
vocativ singular
plural
Intrare: inteligență
inteligență substantiv feminin

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular inteligență inteligența
plural inteligențe inteligențele
genitiv-dativ singular inteligențe inteligenței
plural inteligențe inteligențelor
vocativ singular
plural
inteligință
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular inteligință inteligința
plural inteligințe inteligințele
genitiv-dativ singular inteligințe inteliginței
plural inteligințe inteligințelor
vocativ singular
plural
intelighenție
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular intelighenție intelighenția
plural
genitiv-dativ singular intelighenții intelighenției
plural
vocativ singular
plural