9 definiții pentru integralitate


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INTEGRALITÁTE s. f. Stare, situație a ceea ce este întreg, complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală. ♦ Însușirea de a constitui un întreg (care nu poate fi redus la suma părților sale componente), un sistem; caracter de sistem. – Din fr. intégralité.

INTEGRALITÁTE s. f. Stare, situație a ceea ce este întreg, complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală. ♦ Însușirea de a constitui un întreg (care nu poate fi redus la suma părților sale componente), un sistem; caracter de sistem. – Din fr. intégralité.

integralitate sf [At: RALEA, E. O. 166 / Pl: ~tăți / E: fr intégralité] 1 Însușire a ceea ce este întreg, complet. 2 Caracter de sistem. 3 Însușire de a constitui un întreg, care nu poate fi redus la suma părților sale componente. 4 Proprietate a unei expresii diferențiale de a admite o integrală.

INTEGRALITÁTE s.f. Stare a unui lucru complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală. [Cf. fr. intégralité].

INTEGRALITÁTE s. f. stare a unui lucru integral, complet; însușirea de a constitui un întreg, un sistem. ◊ (mat.) proprietate a unei expresii diferențiale de a admite o integrală. (< fr. intégralité)

INTEGRALITÁTE f. Caracter integral. /<fr. intégralité

*integralitáte f. (d. integral). Starea lucruluĭ integral, complet.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

integralitáte (-te-gra-) s. f., g.-d. art. integralitắții

integralitáte s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. integralității


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

INTEGRALITÁTE (< fr.) s. f. Starea, situația a ceea ce este întreg, complet. ♦ Însușire a unui sistem ce-i conferă caracter de întreg, datorită căreia el există ca atare. Este determinată de structura sistemului, de relațiile complexe de interdependență, de interacțiunile dintre părțile, elementele componente și întreg, de influențele lor reciproce. ♦ (BIOL.) Calitate a oricărui sistem biologic care, deși este alcătuit din numeroase elemente componente, se comportă, față de factorii mediului, ca un întreg, ca un tot, menținându-și existența un timp oarecare. Aceasta se datorează interdependenței părților componente ale sistemului. Cu cât diferențierea lor va fi mai avansată și cu cât vor fi mai specializate în îndeplinirea anumitor funcții, cu atât dependența lor reciprocă va fi mai mare, independența fiecărei părți mai mică, iar i. sistemului mai dezvoltată, mai accentuată. Sistemele biologice nu sunt simple însumări ale părților componente, deoarece acestea, integrate într-un sistem, manifestă însușiri noi, pe care nu le manifestă atunci când sunt în afara sistemului. Însușirile noi ale întregului provin din conexiunile, din interacțiunile părților componente, deci dintr-o anumită organizare a acestor părți.

Intrare: integralitate
  • silabație: in-te-gra-
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • integralitate
  • integralitatea
plural
genitiv-dativ singular
  • integralități
  • integralității
plural
vocativ singular
plural

integralitate

  • 1. Stare, situație a ceea ce este întreg, complet.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Proprietatea unei expresii diferențiale de a admite o integrală.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.2. Însușirea de a constitui un întreg (care nu poate fi redus la suma părților sale componente), un sistem; caracter de sistem.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00

etimologie: