INTEGRALITÁTE (< fr.) s. f. Starea, situația a ceea ce este întreg, complet. ♦ Însușire a unui sistem ce-i conferă caracter de întreg, datorită căreia el există ca atare. Este determinată de structura sistemului, de relațiile complexe de interdependență, de interacțiunile dintre părțile, elementele componente și întreg, de influențele lor reciproce. ♦ (BIOL.) Calitate a oricărui sistem biologic care, deși este alcătuit din numeroase elemente componente, se comportă, față de factorii mediului, ca un întreg, ca un tot, menținându-și existența un timp oarecare. Aceasta se datorează interdependenței părților componente ale sistemului. Cu cât diferențierea lor va fi mai avansată și cu cât vor fi mai specializate în îndeplinirea anumitor funcții, cu atât dependența lor reciprocă va fi mai mare, independența fiecărei părți mai mică, iar i. sistemului mai dezvoltată, mai accentuată. Sistemele biologice nu sunt simple însumări ale părților componente, deoarece acestea, integrate într-un sistem, manifestă însușiri noi, pe care nu le manifestă atunci când sunt în afara sistemului. Însușirile noi ale întregului provin din conexiunile, din interacțiunile părților componente, deci dintr-o anumită organizare a acestor părți.