intabulament n. partea edificiului peste care e așezat o coloană sau un pilastru: statue așezate pe intabulamentele columnelor OD.

*intabulamént n., pl. e (lat. in-, în, și tabulamentum, pardoseală, d. tábula, tablă; fr. entablement). Arh. Partea de sus și în relief a caseĭ și pe care se sprijină marginile acoperemîntuluĭ. V. cosoroabă.

ANTABLAMENT, antablamente, s. n. Element de arhitectură așezat deasupra zidurilor de fațadă sau a coloanelor unei construcții, care susține acoperișul. – Din fr. entablement.

antablament sn [At: DEX² / Pl: ~e / E: fr entablement] Element de arhitectură așezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei construcții, care susține acoperișul.

întabulament sn vz antablament

ANTABLAMENT, antablamente, s. n. Element de arhitectură așezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei construcții, care susține acoperișul. – Din fr. entablement.

ANTABLAMENT, antablamente, s. n. Element de arhitectură așezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei construcții, care susține acoperișul. – După fr. entablement.

ANTABLAMENT s.n. Porțiune de zidărie așezată la partea superioară a unui zid sau deasupra unui șir de coloane, care susține acoperișul. [Pl. -te, -turi. / < fr. entablement].

ANTABLAMENT s. n. element de arhitectură compus din arhitravă, friză și cornișă, în partea superioară a unui zid, deasupra unui șir de coloane, care susține acoperișul. (< fr. entablement)

ANTABLAMENT ~e n. Element de arhitectură care susține acoperișul unei construcții. [Sil. -ta-bla-] /<fr. entablement

intabulament s. n., pl. intabulamente

intabulament s. n., pl. intabulamente

intabulament s. n., pl. intabulamente

antablament (desp. -ta-bla-) s. n., pl. antablamente

antablament (-ta-bla-) s. n., pl. antablamente

antablament s. n. (sil. -bla-), pl. antablamente