2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din fr. insulter, lat. insultare.

insulta vt [At: MAIORESCU, D. IV, 502 / Pzi: insult, (rar) ~tez / E: lat insulto, -are, fr insulter, it insultare] A jigni (5) pe cineva Si: (iuz) a insultarisi, (frr) a invectiva.

INSULTÁ, insúlt, vb. I. Tranz. A aduce cuiva (prin vorbe sau fapte) o insultă; a ocărî, a ofensa, a jigni. M-a insultat!... Ai să te duci imediat să-i ceri socoteală. ARGHEZI, P. T. 132. ◊ Fig. Și ale bătrîneței albi plete insultînd. BOLINTINEANU, O. 203.

INSULTÁ vb. I. tr. A aduce (cuiva) o insultă; a jigni. [P.i. insúlt, 3,6 -tă. / < fr. insulter, cf. lat. insultare].

INSULTÁ vb. tr. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolență. (< fr. insulter)

A INSULTÁ insúlt tranz. (persoane) A trata cu insulte; a înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a ofensa. /<fr. insulter, lat. insultare

insultà v. a ocărî cu fapta sau cu vorba, a ofensa pe față.

INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

INSÚLTĂ, insulte, s. f. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva; ofensă, jignire, injurie. – Din fr. insulte.

insultă sf [At: HAMANGIU, C. C. 59 / Pl: ~te / E: fr insulte] 1-2 (Cuvânt sau) faptă injurioasă la adresa cuiva Si: insultare (2-3). 3 Ofensare.

INSÚLTĂ, insulte, s. f. Atac prin vorbe sau, mai rar, prin fapte împotriva unei persoane, cu intenția de a o umili, de a o înjosi; ocară, jignire, injurie, ofensă. Colonelul Rusescu mișcă nemulțumit mustățile sub insultă. DUMITRIU, B. F. 122. Luă poziția de drepți... convins că alte insulte vor urma. SAHIA, N. 87. Să mă spele de insulte nu mă-ncerc să fac apel La un veac ce nu coprinde decît patimă în el. MACEDONSKI, O. I 119.

INSÚLTĂ s.f. Jignire, ofensă. [< fr. insulte].

INSULTĂ s. f. jignire, ofensă, injurie. (< fr. insulte)

INSÚLTĂ ~e f. Vorbă sau faptă care lezează demnitatea sau reputația cuiva; jignire; ofensă; injurie. [G.-D. insultei] /<fr. insulte

insultă f. 1. ofensare cu vorbe sau fapte; 2. atac brusc.

*insúlt, a v. tr. (lat. in-sultare, d. saltare, a sălta. V. exult, re-zult). Ultragiez, spun cuĭva cuvinte injurioase. Fig. Fam. Acest orator insultă auzu oamenilor, vorbește foarte prost.

*insúltă f., pl. e (fr. insulte, d. mlat. insultus, insultă, saŭ derivat d. verbu a insulta). Acțiunea de a insulta, vorbă injurioasă adresată cuĭva.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

insulta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. insult, 2 sg. insulți, 3 insultă; conj. prez. 1 sg. să insult, 3 să insulte

insulta (a ~) vb., ind. prez. 3 insultă

insultá vb., ind. prez. 1 sg. insúlt, 3 sg. și pl. insúltă

insultă s. f., g.-d. art. insultei; pl. insulte

insultă s. f., g.-d. art. insultei; pl. insulte

insúltă s. f., g.-d. art. insúltei; pl. insúlte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

INSULTA vb. a jigni, a ofensa, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza.

INSULTĂ s. afront, injurie, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare.

Intrare: insulta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • insulta
  • insultare
  • insultat
  • insultatu‑
  • insultând
  • insultându‑
singular plural
  • insultă
  • insultați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • insult
(să)
  • insult
  • insultam
  • insultai
  • insultasem
a II-a (tu)
  • insulți
(să)
  • insulți
  • insultai
  • insultași
  • insultaseși
a III-a (el, ea)
  • insultă
(să)
  • insulte
  • insulta
  • insultă
  • insultase
plural I (noi)
  • insultăm
(să)
  • insultăm
  • insultam
  • insultarăm
  • insultaserăm
  • insultasem
a II-a (voi)
  • insultați
(să)
  • insultați
  • insultați
  • insultarăți
  • insultaserăți
  • insultaseți
a III-a (ei, ele)
  • insultă
(să)
  • insulte
  • insultau
  • insulta
  • insultaseră
Intrare: insultă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • insultă
  • insulta
plural
  • insulte
  • insultele
genitiv-dativ singular
  • insulte
  • insultei
plural
  • insulte
  • insultelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

insulta, insultverb

  • 1. A aduce cuiva o insultă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote M-a insultat!... Ai să te duci imediat să-i ceri socoteală. ARGHEZI, P. T. 132. DLRLC
    • format_quote figurat Și ale bătrîneței albi plete insultînd. BOLINTINEANU, O. 203. DLRLC
etimologie:

insultă, insultesubstantiv feminin

  • 1. Cuvânt sau faptă injurioasă la adresa cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Colonelul Rusescu mișcă nemulțumit mustățile sub insultă. DUMITRIU, B. F. 122. DLRLC
    • format_quote Luă poziția de drepți... convins că alte insulte vor urma. SAHIA, N. 87. DLRLC
    • format_quote Să mă spele de insulte nu mă-ncerc să fac apel La un veac ce nu coprinde decît patimă în el. MACEDONSKI, O. I 119. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.