22 de definiții pentru inspirație

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INSPIRAȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig. Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiune s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio.

inspirație sf [At: GHICA, S. 43 / V: (înv) ~iune, ~răciune / Pl: ~ii / E: lat inspiratio, -onis, fr inspiration] 1 (Fzl) Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2 Influență. 3 Îndemn lăuntric. 4 (Fig) Entuziasm creator. 5 Complex de idei creatoare. 6 (Fig) Idee, soluție apărută pe neașteptate în conștiință.

INSPIRAȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Avânt, forță, entuziasm creator; complex de idei creatoare, stare de maximă tensiune creatoare. 3. Fig. Idee, soluție apărută pe neașteptate în conștiință. [Var.: inspirațiune s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratia.

INSPIRAȚIE2, inspirații, s. f. Primul timp al respirației, constînd în tragerea aerului în plămîni.

INSPIRAȚIE1, inspirații, s. f. 1. Avînt, forță, entuziasm creator (mai ales în activitatea artistică), complex de idei creatoare provocat de un fapt, de o împrejurare sau de o persoană. O artă cu rădăcini în inspirația populară devine un bun comun al maselor de pretutindeni. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 1/5. Stingea lampa, aștepta prin întuneric inspirația, înjgheba cîte un vers în cap. REBREANU, I. 62. Persoană cu inspirații artistice era numai domnița Ralu, fata cea mai mică a lui Caragea. GHICA, S. 43. 2. Gînd, idee, soluție apărută pe neașteptate în conștiință. Poate am avut o fericită inspirație. Aș fi regretat toată viața, dacă nu aș fi încercat și acest ultim mijloc. C. PETRESCU, C. V. 336. Își blestema în gînd inspirația nenorocită de-a se lua după capriciile unei cucoane inconștiente. REBREANU, R. II 47. Mario, mă iubești tu? – Dar dacă nu m-ar chema Maria? zise ea sub inspirația unei fulgerătoare maliții. EMINESCU, N. 82. – Variantă: (învechit) inspirațiune (pronunțat -ți-u-) (ODOBESCU, S. I 199) s. f.

INSPIRAȚIE s.f. 1. Tragere, inhalare, introducere a aerului în plămîni. 2. (Fig.) Facultatea creatoare, spontană a inteligenței umane. ♦ Avînt, entuziasm, forță creatoare. 3. (Fig.) Gînd, idee apărută spontan. [Gen. -iei, var. inspirațiune s.f. / cf. fr. inspiration, lat. inspiratio].

INSPIRAȚIE s. f. 1. inhalare a aerului în plămâni. 2. facultate creatoare, spontană a inteligenței umane. ◊ avânt, entuziasm, forță creatoare. 3. (fig.) idee (salvatoare) apărută spontan în conștiință. (< fr. inspiration, lat. inspiratio)

INSPIRAȚIE ~i f. 1) (în opoziție cu expirație) Fază a respirației constând în introducerea aerului în plămâni; inhalare a aerului în plămâni. 2) Stare psihică ce contribuie în cel mai înalt grad la crearea unor bunuri spirituale; forță lăuntrică creatoare; avânt. 3) Idee apărută spontan în conștiință. [G.-D. inspirației] /<fr. inspiration, lat. inspiratio, ~onis[1]

  1. Var. inspirațiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

INSPIRAȚIUNE s. f. v. inspirație.

INSPIRAȚIUNE s. f. v. inspirație.

INSPIRAȚIUNE s.f. v. inspirație.

inspirați(un)e f. 1. intrarea aerului în plămâni; 2. acțiunea de a face să nască o cugetare; 3. sentiment, cugetare ce însuflețește pe poet, pe artist; 4. starea sufletului inspirat de divinitate: inspirațiunea profetică.

*inspirațiúne f. (lat. inspirátio, -ónis). Intrarea aeruluĭ în plămînĭ. Fig. Sfat, sugestiune: a lucra pin inspirațiunea cuĭva. Starea sufletuluĭ aflat supt influența directă a uneĭ puterĭ supranaturale: inspirațiune profetică. Entusiazm creator, dezlegarea imediată a uneĭ probleme mult timp cugetate: poet plin de inspirațiune. Lucru inspirat: inspirațiunile genĭuluĭ. – Și -áție și -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

inspirație (desp. -ți-e) s. f., art. inspirația (desp. -ți-a), g.-d. art. inspirației; pl. inspirații, art. inspirațiile (desp. -ți-i-)

inspirație (-ți-e) s. f., art. inspirația (-ți-a), g.-d. art. inspirației; pl. inspirații, art. inspirațiile (-ți-i-)

inspirație s. f. (sil. -ți-e), art. inspirația (sil. -ți-a), g.-d. art. inspirației; pl. inspirații, art. inspirațiile (sil. -ți-i-)[1]

  1. Var. inspirațiune (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

inspirație, inspirații s. f. 1. Tragere, inhalare de aer în piept. 2. Fig. Sfat, sugestie; avânt, entuziasm creator. 3. Fig. Insuflare, idee apărută pe neașteptate în conștiință. ♦ (Bis.) Insuflarea adevărurilor de credință, calea sau mijlocul prin care Dumnezeu, prin Duhul Sfânt își face cunoscute voia Sa și adevărurile Sale mântuitoare, indicând persoanelor alese ideile sau chiar cuvintele care trebuie spuse sau scrise pentru a fi cunoscute de oameni. [Var. inspirațiune s. f.] – Din inspira.

MENS DIVINIOR (lat.) spirit divin (inspirație divină) – Horațiu, „Satirae”, I, 4, 43. Inspirația este o condiție indispensabilă creației poetice.

Mens divinior (lat. „Minte divină”) – în sensul de „har divin”, „foc sacru”, de inspirație. Horațiu, în Satira a IV-a din cartea întîi, versul 43 ș.u., susține că poezia e una și versificația e alta; nu oricine versifică se poate intitula și poet. Mai clar: nu-l poți considera poet nici pe acel care scrie apropiat de vorbirea obștească, nici pe acel care știe doar să închidă un vers în măsură. Nu-i de ajuns – spune Horațiu – din cuvinte comune închegat să ai versul. Fondul și forma trebuie să aibă suflu avîntat, putere și un anume ritm de vorbire. Poet este acela care vădește în vers o minte divină (mens divinior) și gură care să sune sublim (os magna sonaturum). Deci, în două cuvinte: har și dar. E o aluzie la vechea teorie estetică platoniciană după care poeții creează într-un delir sacru. Prin glasul poeților vorbesc zeii. LIT.

Intrare: inspirație
inspirație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inspirație
  • inspirația
plural
  • inspirații
  • inspirațiile
genitiv-dativ singular
  • inspirații
  • inspirației
plural
  • inspirații
  • inspirațiilor
vocativ singular
plural
inspirațiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • inspirațiune
  • inspirațiunea
plural
  • inspirațiuni
  • inspirațiunile
genitiv-dativ singular
  • inspirațiuni
  • inspirațiunii
plural
  • inspirațiuni
  • inspirațiunilor
vocativ singular
plural
inspirăciune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

inspirație, inspirațiisubstantiv feminin

  • 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: inhalare
  • 2. figurat Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote O artă cu rădăcini în inspirația populară devine un bun comun al maselor de pretutindeni. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 1/5. DLRLC
    • format_quote Stingea lampa, aștepta prin întuneric inspirația, înjgheba cîte un vers în cap. REBREANU, I. 62. DLRLC
    • format_quote Persoană cu inspirații artistice era numai domnița Ralu, fata cea mai mică a lui Caragea. GHICA, S. 43. DLRLC
  • 3. figurat Gând, idee spontană. DEX '09 DLRLC DN
    sinonime: gând idee
    • format_quote Poate am avut o fericită inspirație. Aș fi regretat toată viața, dacă nu aș fi încercat și acest ultim mijloc. C. PETRESCU, C. V. 336. DLRLC
    • format_quote Își blestema în gînd inspirația nenorocită de-a se lua după capriciile unei cucoane inconștiente. REBREANU, R. II 47. DLRLC
    • format_quote Mario, mă iubești tu? – Dar dacă nu m-ar chema Maria? zise ea sub inspirația unei fulgerătoare maliții. EMINESCU, N. 82. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.