insistanță sf vz insistență

insistent, ~ă a, av [At: TEODOREANU, M. II, 133 / Pl: ~nți, ~e / E: fr insistant, it insistente] 1-2 Perseverent.

insistență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 106 / V: (înv) ~tan~, ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr insistance, it insistenza] 1 Perseverență. 2 Rugăminte insistentă.

insistință sf vz insistență

INSISTENT, -Ă, insistenți, -te, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Stăruitor, perseverent. Cerere insistentă. ▭ Irena se îndreptă agitată, insistentă către Sinești, care răsfoia un album de pe pian. CAMIL PETRESCU, N. 122. ◊ (Adverbial) Elvira șopti, insistent... Nu dormeau. DUMITRIU, N. 143.

INSISTENȚĂ, insistențe, s. f. Stăruință, perseverență. Insistențele enervară de cîteva ori pe bătrînul Miron, precum încăpățînarea bătrînului enerva pe Grigore. REBREANU, R. II 15. Și Albert îl rugă cu atîta insistență, că-l înduplecă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 40. La insistența părintelui său răspundea că nu se poate decide a se despărți de el. NEGRUZZI, S. I 106.

INSISTENT, -Ă adj. (adesea adv.) Stăruitor, perseverent. [Cf. fr. insistant, it. insistente].

INSISTENȚĂ s.f. Calitatea a ceea ce este insistent; stăruință, perseverență. ♦ (Spec.) Rugăminte, cerere insistentă. [Cf. fr. insistence, it. insistenza].

INSISTENT, -Ă adj. (și adv.) stăruitor, perseverent. (< fr. insistant, it. insistente)

INSISTENȚĂ s. f. stăruință, perseverență. ◊ (spec.) rugăminte, cerere insistentă. (< fr. insistance, it. insistenza)

INSISTENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care insistă; neclintit în hotărâri, atitudini, acțiuni; stăruitor; perseverent; tenace. 2) (despre manifestările oamenilor) Care vădește statornicie și fermitate; stăruitor; perseverent; tenace. /<fr. insistant, lat. insistente

INSISTENȚĂ ~e f. Caracter insistent; neclintire în susținerea unei păreri sau în realizarea unei acțiuni; stăruință; perseverență; tenacitate; asiduitate. /<fr. insistance, it. insistenza

insistență f. stăruință.

*insistént, -ă adj. (lat. insístens, -éntis). Care insistă.

*insisténță f., pl. e (d. insistent; fr. insistance. V. con- și sub-sistență). Acțiunea de a insista, stăruință.

insistent adj. m., pl. insistenți; f. insistentă, pl. insistente

insistență s. f., g.-d. art. insistenței; pl. insistențe

insistent adj. m., pl. insistenți; f. insistentă, pl. insistente

insistență s. f., g.-d. art. insistenței; pl. insistențe

insistent adj. m., pl. insistenți; f. sg. insistentă, pl. insistente

insistență s. f., g.-d, art. insistenței; pl. insistențe

A URMĂRI INSISTENT a lua la ochi, a se lipi ca asfaltul de flegmă / ca mucii de chiuvetă, a se ține grapă / scai (de cineva), a umbla cu limba scoasă (după ceva / cineva), a vâna.

INSISTENT adj., adv. 1. adj. v. stăruitor. 2. adv. v. stăruitor. 3. adj. v. perseverent.

INSISTENȚĂ s. 1. v. stăruință. 2. v. perseverență.

INSISTENT adj., adv. 1. adj. perseverent, persistent, răzbătător, statornic, stăruitor, tenace, (livr.) persuasiv, (rar) străbătător. (Om ~.) 2. adv. stăruitor, (înv. și reg.) tare. (O roagă ~ să...) 3. adj. asiduu, perseverent, silitor, sîrguincios, sîrguitor, stăruitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi ~.)

INSISTENȚĂ s. 1. perseverență, persistență, statornicie, stăruință, tenacitate, (rar) perseverație, (înv.) stăruială, stăruire. (O ~ demnă de laudă.) 2. asiduitate, perseverență, rîvnă, sforțare, silință, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdie. (~ele lui s-au dovedit fructuoase.)