INIȚIAT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

inițiat, ~ă [At: CARAGIALE, N. S. 30 / Pl: ~ați, ~e / E: iniția] 1-2 smf, a (Persoană) care posedă suficiente cunoștințe într-un domeniu. 3-4 smf, a (Persoană) documentată într-un domeniu de activitate secret. 5-6 smf, a (Persoană) primită în rândurile unui anumit cult. 7 a (D. o acțiune) Căreia i se pun bazele. 8 a (D. explozii, reacții) Declanșat.

INIȚIÁT, -Ă, inițiați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care posedă cunoștințe suficiente într-un domeniu; cunoscător. [Pr.: -ți-at] – V. iniția. Cf. fr. initié.

INIȚIAT, -Ă, inițiați, -te, adj. Care posedă cunoștințe într-un anumit domeniu; cunoscător, priceput. Să nu se crează de cătră public – mai puțin inițiat în ale mișcării literare – că ar fi în citațiunea de mai sus o falsificare. CARAGIALE, N. S. 30. ♦ (Substantivat) Persoană care a fost introdusă într-un domeniu de preocupări, într-o problemă etc. Nimeni, afară de cîțiva inițiați în secretul celor ce se puneau la cale, nu bănui nimic. CAMIL PETRESCU, O. II 307. – Pronunțat: -ți-at.

INIȚIAT, -Ă adj., s.m. și f. (Persoană) care a primit (primele) cunoștințe într-un domeniu (într-o religie, într-un cult secret, într-o știință etc.). [Pron. -ți-at. / < iniția].

INIȚIÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care a primit (primele) cunoștințe într-un domeniu. (< iniția)

INIȚIÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care a beneficiat de cunoștințe (inițiale) într-un domeniu. /v. a (se) iniția

inițiat a. și m. cel admis la unele mistere.

*inițiát, -ă adj. și s. Care e în curent cu oare-care mistere, practice saŭ științe.

INIȚIA, inițiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoștințe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acțiuni, a organiza o mișcare, o activitate. [Pr.: -ți-a] – Din fr. initier, lat. initiare.

iniția [At: GHICA, S. 100 / Pzi: ~iez / E: fr initier, it iniziare] 1-4 vtr A (se) documenta într-un domeniu de activitate (nou sau) secret. 5 vt A pune bazele unei acțiuni. 6 vt A îndruma în practica unei religii. 7 vt (Pgn) A face cunoscute elementele esențiale ale unei discipline. 8 vt A primi pe cineva în rândul celor care practică un anumit cult. 9-10 vt A declanșa (o explozie sau) o reacție.

INIȚIÁ, inițiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) introduce într-un domeniu de activitate în care nu a lucrat; a da cuiva sau a căpăta primele cunoștințe. 2. Tranz. A face începutul, a pune bazele unei acțiuni, a organiza o mișcare, o activitate. [Pr.: -ți-a] – Din fr. initier, lat. initiare.

INIȚIA, inițiez, vb. I. Tranz. 1. A introduce pe cineva într-un domeniu de activitate în care n-a lucrat încă, a da cuiva primele noțiuni. V. instrui, învăța. Datoria lui e să mă inițieze în serviciul special al acelui județ dobrogean. SADOVEANU, P. M. 114. ◊ Refl. S-a inițiat repede în noua muncă. 2. A face începutul într-o acțiune, a organiza o mișcare, o activitate, o teorie, o doctrină. O muncă este științifică dacă inițiază doctrine, teorii. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 1/4. – Pronunțat: -ți-a.

INIȚIA vb. I. 1. tr. A primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ♦ A îndruma în practica unei religii. 2. tr., refl. A da cuiva sau a căpăta cunoștințele necesare într-o știință, într-o artă, într-o meserie etc. 3. tr. A începe, a pune bazele unei activități etc. [Pron. -ți-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. initier, it. iniziare, lat. initiare – a începe].

INIȚIÁ vb. I. tr. 1. a primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ◊ a îndruma în practica unei religii. 2. a începe, a pune bazele unei activități etc. II. tr., refl. a da cuiva, a căpăta cunoștințele necesare într-o știință, artă, meserie etc. (< fr. initier, lat. initiare)

A INIȚIÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A face să se inițieze. 2) (acțiuni, activități, mișcări etc.) A realiza punând bazele. [Sil. -ți-a] /<fr. initier, lat. initiare

A SE INIȚIÁ mă ~éz intranz. A acumula noțiunile inițiale (dintr-un domeniu de activitate). [Sil. -ți-a] /<fr. initier, lat. initiare

inițià v 1. a admite la cunoștința și la participarea misterelor unei religiuni, secretelor unei societăți; 2. a instrui, a pune în curent: a iniția în istorie.

*inițiéz v. tr. (lat. initiare, d. initium, început). Introduc în oare-care mistere ale vechilor religiunĭ, și astăzĭ în oare-care societățĭ secrete. Fig. Introduc pe cineva într’o știință, o artă, o profesiune.

inițiat (desp. -ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiați; adj. f., s. f. inițiată, pl. inițiate

inițiat (-ți-at) adj. m., s. m., pl. inițiați; adj. f., s. f. inițiată, pl. inițiate

inițiat adj. m., s. m. (sil. -ți-at), pl. inițiați; f. sg. inițiată, pl. inițiate

iniția (a ~) (desp. -ți-a) vb., ind. prez. 1 sg. inițiez (desp. -ți-ez), 3 inițiază, 1 pl. inițiem; conj. prez. 1 sg. să inițiez, 3 să inițieze; ger. inițiind (desp. -ți-ind)

iniția (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 inițiază, 1 pl. inițiem (-ți-em); conj. prez. 3 să inițieze; ger. inițiind (-ți-ind)

iniția vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. inițiez, 1 pl. inițiem (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. inițieze; ger. inițiind (sil. -ți-ind)

iniția (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. inițiază, 1 pl. inițiem, ger. inițiind)

INIȚIA vb. 1. a începe. (A ~ o campanie.) 2. v. preconiza. 3. a călăuzi, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 4. a (se) instrui, a (se) învăța. (A ~ într-o disciplină.)

INIȚIA vb. 1. a începe. (A ~ o campanie.) 2. a preconiza. (A ~ o nouă metodă.) 3. a călăuzi, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.) 4. a (se) instrui, a (se) învăța. (A ~ într-o disciplină.)