14 definiții pentru infracțiune infracție

infracțiune sf [At: ODOBESCU, S. I, 324 / V: ~ție / Pl: ~ni / E: fr infraction, lat infractio, -onis] 1-4 Încălcare (a unei legi,) (a unui ordin,) (a unui tratat sau) a unei reguli prestabilite Si: violare. 5 Faptă care prezintă pericol social, constând în săvârșirea cu vinovăție a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege.

INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă pedepsită de lege, constînd în călcarea unei legi penale. Infracțiune de drept comun. – Pronunțat: -ți-u-.

infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni

INFRACȚIÚNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)

INFRACȚIÚNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio – spargere].

INFRACȚIÚNE s. f. 1. încălcare cu vinovăție a unei legi penale. 2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. (< fr. infraction, lat. infractio)

INFRACȚIÚNE ~i f. Violare a unei legi, care merită a fi sancționată prin pedeapsă penală; faptă care prezintă pericol social. [G.-D. infracțiunii; Sil. in-frac-ți-u-] /<fr. infraction, lat. infractio, ~onis

infracțiune f. înfrângerea unei legi, unei porunci etc.

*infracțiúne f. (lat. infráctio, -ónis, d. infríngere, -fractum, a înfrînge). Înfrîngerea uneĭ legĭ, unuĭ ordin, tractat ș. a.: infracțiunile regulamentelor polițiiĭ se numesc „contravențiunĭ”.

infracție sf vz infracțiune


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

infracțiúne s. f., pl. infracțiúni

INFRACȚIUNE s. (JUR.) vină. (~ lui a fost dovedită.)

Intrare: infracțiune
infracțiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-ne
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infracțiune
  • infracțiunea
plural
  • infracțiuni
  • infracțiunile
genitiv-dativ singular
  • infracțiuni
  • infracțiunii
plural
  • infracțiuni
  • infracțiunilor
vocativ singular
plural
infracție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

infracțiune infracție

  • 1. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: vină un exemplu
    exemple
    • Infracțiune de drept comun.
      surse: DLRLC
  • 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc.
    surse: DN sinonime: abatere încălcare

etimologie: