căutare avansată
11 definiții pentru „indiciu”   declinări

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn (aparent) după care se deduce existența unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect, o ființă sau un fenomen. ♦ (Jur.) Faptă, împrejurare, situație, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situații, poate servi ca probă într-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri după fr. indice).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

indíciu [ciu pron. cyu] s. n., art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (-ci-i-)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDÍCIU s. v. dovadă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDÍCIU ~i n. 1) Particularitate după care poate fi recunoscut un obiect sau fenomen. 2) Semn după care se deduce existența unui obiect sau fenomen. 3) jur. Faptă, împrejurare, situație care poate servi ca probă într-un proces. [sil. -ciu] /<lat. indicium, fr. indice
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

INDÍCIU s. n. semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru. ◊ particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen, un fapt. ◊ (jur.) faptă, împrejurare care poate servi ca probă într-un proces. (< lat. indicium, după fr. indice)
Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

INDÍCIU, indicii, s. n. Semn, manifestare, dovadă concretă după care se poate recunoaște un obiect sau un fenomen. Producția de cereale-marfă este indiciul tăriei gospodăriei colective și al calității muncii sale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2719. Despre vreo manifestațiune patologică hotărîtă nu avem însă, după cum vom vedea nici un indiciu serios. CĂLINESCU, E. 31.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

indíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. indíciul; pl. indícii, art. indíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

indiciu n. semn aparent și probabil că ceva există: indiciile unei crime.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

*indíciŭ n. (lat. indicium). Semn aparent și probabil despre existența unuĭ lucru: indiciile uneĭ crime.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink