2 intrări

18 definiții

ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. ◊ Contract de închiriere = contract în temeiul căruia o persoană plătește proprietarului o anumită sumă de bani pentru folosirea temporară a unui obiect, a unui imobil etc. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în folosință temporară un bun mobil sau imobil, în schimbul unei chirii. [Pr.: -ri-a] – Din [a da sau a lua] în chirie.

ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria și rezultatul ei; locație. [Pr.: -ri-e-] – V. închiria.

ÎNCHIRIÁ, închiriez, vb. I. Tranz. A da sau a lua (un bun mobil sau imobil) în folosință temporară, în schimbul unei chirii. Mîine va închiria o cameră strîmtă cît să cuprindă un pat. C. PETRESCU, C. V. 30. Închiriase un mic apartament în strada Armașului. VLAHUȚĂ, O. A. III 81. Spunea că are la Pera șase case mari și că numai pe două le închiriază; în celelalte patru șade ea. BOLINTINEANU, O. 272. Timp de mai mulți ani m-ai obligat să închiriez șaptesprezece case și să le părăsesc fără a le locui. ALECSANDRI, T. I 374. – Pronunțat: -ri-a.

ÎNCHIRIÉRE, închirieri, s. f. Acțiunea de a închiria. Împăratul văzînd cerbul... întrebă pe feciorul bucătăresei dacă-i este de vînzare...Nu-mi este de vinzare, ci de închiriere. ISPIRESCU, L. 116. – Pronunțat: -ri-e-.

închiriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 3 închiriáză, 1 pl. închiriém (-ri-em); conj. prez. 3 închiriéze; ger. închiriínd (-ri-ind)

închiriére (-ri-e-) s. f., g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

închiriá vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 1 sg. închiriéz, 3 sg. și pl. închiriáză, 1 pl. închiriém (sil. -ri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. închiriéze; ger. închiriínd (sil. -ri-ind)

închiriére s. f. (sil. -ri-e-), g.-d. art. închiriérii; pl. închiriéri

ÎNCHIRIÁ vb. (înv. și pop.) a tocmi, (înv. și reg.) a năimi, (înv.) a prinde. (A ~ o cameră, o trăsură.)

ÎNCHIRIÉRE s. locație, (înv. și reg.) năimeală. (~ unei camere, a unei nave.)

A ÎNCHIRIÁ ~éz tranz. (mijloace de transport, imobile, obiecte etc.) 1) A lua în chirie. 2) A da în chirie. /în + chirie

închirià v. a da sau a lua cu chirie o casă, o trăsură, etc.

închiriére f. Acțiunea de a închiria: contract de închiriere.

închiriéz v. tr. Daŭ cu chirie: a închiria cuĭva o casă. Iaŭ cu chirie: a închiria de la cineva o casă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNCHIRIÁ vb. (înv. și pop.) a tocmi, (înv. și reg.) a năimi, (înv.) a prínde. (A ~ o cameră, o trăsură.)

ÎNCHIRIÉRE s. locație, (înv. și reg.) năimeálă. (~ unei camere, a unei nave.)

Intrare: închiria
închiria
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) închiria închiriere închiriat închiriind singular plural
închiria închiriați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) închiriez (să) închiriez închiriam închiriai închiriasem
a II-a (tu) închiriezi (să) închiriezi închiriai închiriași închiriaseși
a III-a (el, ea) închiria (să) închirieze închiria închirie închiriase
plural I (noi) închiriem (să) închiriem închiriam închiriarăm închiriaserăm, închiriasem*
a II-a (voi) închiriați (să) închiriați închiriați închiriarăți închiriaserăți, închiriaseți*
a III-a (ei, ele) închiria (să) închirieze închiriau închiria închiriaseră
Intrare: închiriere
închiriere
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular închiriere închirierea
plural închirieri închirierile
genitiv-dativ singular închirieri închirierii
plural închirieri închirierilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)