4 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.

incarnare sf [At: DA ms / V: în~ / Pl: ~nări / E: incarna] 1 Întrupare. 2 Transformare în om Si: incarnație (2). 3 Concretizare. 4 Interpretare a unui rol într-o piesă. 5 Creștere a unei unghii în carne Si: incarnație (4).

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a incarna și rezultatul ei; întrupare, personificare. – Variantă: încarnare s. f.

INCARNÁRE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var. încarnare s.f. / < incarna].

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

ÎNCARNÁ vb. I v. incarna.

ÎNCARNÁRE s. f. v. incarnare.

incarna [At: GR. BĂN. / V: în~ / Pzi: ~nez / E: fr incarner, lat incarnare] 1-2 vtr A (se) întrupa. 3-4 vtr A (se) transforma în om. 5 vr A lua o formă concretă, reală. 6 vt (Fig) A juca un rol într-o piesă. 7 vr (D. unghii) A crește în carne.

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Tranz. A da (unui lucru) consistență materială, a întrupa; fig. a reda (ceva) într-o formă concretă. – Variantă: încarná vb. I.

INCARNÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) întrupa. ♦ (Fig.) A (se) prezenta, a da sau a lua o formă precisă, materială. 2. (Med.; despre unghii) A intra în carne, a crește în carne. [Var. încarna vb. I. / < fr. incarner, it. incarnare, cf. lat. in – în, caro – carne].

INCARNÁ vb. tr., refl. 1. a (se) întrupa. ◊ (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o formă precisă, materială. 2. (despre unghii) a intra, a crește în carne. (< fr. incarner, lat. incarnare)

A SE INCARNÁ mă ~éz intranz. 1) (despre ființe spirituale) A se transforma în om sau animal. 2) fig. A-și găsi expresie materială; a căpăta forma concretă; a se întrupa; a se întruchipa; a se materializa. /<fr. incarner, lat. incarnare[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

A INCARNÁ ~éz tranz. 1) A face să se incarneze. 2) (personaje) A reprezenta într-un spectacol. /<fr. incarner, lat. incarnare[1]

  1. Var. încarna (după definițiile din DEX și DN) — LauraGellner

*incarnațiúne f. (lat. incarnátio, -ónis). Întrupare. Acțiunea pin care Isus Hristos s’a făcut om, unind natura divină cu forma umană (la catolicĭ). – Și -áție.

*incarnéz v. tr. (lat. incarnare, d. caro, carnis, carne). Întrupez. V. refl. Mă întrupez (vorbind de Isus Hristos, la catolicĭ). – Și înc-.

arată toate definițiile

Intrare: incarnare
incarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • incarnare
  • incarnarea
plural
  • incarnări
  • incarnările
genitiv-dativ singular
  • incarnări
  • incarnării
plural
  • incarnări
  • incarnărilor
vocativ singular
plural
încarnare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încarnare
  • ‑ncarnare
  • încarnarea
  • ‑ncarnarea
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnările
  • ‑ncarnările
genitiv-dativ singular
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnării
  • ‑ncarnării
plural
  • încarnări
  • ‑ncarnări
  • încarnărilor
  • ‑ncarnărilor
vocativ singular
plural
Intrare: incarna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • incarna
  • incarnare
  • incarnat
  • incarnatu‑
  • incarnând
  • incarnându‑
singular plural
  • incarnea
  • incarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • incarnez
(să)
  • incarnez
  • incarnam
  • incarnai
  • incarnasem
a II-a (tu)
  • incarnezi
(să)
  • incarnezi
  • incarnai
  • incarnași
  • incarnaseși
a III-a (el, ea)
  • incarnea
(să)
  • incarneze
  • incarna
  • incarnă
  • incarnase
plural I (noi)
  • incarnăm
(să)
  • incarnăm
  • incarnam
  • incarnarăm
  • incarnaserăm
  • incarnasem
a II-a (voi)
  • incarnați
(să)
  • incarnați
  • incarnați
  • incarnarăți
  • incarnaserăți
  • incarnaseți
a III-a (ei, ele)
  • incarnea
(să)
  • incarneze
  • incarnau
  • incarna
  • incarnaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnare
  • ‑ncarnare
  • încarnat
  • ‑ncarnat
  • încarnatu‑
  • ‑ncarnatu‑
  • încarnând
  • ‑ncarnând
  • încarnându‑
  • ‑ncarnându‑
singular plural
  • încarnea
  • ‑ncarnea
  • încarnați
  • ‑ncarnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încarnez
  • ‑ncarnez
(să)
  • încarnez
  • ‑ncarnez
  • încarnam
  • ‑ncarnam
  • încarnai
  • ‑ncarnai
  • încarnasem
  • ‑ncarnasem
a II-a (tu)
  • încarnezi
  • ‑ncarnezi
(să)
  • încarnezi
  • ‑ncarnezi
  • încarnai
  • ‑ncarnai
  • încarnași
  • ‑ncarnași
  • încarnaseși
  • ‑ncarnaseși
a III-a (el, ea)
  • încarnea
  • ‑ncarnea
(să)
  • încarneze
  • ‑ncarneze
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnă
  • ‑ncarnă
  • încarnase
  • ‑ncarnase
plural I (noi)
  • încarnăm
  • ‑ncarnăm
(să)
  • încarnăm
  • ‑ncarnăm
  • încarnam
  • ‑ncarnam
  • încarnarăm
  • ‑ncarnarăm
  • încarnaserăm
  • ‑ncarnaserăm
  • încarnasem
  • ‑ncarnasem
a II-a (voi)
  • încarnați
  • ‑ncarnați
(să)
  • încarnați
  • ‑ncarnați
  • încarnați
  • ‑ncarnați
  • încarnarăți
  • ‑ncarnarăți
  • încarnaserăți
  • ‑ncarnaserăți
  • încarnaseți
  • ‑ncarnaseți
a III-a (ei, ele)
  • încarnea
  • ‑ncarnea
(să)
  • încarneze
  • ‑ncarneze
  • încarnau
  • ‑ncarnau
  • încarna
  • ‑ncarna
  • încarnaseră
  • ‑ncarnaseră
Intrare: încărna
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încărna
  • ‑ncărna
  • încărnare
  • ‑ncărnare
  • încărnat
  • ‑ncărnat
  • încărnatu‑
  • ‑ncărnatu‑
  • încărnând
  • ‑ncărnând
  • încărnându‑
  • ‑ncărnându‑
singular plural
  • încărnea
  • ‑ncărnea
  • încărnați
  • ‑ncărnați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încărnez
  • ‑ncărnez
(să)
  • încărnez
  • ‑ncărnez
  • încărnam
  • ‑ncărnam
  • încărnai
  • ‑ncărnai
  • încărnasem
  • ‑ncărnasem
a II-a (tu)
  • încărnezi
  • ‑ncărnezi
(să)
  • încărnezi
  • ‑ncărnezi
  • încărnai
  • ‑ncărnai
  • încărnași
  • ‑ncărnași
  • încărnaseși
  • ‑ncărnaseși
a III-a (el, ea)
  • încărnea
  • ‑ncărnea
(să)
  • încărneze
  • ‑ncărneze
  • încărna
  • ‑ncărna
  • încărnă
  • ‑ncărnă
  • încărnase
  • ‑ncărnase
plural I (noi)
  • încărnăm
  • ‑ncărnăm
(să)
  • încărnăm
  • ‑ncărnăm
  • încărnam
  • ‑ncărnam
  • încărnarăm
  • ‑ncărnarăm
  • încărnaserăm
  • ‑ncărnaserăm
  • încărnasem
  • ‑ncărnasem
a II-a (voi)
  • încărnați
  • ‑ncărnați
(să)
  • încărnați
  • ‑ncărnați
  • încărnați
  • ‑ncărnați
  • încărnarăți
  • ‑ncărnarăți
  • încărnaserăți
  • ‑ncărnaserăți
  • încărnaseți
  • ‑ncărnaseți
a III-a (ei, ele)
  • încărnea
  • ‑ncărnea
(să)
  • încărneze
  • ‑ncărneze
  • încărnau
  • ‑ncărnau
  • încărna
  • ‑ncărna
  • încărnaseră
  • ‑ncărnaseră
Intrare: încărnare
încărnare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încărnare
  • ‑ncărnare
  • încărnarea
  • ‑ncărnarea
plural
  • încărnări
  • ‑ncărnări
  • încărnările
  • ‑ncărnările
genitiv-dativ singular
  • încărnări
  • ‑ncărnări
  • încărnării
  • ‑ncărnării
plural
  • încărnări
  • ‑ncărnări
  • încărnărilor
  • ‑ncărnărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

incarnare încarnare

etimologie:

  • vezi incarna
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

incarna incarnare incarnat încarna încarnare încarnat

  • 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: întrupa
  • 2. (Despre unghii) A crește în carne.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: