imigrare sf [At: DEX / Pl: ~rări / E: imigra] Imigrație.

IMIGRARE, imigrări, s. f. Acțiunea de a imigra și rezultatul ei.

IMIGRARE s.f. Acțiunea de a imigra și rezultatul ei; stabilire într-o țară străină; imigrație. [< imigra].

imigra vi [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: fr immigrer, lat immigro, -are] (Îoc emigra) A veni într-o țară străină cu scopul de a se stabili acolo.

IMIGRA, imigrez, vb. I. Intranz. A veni să se așeze într-o țară străină, părăsindu-și țara de origine (de obicei silit de împrejurări economice sau politice).

IMIGRA vb. I. intr. A se stabili într-o țară străină, părăsind țara de origine. [Cf. fr. immigrer, lat., it. immigrare].

IMIGRA vb. intr. a se stabili într-o țară străină, părăsind țara de origine. (< fr. immigrant, lat. immigrare)

A IMIGRA ~ez intranz. A sosi într-o țară străină, pentru a se stabili acolo. [Sil. -mi-gra] /<fr. immigrer, lat. immigrare

imigrà v. a veni să se așeze într’o țară străină.

imigrațiúne f. (lat. immigrátio, -ónis). Acțiunea de a imigra. – Și -áție și -áre.

imigréz v. intr. (lat. ímmigro, -áre. V. emigrez). Mă duc într’o țară ca să mă stabilesc în ĭa.

imigrare (stabilirea în altă țară) (desp. -mi-gra-) s. f., g.-d. art. imigrării; pl. imigrări

imigrare (acțiunea de a imigra) (-mi-gra-) s. f., g.-d. art. imigrării; pl. imigrări

imigrare s. f. (sil. -gra-), g.-d. art. imigrării; pl. imigrări

imigra (a ~) (a se stabili în altă țară) (desp. -mi-gra) vb., ind. prez. 1 sg. imigrez, 3 imigrează; conj. prez. 1 sg. să imigrez, 3 să imigreze

imigra (a ~) (a se stabili în altă țară) (-mi-gra) vb., ind. prez. 3 imigrează

imigra vb. (sil. -gra), ind. prez. 1 sg. imigrez, 3 sg. și pl. imigrează

imigrez.

IMIGRARE s. v. imigrație.

IMIGRARE s. imigrație.