2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

imbecil, ~ă [At: SADOVEANU, P. S. 180 / Pl: ~i, ~e / E: fr imbécile, lat imbecillus] 1-2 smf, a (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse Si: cretin, idiot, (rar) inept, nerod, prost, stupid, tâmpit, (îvp) becisnic, nătărău, neghiob, netot. 3 a Care trădează imbecilitate (1).

IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s. m. și f. (Adesea prin exagerare) 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) cu capacități mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care trădează, demonstrează imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.

IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, s. m. și f. (Adesea termen de ocară) Persoană cu capacități mintale foarte reduse, lipsită de facultatea de a înțelege ușor; slab de minte, neghiob, nătărău. Numai imbecililor le e indiferent ce opinie au. CAMIL PETRESCU, U. N. 150. Bag de seamă că nu pot suporta în liniște să mă crezi un imbecil. SEBASTIAN, T. 63. E mîndria de a-i arăta că nu sînt un imbecil. IBRĂILEANU, A. 44. ◊ (Adjectival) Cel ce-a spus că marile Dureri sînt veșnic mute A fost desigur un cretin, Cu minte imbecilă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 61. ◊ (Adverbial, rar) Da, șmecherii vor spune că-i imbecil să lupți. BENIUC, V. 60.

IMBECÍL, -Ă s.m. și f., adj. (Om) slab de minte, cu capacități mintale foarte reduse; tâmpit. // adj. Care prezintă imbecilitate. [< fr. imbécile, it. imbecille, cf. lat. imbecillus – slab].

IMBECÍL, -Ă s. m. f., adj. (om) cu capacități mintale foarte reduse; prost, tâmpit. (< fr. imbécile, lat. imbecillus)

IMBECÍL ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care suferă de imbecilitate; cu capacități mintale foarte reduse; cretin; idiot. /<fr. imbécile, lat. imbecillus

imbecil a. și m. 1. slab de minte; 2. care vorbește sau lucrează neghiobește.

*imbecil, -ă adj. (lat. imbecillis și imbecillus, d. in-, ne, și báculus și báculum, baston, adică „nesprijinit”. V. bacil, bacteriĭ). Slab, păcătos, prost: acest om e un imbecil. Adv. În mod imbecil.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; adj. f., s. f. imbecílă, pl. imbecíle

imbecíl adj. m., s. m., pl. imbecíli; f. sg. imbecílă, pl. imbecíle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

IMBECÍL adj., s. 1. v. idiot. 2. v. prost.

IMBECIL adj., s. (MED.) cretin, idiot, tîmpit, (rar) tîmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.)

Intrare: imbecil (adj.)
imbecil1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imbecil
  • imbecilul
  • imbecilu‑
  • imbeci
  • imbecila
plural
  • imbecili
  • imbecilii
  • imbecile
  • imbecilele
genitiv-dativ singular
  • imbecil
  • imbecilului
  • imbecile
  • imbecilei
plural
  • imbecili
  • imbecililor
  • imbecile
  • imbecilelor
vocativ singular
plural
Intrare: imbecil (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imbecil
  • imbecilul
  • imbecilu‑
plural
  • imbecili
  • imbecilii
genitiv-dativ singular
  • imbecil
  • imbecilului
plural
  • imbecili
  • imbecililor
vocativ singular
  • imbecilule
  • imbecile
plural
  • imbecililor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

imbecil (adj.)

etimologie:

imbecil, -ă (persoană) imbecil imbecilă

etimologie: